Un guvern minoritar ar agrava criza românească
Propunerea de guvern minoritar cu ex-ministrul Apărării, Ciucă, în frunte nu e decît încă o nouă tergiversare a soluționării crizei guvernamentale și, implicit, a crizei de stat românești. Faptele sînt clare. România se află într-o criză acută. Țara are nevoie de un guvern cu puteri plenipotențiare. Un astfel de guvern cu puteri depline, capabil să pună capăt harababurii politice și să atace frontal și eficient depotrivă criza pandemică și amenințarea exploziei prețurilor energetice, nu poate fi decît un executiv bucurîndu-se de o clară majoritate parlamentară.
Are deci perfectă dreptate Dacian Cioloș să ceară refacerea coaliției guvernamentale pe baza condiției unice a USR ca Florin Cîțu, devenit pe motive serioase intolerabil pentru partenerii săi de coaliție, să facă un pas în spate și să lase pe unul din granzii PNL să preia șefia cabinetului. Are dreptate și președintele să vrea ca omul propus de el la șefia executivului să se bucure de un minim respect în condițiile în care atît el însuși, cît și virtual întreaga clasă politică românească au ajuns, după zece luni de zîzanie, aiureli, pertractări, erori, manifestări de incompetență, luptă pentru putere și interminabilele certuri aferente să fie aproape unanim criticați și disprețuiți de către cetățeni.
A mai avut România premieri generali și n-a fost prea bine
Dar nu are dreptate demisul Florin Cîțu, care a susţinut cuminte ce pare să-i fi șoptit Klaus Iohannis să afirme, și anume că Nicolae Ciucă premier într-un guvern minoritar PNL-UDMR ar fi, chipurile, „soluţia pentru a debloca criza”. Generalul, aparent un militar cu experiență de război, care a mai fost o dată premier interimar după onorabilul pas în spate făcut în decembrie trecut de Ludovic Orban, pare să fie o alegere bună într-o zi fastă pentru militari, în care genialul amiral britanic Nelson a obținut, acum peste două veacuri, o decisivă izbîndă asupra invadatorilor franco-spanioli ai lui Napoleon Bonaparte. Nelson, un militar rănit în bătălii, dar foarte iubit de luptătorii săi pentru că-i proteja cît putea de mult, profitase atunci nu doar de inteligența sa de comandant naval, ci și de faptul că împăratul francez, care cucerise aproape toată Europa, avea o oștire a cărei ofițerime fusese în bună parte decimată de ura extremistă, hrănind ghilotinările iacobine din timpul Revoluției franceze.
România, care a mai avut premieri generali și n-a fost prea bine, e azi doldora nu doar de crize, ci și de intoleranță, de agresivitate, de ambiții politice nemăsurate, de poftă de execuții publice în efigie. Liberalii se bucură să-i vadă detestați definitiv și irevocabil și tocați mărunt, ba chiar demonizați la televiziunile oligarhiei cleptocrate, pe foștii lor parteneri de guvernare din USR-PLUS. Aplaudați de anteniști, oamenii lui Florin Cîțu nu vor pentru nimic în lume să-i mai accepte pe „pluseriști” ca parteneri.
De ce nu acceptă PNL refacerea coaliției
Şi motivul acestei stranii intransigențe e clar. Facțiunea Cîțu din PNL, ajunsă la putere în istorica formațiune a Brătienilor cu ajutorul stăruitor al președintelui, nu vrea în ruptul capului să capoteze pe față și dintr-o dată. A acceptat, in extremis, la insistențele Cotroceniului, retragerea proaspăt înscăunatului președinte de partid din prima linie, deși Cîțu ar fi vrut mult să fie renominalizat el însuși. Ceea ce ar fi fost absurd, căci n-ar fi avut mai multe șanse decît Cioloș, ca premier desemnat. Iar din clipa eșecului USR de a-și trece propunerea de guvern prin Parlament, ceasul ticăie inexorabil, cele 60 de zile decisive au început să curgă. Căci, potrivit articolului 89 din Constituție, „după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”.
