Un european pe nume Jacques Chirac…

Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Duminică, 29 septembrie, a fost o zi capricioasă la Paris: mai mult ploaie decît soare, rafale de vînt şi temperaturi anunţînd intrarea în drepturi a anotimpului rece. Şi totuşi, zeci de mii de francezi au stat la coadă, uneori cîte cinci sau şase ore, ca să salute, în incinta Palatului Invalizilor, memoria unui fost preşedinte: este vorba de Jacques Chirac, decedat joi, 26 septembrie, la vîrsta de 86 de ani. Observatorii fenomenului politico-mediatic nu se aşteptau la o astfel de afluenţă. Şi nici la sondaje care să pună în evidenţă faptul că Jacques Chirac este, în ochii francezilor, la fel de popular precum Charles de Gaulle. În mod normal, porţile Palatului Invalizilor ar fi trebuit să se închidă, duminică seară, la ora 20. Datorită afluenţei neaşteptate de public, autorităţile au decis să le lase deschise însă toată noaptea, astfel încît toţi francezii şi toţi cei doritori să se încline în faţa sicriului cu rămăşiţele pămînteşti ale lui Jacques Chirac să o poată face…. Eu însumi am fost surprins de acest brusc puseu de simpatie pentru Jacques Chirac. La ora la care el părăsea Palatul Élysée, în mai 2007, bilanţul său nu era considerat strălucit. Dimpotrivă, se spunea despre el că ar fi fost un preşedinte mai degrabă „leneş“, excelînd mai ales în operaţiuni de autopromovare a imaginii sale decît în materie de reforme. Şi este adevărat că Jacques Chirac ştia să strîngă mîini, să zîmbească, să se bată pe umeri cu oameni obişnuiţi, să le vorbească într un mod jovial ca şi cum ar fi fost unul de-al lor. Faimoase erau şi vizitele sale la Salonul agriculturii unde mîngîia vacile şi oile, stătea de vorbă îndelung cu fermierii, ciocnea cu toată lumea (dar abia îşi înmuia buzele în paharul cu vin), gusta cu plăcere din diferite produse şi promitea protecţia statului pentru producătorii care făceau cinste gastronomiei franceze.

Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, Dominique de Villepin, fost ministru de Externe şi fost prim-ministru, a explicat în felul următor popularitatea crescîndă a lui Jacques Chirac: de fapt, el seamănă cu fiecare francez în parte.

Poate că n-aş scrie nici eu aceste rînduri dacă Jacques Chirac nu m-ar fi impresionat printr-o decizie a sa, cu 27 de ani în urmă, cînd francezii au fost invitaţi să se exprime prin referendum pe marginea Tratatului de la Maastricht care urma să dea un nou impuls construcţiei europene. Referendumul fusese organizat la iniţiativa preşedintelui socialist François Mitterrand. În tabăra dreptei neo-gaulliste, majoritatea liderilor importanţi erau tentaţi să voteze împotrivă, unii dintre ei doar din dorinţa de a l „luxa“ pe Mitterrand. Jacques Chirac însă a votat pentru. Era o vreme cînd liderii politici care visau să ajungă la putere, să devină preşedinţi sau prim-miniştri, nu puteau obţine sprijinul electoratului decît dacă se arătau ferm pro-europeni. De unde şi întrebarea mea de acum: ce s-a întîmplat între timp cu Europa şi cu europenii ca să ajungă în situaţia actuală, cînd (nu este încă o regulă generală şi nu este valabil peste tot) oamenii politici se declară antieuropeni, pentru a cîştiga sprijinul electoratului? Chirac a ajuns, în 1995, preşedinte al Franţei şi pentru că şi-a schimbat, la ora adoptării Tratatului de la Maastricht, strategia. Era de neimaginat, la ora aceea, ca un lider politic antieuropean să ajungă la Palatul Élysée. Astăzi, însă, ne aflăm într-o cu totul altă ecuaţie în Franţa. Observatorii spun că, în perspectiva prezidenţiatelor din 2022, Marine Le Pen, lidera extremei drepte, are efectiv şanse să fie aleasă în fruntea statului, ideologia ei antieuropeană fiind de fapt un atu.

