Un european pe nume Jacques Chirac…

Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Duminică, 29 septembrie, a fost o zi capricioasă la Paris: mai mult ploaie decît soare, rafale de vînt şi temperaturi anunţînd intrarea în drepturi a anotimpului rece. Şi totuşi, zeci de mii de francezi au stat la coadă, uneori cîte cinci sau şase ore, ca să salute, în incinta Palatului Invalizilor, memoria unui fost preşedinte: este vorba de Jacques Chirac, decedat joi, 26 septembrie, la vîrsta de 86 de ani. Observatorii fenomenului politico-mediatic nu se aşteptau la o astfel de afluenţă. Şi nici la sondaje care să pună în evidenţă faptul că Jacques Chirac este, în ochii francezilor, la fel de popular precum Charles de Gaulle. În mod normal, porţile Palatului Invalizilor ar fi trebuit să se închidă, duminică seară, la ora 20. Datorită afluenţei neaşteptate de public, autorităţile au decis să le lase deschise însă toată noaptea, astfel încît toţi francezii şi toţi cei doritori să se încline în faţa sicriului cu rămăşiţele pămînteşti ale lui Jacques Chirac să o poată face…. Eu însumi am fost surprins de acest brusc puseu de simpatie pentru Jacques Chirac. La ora la care el părăsea Palatul Élysée, în mai 2007, bilanţul său nu era considerat strălucit. Dimpotrivă, se spunea despre el că ar fi fost un preşedinte mai degrabă „leneş“, excelînd mai ales în operaţiuni de autopromovare a imaginii sale decît în materie de reforme. Şi este adevărat că Jacques Chirac ştia să strîngă mîini, să zîmbească, să se bată pe umeri cu oameni obişnuiţi, să le vorbească într un mod jovial ca şi cum ar fi fost unul de-al lor. Faimoase erau şi vizitele sale la Salonul agriculturii unde mîngîia vacile şi oile, stătea de vorbă îndelung cu fermierii, ciocnea cu toată lumea (dar abia îşi înmuia buzele în paharul cu vin), gusta cu plăcere din diferite produse şi promitea protecţia statului pentru producătorii care făceau cinste gastronomiei franceze.

Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, Dominique de Villepin, fost ministru de Externe şi fost prim-ministru, a explicat în felul următor popularitatea crescîndă a lui Jacques Chirac: de fapt, el seamănă cu fiecare francez în parte.

Poate că n-aş scrie nici eu aceste rînduri dacă Jacques Chirac nu m-ar fi impresionat printr-o decizie a sa, cu 27 de ani în urmă, cînd francezii au fost invitaţi să se exprime prin referendum pe marginea Tratatului de la Maastricht care urma să dea un nou impuls construcţiei europene. Referendumul fusese organizat la iniţiativa preşedintelui socialist François Mitterrand. În tabăra dreptei neo-gaulliste, majoritatea liderilor importanţi erau tentaţi să voteze împotrivă, unii dintre ei doar din dorinţa de a l „luxa“ pe Mitterrand. Jacques Chirac însă a votat pentru. Era o vreme cînd liderii politici care visau să ajungă la putere, să devină preşedinţi sau prim-miniştri, nu puteau obţine sprijinul electoratului decît dacă se arătau ferm pro-europeni. De unde şi întrebarea mea de acum: ce s-a întîmplat între timp cu Europa şi cu europenii ca să ajungă în situaţia actuală, cînd (nu este încă o regulă generală şi nu este valabil peste tot) oamenii politici se declară antieuropeni, pentru a cîştiga sprijinul electoratului? Chirac a ajuns, în 1995, preşedinte al Franţei şi pentru că şi-a schimbat, la ora adoptării Tratatului de la Maastricht, strategia. Era de neimaginat, la ora aceea, ca un lider politic antieuropean să ajungă la Palatul Élysée. Astăzi, însă, ne aflăm într-o cu totul altă ecuaţie în Franţa. Observatorii spun că, în perspectiva prezidenţiatelor din 2022, Marine Le Pen, lidera extremei drepte, are efectiv şanse să fie aleasă în fruntea statului, ideologia ei antieuropeană fiind de fapt un atu.

În ce-l priveşte pe Jacques Chirac, el s-a mai comportat ca un veritabil european în 2003, cînd s-a opus intervenţiei militare americane în Irak. Tot atunci el s-a „răstit“ puţin şi la unele dintre ţările Europei răsăritene, care, deşi făceau parte din Uniunea Europeană, au spart unitatea comunitară şi l-au susţinut pe George Walker Bush. Istoria i-a dat însă, şi încă destul de repede, dreptate lui Chirac. Saddam Hussein era un dictator sîngeros, dar nu ameninţa pacea lumii cu arme de distrugere în masă. Iar intervenţia americană a fost un eşec care a destabilizat întregul Orient Mijlociu, a făcut posibilă hegemonia Iranului în regiune, iar acum ar putea duce la un al doilea război în acea parte a lumii atît de complicată şi de „explozivă“…