La rîndul său, președintele, care nu e un Nelson, nu e iubit şi nici un bun strateg nu e, știe că nu poate amîna la nesfîrșit soluționarea actualei crize politice, guvernamentale și de stat fără să-și riște suspendarea într-o țară care chiar nu mai are răbdare. Et pour cause. Românii nu ştiu dacă își vor mai putea plăti facturile, în cazul în care nu-i va răpune pandemia. Deci vor soluţii reale şi rapide – şi au dreptul să li se ofere. În schimb, după ce au provocat toate crizele actuale, președintele și facțiunea sa, „Cîțu”, se manifestă ca și cum ar avea tot timpul din lume. Nu pot accepta narațiunea crizei în lecțiunea USR, deci încearcă să transforme partidul lui Cioloș în mare vinovat și țap ispășitor. După triumful adversarilor ei la moțiunea de cenzură, această grupare prezidențială „Cîțu” nu vrea să admită oficializarea înfrîngerii ei pe toată linia, una zdrobitoare, care s-ar afișa deschis prin refacerea coaliției cu USR și UDMR. Prin urmare, PNL-Cîțu ori președintele, care i-a fost principalul patron politic, își ascund pudic altoiala și căderea, preferînd un guvern minoritar redresării imediate a României prin tolerarea restabilirii unei coaliții majoritare de centru-dreapta, care ar echivala cu recunoașterea propriilor erori.
USL 2.0, opţiunile PSD şi substanţa propunerii ostaşului ca premier
Semnificațiile acestei alternative sînt clare. Cuplul format din președinte și premier trage cu ochiul la o susținere pesedistă a unui astfel de guvern minoritar PNL. N-ar fi exclus ca acesta să fi fost din capul locului scopul gîlcevilor calculat puse în scenă cu USR, care să fi fost, implicit, regizate astfel, poate încă de la eliminarea din guvern a lui Vlad Voiculescu, încît să se îngroape definitiv orice șansă de transpunere a ambițiilor reformiste ale partidului condus acum de Dacian Cioloș.
Nu mai puțin clare sînt opțiunile cleptocrației. Care se teme ca dracul de tămîie de reformiști, iar nu de militari. Și care nu poate fi decît încîntată de ideea refacerii USL, prefigurată de ideea unui guvern minoritar PNL condus de generalul Ciucă pe baza susținerii în Parlament a PSD. Partidului lui Ciolacu i se oferă justificarea mincinoasă, dar comodă, a unui sprijin acordat eventual PNL, în cantonarea în mantra ipocrită a afirmației necesității unui guvern „care să scoată cît mai grabnic țara din criză”. Or, în acest scop ar fi putut vota guvernul propus de USR. Pe de altă parte, nu pare deloc în interesul PSD să preia răspunderea pentru un viitor imediat, în cel mai bun caz cenușiu, în cel mai rău negru ca tăciunele. Nu e, deci, în interesul social-democraților să-și asume, implicit, obligația de a deconta politic susținerea unui guvern minoritar penelist.
Net mai atrăgătoare pare alternativa unor alegeri anticipate în condițiile în care autogolurile repetate ale președintelui și premierului și dihonia din coaliție au scăzut masiv pofta electoratului de a vota în favoarea partidelor de centru-dreapta. La eventuale alegeri anticipate ar cîștiga, deci, din plin mandate noi deopotrivă PSD și AUR. Ceea ce, pentru scoaterea țării din paradigma urii, a obscurantismului, a extremismului și a pandemiei, ca și pentru modernizarea, reformarea și democratizarea României, ar fi catastrofal. Dar nu e clar dacă decizia PSD îi va aparține lui Ciolacu sau cleptocrației securiste, care abia așteaptă să se răzbune pentru debarcarea regimului Dragnea.
Propunerea guvernului minoritar nu e prin urmare o soluție. E amînarea ei, în speță încă o tergiversare iresponsabilă, încă una din multele manevre politicianiste de felul celor care au jalonat ultimele luni, din cauza erorilor prezidențiale și a frecvent evidențiatei incapacități a președintelui de a-și regreta greșelile și de a le corecta în conformitate cu interesele statului și ale națiunii.
Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle, Bonn.
Foto: adevarul.ro