În ce-l priveşte pe Jacques Chirac, el s-a mai comportat ca un veritabil european în 2003, cînd s-a opus intervenţiei militare americane în Irak. Tot atunci el s-a „răstit“ puţin şi la unele dintre ţările Europei răsăritene, care, deşi făceau parte din Uniunea Europeană, au spart unitatea comunitară şi l-au susţinut pe George Walker Bush. Istoria i-a dat însă, şi încă destul de repede, dreptate lui Chirac. Saddam Hussein era un dictator sîngeros, dar nu ameninţa pacea lumii cu arme de distrugere în masă. Iar intervenţia americană a fost un eşec care a destabilizat întregul Orient Mijlociu, a făcut posibilă hegemonia Iranului în regiune, iar acum ar putea duce la un al doilea război în acea parte a lumii atît de complicată şi de „explozivă“…

Dacă francezii au astăzi nostalgia „anilor Chirac“, acest fapt vine şi dintr-un fel de comparaţie pe care ei o fac instinctiv între ceea ce trăiesc astăzi şi perioada 1995-2007, cînd Jacques Chirac a fost preşedinte. La acea oră, Brexit-ul nu figura în program, relaţiile Europei cu Rusia erau bune şi se discuta serios despre o eventuală integrare a Turciei în Uniunea Europeană pentru că Turcia părea să reuşească un fel de sinteză între islam şi democraţie. Cum să nu ţi se pară deci mai bună o epocă în care oamenii priveau viitorul cu mai mult optimism? Să ne amintim de asemenea că marea criză care era să compromită şi moneda unică europeană a început în 2008…

Această privire retroactivă se confundă, de la moartea lui Chirac, cu imaginea sa, de unde şi dorinţa a zeci şi zeci de mii de francezi de a-i aduce un omagiu. Nu lipsită de simbolistică este şi decizia lui Vladimir Putin de a veni şi el la Paris pentru a se înclina în faţa rămăşiţelor pămînteşti ale lui Jacques Chirac, fostul său „prieten“. Despre Chirac se spune că a fost, într-adevăr, cel mai „rusofil“ dintre preşedinţii Franţei. Un parlamentar rus şi-a exprimat chiar, recent, regretul că actualul dialog ruso-francez nu beneficiază de aportul unui om politic de talia lui Chirac… Moartea lui Jacques Chirac i-a obligat, într-un fel, pe francezi şi pe unii europeni la un benefic exerciţiu de memorie.

Merci că ne-aţi amintit că mai avem memorie, Monsieur le Président!

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Made in Taiwan
Felul în care Statele Unite se raportează la Taiwan e adesea descris ca fiind „ambiguitate strategică”.
Bătălia cu giganții jpeg
Viktor, prietenul lui Vladimir
Vehemența cu care Viktor Orbán respinge ultimul set de sancțiuni împotriva Rusiei precum și alte măsuri de sprijin pentru Ucraina arată distanța care se cască între Ungaria și Europa.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Inclasabila, impracticabila Rusie
Rusofobia conviețuiește constant cu rusofilia, admirația cu panica, tentativa colaborării cordiale cu derapajul credul, contraproductiv.
Frica lui Putin jpeg
Eroul pe care ni l-am dori
Relativa mizerie morală a lumii europene se oglindește și în insuficiența modelelor pe care ea le-a ales.
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Cîntecul de sirenă al morcovului
Dacă izbînda Ucrainei în fața Rusiei mi-ar umple inima de bucurie, succesul de la Eurovision mi-a umplut-o de o tristețe melancolică.
The Lady and the Unicorn Sight det4 jpg
Unicorni
Existența „măgarului cu un singur corn în frunte” a fost confirmată și de Aristotel.
O mare invenție – contractul social jpeg
Vlad Constantinesco și Stéphane Pierré-Caps: o pledoarie pentru libertate
Oferă o imagine complexă și coerentă a raporturilor dintre Constituție, stat, societate și individ.
Iconofobie jpeg
Bifurcațiile gîndirii etice
Din păcate, „așezarea“ (etică) pe toate nivelurile de gîndire rămîne inaccesibilă multora dintre noi.
„Cu bule“ jpeg
Noroc chior
Dicționarele noastre mai înregistrează însă cîteva caracterizări similare, norocul putînd fi apreciat superlativ ca „orb”, „porcesc”, „cu carul”.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Activități de week-end
În viață trebuie să știi trei lucruri: ce vrei – adică să ai un scop, în ce crezi – adică să respecți niște valori și ce trebuie să faci – adică ce acțiuni întreprinzi.
Un sport la Răsărit jpeg
Wimbledon versus ATP & WTA?
WTA şi ATP au spus că a interzice sportivi (chestie care nu implică ţările lor, deja puse pe tuşă de toată lumea) încalcă principiul nediscriminării pe bază de naţionalitate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Efectele pandemiei?
Acum, că pare să fi trecut, unii cercetează în ce măsură pandemia de COVID-19 a afectat serviciile publice dintr-o serie de domenii și din diverse regiuni.
Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?