Un roman al Brexit-ului

De peste douăzeci de ani, romanele lui Jonathan Coe, scriitor pe cît de prolific, pe atît de fin şi de incisiv, au succes în întreaga Europă. Jonathan Coe, născut în 1961 la Birmingham, a fost aplaudat şi premiat pentru calitatea sa de „radiolog“ al societăţii britanice la ora ultraliberalismului şi a globalizării. În primele sale romane, el capta cu un spirit critic, dar şi prin personaje credibile, turbulenţele sociale provocate de capitalismul „dur“ al doamnei Margaret Thatcher. Romanul Middle England, apărut anul trecut, are ca temă Brexit-ul.

Jonathan Coe a scris această carte sub semnul urgenţei, imediat după referendumul din 2016, cînd concetăţenii săi au optat pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Scriitorul britanic îşi propune, cu instrumentele ficţiunii, dar şi cu cele ale sociologiei literare, să pătrundă cauzele acestui viraj istoric. Prin literatură putem da uneori timpul înapoi, deşi ea nu schimbă cursul istoriei.

Mai toate personajele lui Jonathan Coe fac parte din aşa-numita „clasă de mijloc“ şi au ca numitor comun faptul că Brexit-ul le perturbă viaţa. Unul dintre firele narative ale cărţii îi urmăreşte pe Sophie şi pe Ian, un cuplu pe care Brexit-ul îl destramă iniţial, dar tot Brexit-ul îl resudează. Sophie, universitară şi specialistă în istoria artei, vede în cultură fundamentele unităţii Europei şi deci votează în mod „natural“ împotriva Brexit-ului. Ian, monitor auto, nu are nimic împotriva Europei pînă în momentul în care ratează o promovare în întreprinderea sa, direcţiunea optînd pentru una dintre colegele sale cu origini africane. Povestea lui Ian are valenţele unei fabule sociale. El devine visceral antieuropean cînd cineva îi explică de ce a ratat promovarea. Iar explicaţia, spusă cu răutate de un alt personaj alergic la Europa, sună cam aşa: în Marea Britanie, dintre două persoane cu calităţi egale, va fi promovată cea avînd origini străine, sau persoana de sex feminin, sau cea făcînd parte din categoria „minoritară“, aceasta în virtutea „discriminării pozitive“ şi a „gîndirii politice corecte“…

Un alt personaj, un pensionar, un om care a muncit o viaţă întreagă într-o uzină de automobile, decide să voteze în favoarea Brexit-ului după ce descoperă că vechea sa uzină a dispărut şi că pe locul fostelor ateliere a apărut un mall. Bătrînul se întreabă consternat: cum e posibil să ne dispară industria, ce vom vinde dacă nu mai fabricăm automobile şi alte bunuri, din ce vor trăi britanicii?

În acest roman de ficţiune apar şi personajele reale ale Brexit-ului – de exemplu, Boris Johnson şi David Cameron. Aflăm, în ceea ce-l priveşte pe actualul premier britanic, că uneori făcea, în cursul campaniei sale, o paralelă între Uniunea Europeană şi Germania nazistă. El pretindea că, în ambele cazuri, intenţia era aceea de creare a unui superstat european dominat de germani, cu diferenţa că Uniunea Europeană recurge la mijloace economice, iar Germania nazistă recurgea la mijloace militare.

Fiecare britanic care a votat pentru Brexit a făcut-o din motive diferite, iată una dintre concluziile lui Jonathan Coe. În romanul său, un mare magnat financiar care ştie să infiltreze presa doreşte Brexit-ul pentru a putea profita de viitoarele acorduri de liber-schimb cu Statele Unite şi cu ţările asiatice. Iar Nigel, un colaborator apropiat al lui David Cameron, se lansează trup şi suflet în aventura referendumului întrucît este absolut sigur că britanicii vor vota pentru menţinerea ţării lor în Uniunea Europeană, ceea ce ar fi urmat să consolideze cariera politică a lui Cameron pentru cîteva decenii.

„Diavolul se ascunde în detalii“ pare să fi spus filozoful Friedrich Nietzsche, reflecţie deseori citată în Franţa. Detaliile formează şi partea cea mai interesantă a cărţii lui Jonathan Coe. De exemplu, cînd aflăm că după Brexit a crescut numărul de divorţuri în Marea Britanie şi că multe cupluri au recurs la mediatori sociali pentru a-şi depăşi divergenţele. Ceea ce fac şi Ian, şi Sophie, aflaţi în totală ruptură. Sophie îi reproşează lui Ian că nu este destul de „deschis“ şi că privilegiază un „model de relaţii umane“ bazat pe antagonisme şi competiţie, în loc să pună în centrul lor cooperarea. Ian îi reproşează soţiei sale „naivitatea“ şi postura de „superioritate morală“, precum şi faptul că nu vede cum el a devenit în propria sa ţară o „victimă“ a corectitudinii politice.

Nenumărate alte lucruri stupefiante mai aflăm însă din acest roman al lui Jonathan Coe, încă o dovadă că literatura este capabilă să foreze mult mai adînc în contradicţiile omului şi ale societăţii decît orice altă „disciplină“. Un imigrant avînd origini asiatice, aflat deja pe teritoriul britanic, speră că, odată cu Brexit ul, nu vor mai veni sute de mii de europeni în Marea Britanie (el are un dinte în special împotriva românilor şi a polonezilor) şi că se va face astfel mai mult „loc“ pentru imigranţi din fostele colonii britanice şi deci pentru membrii propriei sale familii.

Spre finalul romanului, într-o conversaţie cu un jurnalist, personajul numit Nigel, după ce a încetat să mai fie consilier al lui David Cameron, îl insultă copios pe acesta din urmă. Iată tirada sa, aşa cum a scris-o Jonathan Coe şi a pus-o în gura personajului său:  „Cameron? Ce cretin, ce prost de prima clasă, autentic şi cu patalama. Poftim, acum îşi scrie memoriile într-o cabană, fir-ar să fie! Uite ce dezastru a lăsat în urma lui. Toţi sîntem porniţi unii împotriva altora. Străinii sînt insultaţi pe străzi sau în autobuze, li se cere să se întoarcă înapoi în ţările lor. Iar cînd încerci să iei puţină distanţă şi să reflectezi eşti tratat de trădător şi de duşman al poporului. Cameron a sfărîmat ţara, a sfărîmat-o şi apoi s-a cărat“.

Tot în finalul acestui roman cu multiple etaje şi vase comunicante, Ian şi Sophie se reconciliază şi fac un copil. Acesta va fi „un super-bebe al Brexit-ului“, ne spune Jonathan Coe pe post de imposibil happy-end, dar sugerînd totuşi că există o viaţă şi după Brexit.