Un monument pentru Anna

Publicat în Dilema Veche nr. 705 din 24-30 august 2017
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Sînt ani de zile de cînd aproape orice comunicare a Kremlinului referitoare la România are fie o notă dezamăgită, fie critică, fie de-a dreptul amenințătoare. La București, aceste manifestări de neplăcere ale rușilor sînt de obicei tratate calm, cu răspunsuri șablon și, uneori, ignorate. Cel puțin public. Nesiguranțele rusești, orgoliile aiuristice ale politicienilor și purtătorilor lor de mesaj au o doză fascinantă de ridicol. Prietenii noștri de la Răsărit știu să dicteze sau să se plîngă. Nu reușesc deloc să găsească o cale de mijloc, nu înțeleg politețea și nici autonomia altora. E probabil stupefiant pentru ei faptul că pretenția lor fermă de a fi respectați e întîmpinată prin mai tot Estul european cu o combinație de scepticism, greață și oboseală. Iar cînd primesc ceea ce cer, nu înțeleg deloc resorturile interlocutorului. Respectul cumpărat sau obținut prin frică nu e respect. E altceva.

Așa se face că, de partea română, angajarea într-un război al declarațiilor e contraproductivă. România menține o distanță politicoasă și rece. Sînt observatori care pun asta pe seama unei inabilități diplomatice a României. Eu prefer să compar relația București-Moscova cu aceea pe care un elev oarecare o are cu golanul școlii.

Sensibilă la decizii de înarmare sau exerciții militare, Rusia are particularitatea că e dependentă de simboluri poate mai mult decît oricare altă țară din zona noastră. E cumva firesc, istoria modernă a Rusiei e un compendiu de întîmplări la finalul cărora se numără întotdeauna morții. Și nu puțini. Ultimii pe listă – cei zece mii de ruși și ucraineni dispăruți înainte de vreme în conflictul din estul Ucrainei. Deși conflictul nu e pe teritoriul actual al Rusiei, responsabilitatea Kremlinului e dincolo de orice dubiu, iar victimele îi sînt imputabile.

E greu de construit o narațiune coerentă din istoria Rusiei. De aceea navigarea printre simboluri, mituri și jumătăți de adevăr e dificilă și riscă să creeze permanent dureri de cap. Decizia unei primării din București de a supune dezbaterii publice schimbarea numelui unui parc a creat fix o astfel de migrenă. Nimic extraordinar dacă numele parcului nu ar fi Tolbuhin, iar prima și cea mai importantă contribuție la dezbatere a venit direct de la Ministerul rus de Externe. Spune așa purtătoarea de cuvînt Maria Zaharova: „Sperăm că autorităţile României nu vor permite încercări de rescriere a istoriei în contextul interesului reciproc de continuare a cooperării militare memoriale fructuoase“.

Tolbuhin? Sînt aproape sigur ca numele e puțin amintit în conversații românești. E totuși important în contextul istoric atît de drag doamnei Zaharova. Pe scurt, generalul (ulterior mareșal) Fiodor Tolbuhin a fost unul dintre comandanții trupelor sovietice care au ocupat România. E vinovat, cel puțin moral, pentru crimele comise de soldații ruși împotriva românilor, mai ales în prima fază a ocupației. Crime documentate în jurnalele vremii și niciodată sancționate. Pînă în ziua azi, rusofobia latentă a românilor își trage justificările din ele.

Rescrierea istoriei? Sigur, e și ăsta un mod de interpretare. Cine are răbdare să urmărească politica internă americană știe că un discurs asemănător e folosit în controversa curentă privind statuile dedicate soldaților confederați din Războiul Civil. Conflictele de stradă de la Charlottesville despre care scriam săptămîna trecută stau mărturie faptului că simbolurile sînt fragile, iar joaca cu ele – periculoasă.

De asemenea, merită menționat că Rusia are un soi de hobby din a interveni în astfel de cazuri. Scandalul de la Tallin din 2007, cînd înlăturarea unui monument sovietic a produs o reacție dură a Kremlinului și o răcire accentuată a relațiilor cu Estonia, stă mărturie în acest sens.

Cu toate astea, îmi permit să nu fiu de acord cu doamna Zaharova. Onorarea unui soldat din trupele de ocupație nu e o chestiune care ține de acuratețe istorică, ci de raportare la sine. Or, oricît ar vrea Kremlinul să creadă că românii sînt recunoscători pentru ocupație și pentru schimbarea de regim, adevărul simplu e că nu sînt. Și nu pentru că ar fi fost fericiți sub dictaturile succesive sub care au trăit pînă la venirea trupelor sovietice, ci pentru că n-au fost fericiți nici cu lunga dictatură care a urmat. Nu poți cere unei populații să își iubească tragedia, oricîte explicații și narațiuni alternative ai promova.

Pe scurt, numele lui Tolbuhin într-un spațiu public din București este ofensator. Nu rescrie nimeni istoria, ci ne administrăm judicios memoria. Sîntem liberi să o facem.

Există, cred, o soluție cu care orice cetățean rus sau român decent ar putea fi de acord. Onorarea altei personalități din Rusia care să exprime valori universale, non-violente și necesare. Primul meu gînd se îndreaptă către Anna Politkovskaia. Politkovskaia a fost o jurnalistă de investigație din Rusia care s-a încăpățînat să caute adevărul indiferent de amenințările la care a fost supusă. A sfîrșit tragic, în 2006, asasinată în scara blocului în care locuia și, pînă în ziua de azi, nu se știe cine a ordonat crima.

Criminalii au fost prinși, opt ani mai tîrziu, nu și autorii morali. Speculații sînt multe, nici una dovedită. Încă. Dar e important de spus că, spre finalul vieții, Politkovskaia devenise unul dintre cei mai importanți activiști ruși pentru drepturile omului și, pe cale de consecință, o adversară a președintelui Vladimir Putin. Cărțile ei sînt traduse, astfel că, pentru români, numele nu este la fel de obscur ca al generalului Tolbuhin. Ba chiar are o relevanță teribil de actuală. Redenumirea acelui parc cu numele unei jurnaliste care și-a dat viața în numele unor principii pe care atît românii, cît și rușii le pot îmbrățișa fără rezerve ar fi o soluție decentă și, mai ales, o investiție în viitor.

Nici măcar doamna Zaharova de la MAE rus n-ar putea să spună că libertatea de exprimare nu e importantă și că nu merită să lupți pentru ea. Iar importanța asta trebuie marcată inclusiv în denumiri de parcuri sau monumente. Istoricii viitorului ar putea chiar să rețină acest moment ca pe unul rar, al compromisului decent și nu al înjurăturilor peste gard.

Cît despre Tolbuhin, fie-i țărîna ușoară. Rușii și românii nu își vor aminti niciodată la fel de el. Cu și fără numele lui afișat la intrarea unui parc oarecare, ne rezervăm dreptul la propria memorie. Putem face asta. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.