Uniţi, salvăm. Împreună, divizăm
Ceea ce Dacian Cioloș și apropiații săi au făcut săptămîna trecută e o banală operațiune de PR. Au căutat un prilej oarecare (depunerea la tribunal a actelor pentru înființarea partidului Mișcarea România Împreună) pentru a ocupa un timp spațiul rezervat discuțiilor politice. Au reușit. Pentru cîteva ore, politica românească a însemnat doar Cioloș. Însă după ce entuziasmul sprijinitorilor fostului premier s-a mai potolit și, odată cu el, și remarcele sarcastice la adresa branding-ului MRÎ (sau Împreună, cum le place membrilor să spună), rămîn întrebările.
Prima dintre ele, cea fundamentală, dacă vreți, ține de rostul noului partid. Soluția cărei probleme este MRÎ? Răspunsul banal, dar insuficient ar fi că viitorul partid e răspunsul la proasta guvernare a actualei coaliții PSD-ALDE. Însă aceeași pretenție o au cam toate partidele de opoziție, deci apariția unuia nou nu face decît să complice un pic calculele, negocierile și decizia electoratului non-pesedist. Altă variantă pe care am auzit o în diverse forme ar fi că MRÎ ar putea rezolva cumva problema absenteismului, a nereprezentării și blazării electoratului. Acesta poate fi un răspuns, însă el e bazat mai degrabă pe speranță și pe o analiză relaxată a compoziției electoratului românesc, a intereselor sale directe și a căilor de a ajunge la el.
E MRÎ esențial în rezolvarea problemelor generate de incapacitatea manifestă a actualei Opoziții de a inspira și de a proiecta încredere? E clar că PNL, USR și PMP nu reușesc să entuziasmeze. Ăsta nu e neapărat un lucru rău, însă doar cu rațiune și fără pic de emoție nu se pot cîștiga alegeri. Iar dacă Dacian Cioloș poate genera ceva, atunci acel ceva e emoția. Dovadă stau reacțiile generate de ultimele sale apariții publice. Însă dacă ne uităm un pic înapoi, vedem că același Dacian Cioloș a fost folosit la ultimele parlamentare pe post de candidat de premier al unei prezumtive coaliții PNL-USR. De acel proiect s-a ales, ca să fiu politicos, praful. În urma lui au rămas doar recriminări și regrete. Și o oarecare stînjeneală. A, și încă ceva: unul dintre cele mai bune scoruri obținute vreodată de PSD. Răspunsul aici ar fi că dl Cioloș poate ajuta, dar nu e esențial. În același timp, apariția Mișcării România Împreună pe buletinul de vot poate provoca daune de durată prezumtivilor parteneri ai MRÎ. Parteneri fără de care, trebuie spus, MRÎ nu va ajunge niciodată la guvernare.
Care e diferența dintre MRÎ și USR? Ambele structuri sînt compuse din oameni care fac primii pași în politica formală. Ambele sînt controlate de membri ai Guvernului Cioloș. Ambele sînt pro-occidentale și ambele sînt situate ideologic undeva la centru (nu că ar conta teribil de mult lucrul ăsta). Răspunsul e totuși pozitiv. Diferențele există. Ca să dau doar un exemplu, MRÎ și Dacian Cioloș se feresc de o poziție clară cu privire la referendumul de modificare a Constituției în sensul redefinirii noțiunii de familie. USR rămîne singurul partid care se opune acestei idei. Asta face cumva din USR unicul partid liberal al României. MRÎ preferă un soi ambiguitate conservatoare, mai apropiată de PNL decît de USR. Cele două sînt diferite, iar MRÎ, deși mai nou, e, paradoxal, mult mai aproape de mainstream.
Care e relația cu președintele României? Ambiguă. Ca și în alte cazuri, dl Cioloș preferă ceața. Nu e clar dacă există o coordonare cu cercurile apropiate președintelui Iohannis (tind să cred că da) și care ar fi rostul acestei apropieri. Cert e că nu l-am auzit pe dl Cioloș criticîndu-l pe Klaus Iohannis. Aici, MRÎ comite o mică fraudă în raport cu propriii susținători. Mă gîndesc mai ales la aceia dintre ei exasperați de placiditatea actualului președinte și de relaxarea cu care dl Iohannis acceptă tot felul de trocuri și tranzacții duse sub patronajul sau în numele său.
Care e relația cu PSD? Poate părea nelalocul ei o astfel de întrebare, dat fiind că MRÎ încearcă din greu să ocupe spațiul anti-PSD. Totuși, merită amintit în context faptul că guvernul care a administrat România în 2016 a fost mai degrabă cabinetul Cioloș – Dîncu decît Cioloș. Spun asta atît din perspectiva importanței lui Vasile Dîncu în economia acelei structuri, cît și pentru că, pe fond, acel guvern era dominat la nivelul secund de membri de partid sau apropiați ai PSD. O amintire ușor neplăcută pentru partizanii fără rezerve ai dlui Cioloș, însă relevantă în context. Așadar, rămîne de lămurit această relație. Ar guverna oare MRÎ alături de PSD presupunînd că actualul partid de guvernămînt ar avea, să zicem, altă conducere? Gîndiți-vă bine la un răspuns înainte să vă enervați sau să zîmbiți neîncrezător.
***
Așa cum arată în acest moment, eforturile politice ale fostului premier Cioloș și ale apropiaților săi seamănă mai mult cu acelea ale unuia dintre nenumăratele partide de dreapta de prin anii ’90 care își disputau puritatea ideologică și antipedeserismul. Ca să înțelegem încotro merge MRÎ trebuie să ne amintim ce s-a întîmplat cu antenumitele partide. Cele mai radicale sau inabile au dispărut, iar cele pragmatice au fuzionat între ele într-un soi de federație de interese ale dreptei, cunoscută îndeobște sub numele de PNL.
În ceea ce îl privește pe Dacian Cioloș, domnia-sa nu a fost și nu va fi niciodată liderul unui partid antisistem. Cred, de altfel, că nici nu încearcă așa ceva. Din contra, pare să vrea să promoveze un soi de variantă curată a aranjamentului administrativo-politic curent. Nu sînt însă sigur că și-a făcut calculele corecte.
Cît despre MRÎ, am început acest text întrebînd: soluția cărei probleme este acest viitor partid? Am să încerc și o întrebare suplimentară: ar fi existat Mișcarea România Împreună fără Dacian Cioloș? Sînt sigur că nu. Trageți dumneavoastră concluziile.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
