Un succes care încurcă: Dacian Cioloş

Într-un spaţiu public românesc mai degrabă cenuşiu, într-o lume politică aplatizată de lipsa viziunii şi a capacităţii de negociere – vezi perplexitatea şi frustrările de după căderea proiectului Nabucco – există, totuşi, şi o veste bună.

Ea vine de la Bruxelles, acolo unde Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au căzut de acord asupra proiectului noii Politici Agricole Comune, susţinut de comisarul Dacian Cioloş. Un dosar dificil, în care se intersectează o mulţime de interese ale regiunilor, statelor şi grupurilor de state, ale producătorilor mari şi mici, ale industriilor şi ale consumatorilor. Politica agricolă primeşte cea mai consistentă porţie din bugetul comunitar, circa 45%, depăşind fondurile prevăzute pentru politica de coeziune. De unde şi interesele uriaşe din jurul acesteia.

Se ciocnesc grupuri de state – statele nordice, pe de o parte, care ar dori limitarea subvenţiilor şi îndreptarea fondurilor, mai degrabă către creşterea competitivităţii; de partea cealaltă, statele din flancul sudic, unde agricultura şi industria alimentară reprezintă sectoare de mare importanţă şi care au nevoie de politica subvenţiilor. Se confruntă state vechi membre ale Uniunii şi state noi membre, acestea din urmă primind subvenţii mai reduse pe unitatea de suprafaţă şi cap de fermier, cu consecinţe negative asupra competitivităţii pe piaţa europeană. Se confruntă interesele fermierilor mici şi mari (latifundiari?) – primii ar vrea o limitare a subvenţiilor pentru cei mari, cei din urmă dorind să-şi conserve avantajele. Se confruntă practicanţii agriculturii intensive cu ecologiştii; consumatorii care vor produse cît mai ieftine, cu producătorii care nu o dată au vărsat cisterne cu lapte sau şi-au mînat oile în faţa sediului Comisiei Europene. Se confruntă marile lanţuri de desfacere, care presează în direcţia preţurilor mici (uneori, cu consecinţe precum scandalul cărnii de cal) cu interesele producătorilor şi ale consumatorilor, care vor diversitate.

Există şi opinii – venite din spaţiul nordic – potrivit cărora Politica Agricolă Comună ar trebui pur şi simplu desfiinţată, subvenţiile acordate marilor deţinători de terenuri agricole fiind comparate cu un fel de rentă feudală pe care supuşii trebuie să o plătească suzeranilor. Fondurile prin care se asigură subvenţiile în cadrul PAC provin, pînă la urmă, de la contribuabilul european, şi nu din altă parte. Şi atunci, de ce să nu se renunţe la această moştenire de Ev Mediu, iar banii cîştigaţi să fie îndreptaţi către creşterea competitivităţii industriei sau spre noile tehnologii? Desigur, dintr-o fermă din Franţa, dintr-o plantaţie de viţă-de-vie ori de măslini din Italia, sau dintr-un sat din România ori Polonia, lucrurile se văd cu totul altfel, ceea ce nu face decît să complice problema.

Sub rezerva pronunţării statelor nordice şi îndeosebi a Marii Britanii (care ar putea găsi ocazia de a trimite o torpilă chiar în inima politicilor comunitare), compromisul reprezintă un succes al comisarului român Dacian Cioloş. Căci un compromis este.

Subvenţiile nu sînt la acelaşi nivel pentru toate statele membre, dar diferenţele au fost reduse. Nimeni nu va primi mai puţin de 75% din media comunitară, în viitorul ciclu bugetar. Ecologia şi-a primit, la rîndul său, ceea ce era al ei – 7% din suprafaţa fermelor trebuie să rămînă spaţiu natural sau zonă de protecţie forestieră, pentru menţinerea biodiversităţii. Nu se limitează subvenţiile către marile exploataţii, sau nu cu totul, în orice caz, raportul dintre ceea ce vor primi cei mari şi cei mici se mai echilibrează. Acum, 80% din plăţi sînt alocate pentru 20% dintre cele mai mari exploataţii. Echilibrarea se face inclusiv prin eliminarea unor aberaţii, cum ar fi subvenţionarea ca suprafeţe agricole a peluzelor ce mărginesc pistele aeroporturilor sau ale terenurilor de golf. De asemenea, fermele foarte mici şi fermierii tineri urmează să primească ajutoare prin scheme mult simplificate, ceea ce reprezintă un avantaj specific pentru România.

Acest compromis greu de obţinut îl face pe Dacian Cioloş cel mai eficient om politic român al momentului. Cu o singură excepţie – cînd a luat poziţie în dosarul aderării României la spaţiul Schengen –, comisarul pentru Agricultură insistă, în intervenţiile sale publice, pe caracterul tehnic al misiunii sale. El este un specialist în agricultură, în definitiv. Însă scoaterea la liman a dosarului agricol, afectat de atîtea interese, înseamnă politică pură.

Noua politică a plecat la drum cu o mare consultare publică – probabil cea mai amplă după cea declanşată de Comisie în legătură cu cetăţenia –, a ascultat toate părţile, după care a venit intensa activitate de lobby. Cancelariile nordice, mai ales, trebuiau convinse că agricultura merită subvenţionată în continuare, latifundiarii – convinşi că, dacă nu vor lăsa de la ei, întregul eşafodaj se putea prăbuşi ş.a.m.d.

Pentru o Românie în care decizia politică se ia discreţionar, de sus în jos, imprevizibil şi cel mai adesea fără consultarea părţilor interesate, Dacian Cioloş pare o specie de pe altă planetă. La noi, oamenii politici decid – iar cine e împotrivă nu are decît să plece şi să-şi găsească altă ţară. Liderii politici ştiu ce trebuie făcut doar fiindcă sînt deja acolo, nu au nevoie de specialişti, nu au timp şi răbdare să-i asculte pe toţi şi, în general, sînt deranjaţi de orice opinie care nu se potriveşte cu a lor – ceea ce, în ochii lor, deja miroase a trădare sau măcar a insubordonare.

Mandatul de comisar european al lui Dacian Cioloş se încheie în curînd, după alegerile pentru Parlamentul European, care vor genera o nouă Comisie. Este posibil ca el să se regăsească în noul executiv comunitar, dar e greu de făcut un pariu acum. Nu ştim cine va conduce viitoarea Comisie, nu ştim cum va fi ea colorată politic şi, pînă la urmă, comisarii sînt propuşi de guvernele statelor membre.

Întrebarea ar fi dacă, după 2014, România este pregătită să-i ofere ceva lui Dacian Cioloş. Că sistemul nostru are nevoie de el e clar. Dacă va găsi poziţia din care el poate fi cu adevărat de folos României şi îl va putea convinge să o accepte, aceasta rămîne o întrebare. Sau sistemul va gîndi că este mai bine pentru actualul comisar să rămînă în structurile europene, deoarece acasă, mai mult încurcă?

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.