Dacă francezii au astăzi nostalgia „anilor Chirac“, acest fapt vine şi dintr-un fel de comparaţie pe care ei o fac instinctiv între ceea ce trăiesc astăzi şi perioada 1995-2007, cînd Jacques Chirac a fost preşedinte. La acea oră, Brexit-ul nu figura în program, relaţiile Europei cu Rusia erau bune şi se discuta serios despre o eventuală integrare a Turciei în Uniunea Europeană pentru că Turcia părea să reuşească un fel de sinteză între islam şi democraţie. Cum să nu ţi se pară deci mai bună o epocă în care oamenii priveau viitorul cu mai mult optimism? Să ne amintim de asemenea că marea criză care era să compromită şi moneda unică europeană a început în 2008…

Această privire retroactivă se confundă, de la moartea lui Chirac, cu imaginea sa, de unde şi dorinţa a zeci şi zeci de mii de francezi de a-i aduce un omagiu. Nu lipsită de simbolistică este şi decizia lui Vladimir Putin de a veni şi el la Paris pentru a se înclina în faţa rămăşiţelor pămînteşti ale lui Jacques Chirac, fostul său „prieten“. Despre Chirac se spune că a fost, într-adevăr, cel mai „rusofil“ dintre preşedinţii Franţei. Un parlamentar rus şi-a exprimat chiar, recent, regretul că actualul dialog ruso-francez nu beneficiază de aportul unui om politic de talia lui Chirac… Moartea lui Jacques Chirac i-a obligat, într-un fel, pe francezi şi pe unii europeni la un benefic exerciţiu de memorie.

Merci că ne-aţi amintit că mai avem memorie, Monsieur le Président!

index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (III)
Expresiile subiect de drept și drept subiectiv par să aibă o nuanță tautologică sau să trimită la o definiție idem pe idem.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Turcia fără Erdogan?
Recep Tayyip Erdogan este de atîta vreme la putere încît nimeni nu poate spune cu siguranță cum va arăta Turcia după o eventuală plecare a sa din palatul prezidențial.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Cum de nu există din partea instituțiilor aferente reacții prompte, severe, susținute juridic, împotriva unei astfel de imposturi?
Frica lui Putin jpeg
Centrali
Cîte unul se crede central fiindcă e bătăușul clasei; un altul, fiindcă e al planetei.
AFumurescu prel jpg
Inteligență artificială; cu materialul clientului
…a trecut întîi o boare pe deasupra știrilor: există inteligență artificială! Mai întîi ni s-au deșteptat telefoanele.
index jpeg 5 webp
Amelia Earhart și Eleanor Roosevelt, o cină și un zbor cu stelele
„Este începutul unei noi epoci, nu-i așa, cînd o femeie în rochie de seară pilotează un avion noaptea?”, a spus retoric și entuziast Eleanor Roosevelt.
Iconofobie jpeg
Poezia continentelor
Ce surprinde la Whitman este uşurinţa cu care transferă ideea poetică (transcendentalistă) spre geografia culturală a umanităţii.
„Cu bule“ jpeg
Zgubilitic
Cuvîntul zgubilitic nu s-a răspîndit prea mult, dar își păstrează expresivitatea prin felul în care pare să parodieze o terminologie medicală (psihiatrică), prin contrastul comic între simbolismul lipsit de eufonie al primei sale părți și terminația savantă.
HCorches prel jpg
Două tristeți și o așteptare
Le transmit, din experiența personală, că vor simți îmbunătățiri semnificative ale vieții lor, pe toate planurile!
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
Cum spargem balonul chinez
Dacă relațiile sino-americane ar fi un joc de cărți, s-ar putea spune că avem o mînă bună. Dar chiar și o mînă bună poate pierde, dacă e jucată greșit.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Scrisori regăsite
Montefiore spune că nota aceasta, găsită după moartea lui Stalin în seiful său personal, a avut efectul scontat.

Adevarul.ro

image
Grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie. A fost de șase ori domn al Țării Românești și de patru ori domn al Moldovei
Constantin Mavrocordat este unul dintre cei mai reformatori domnitori fanarioți din Țările Române. A desființat „rumânia” în Țara Românească și „vecinia” în Moldova și a reunit Oltenia cu Țara Românească în 1739.
image
Cele mai răzbunătoare trei zodii. Nu uită, nu iartă și îți vor plăti pentru tot ce le-ai greșit
Se spune că răzbunarea e cea mai dulce consolare, dar și că iertarea este un cadou pe care ni-l oferim nouă înşine. Nu toată lumea e însă capabilă să ierte și, cel puțin pentru trei zodii, răzbunarea va fi, cel mai adesea, prima opțiune.
image
Garsonieră minusculă cu toaleta în dulap, la Cluj. Prețul este exorbitant: 53.000 de euro FOTO
Piața imobiliară clujeană nu încetează să uimească: după garsoniera de 11 metri pătrați pentru care se cereau 37.000 de euro, a urmat garsoniera cu toaleta „în dulap”, de 16 metri pătrați, pentru care se cer 53.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.