Un caz de orbire politică

- reprezentarea României la Bruxelles -

Ne aflăm în plin „armistiţiu“, dar războiul între Palate pentru reprezentarea României în Consiliul European va cunoaşte, cît de curînd, o fază acută. Premierul Ponta va încerca să tranşeze disputa prin intermediul Parlamentului, arătîndu-i preşedintelui cine este mai tare în jocul politic intern. Şi sugerîndu-i, destul de netransparent, că lucrurile ar putea fi duse mult mai departe, de-ar fi la o adică. Deocamdată însă, preşedintele a fost cel care a mers la reuniunea informală de săptămîna trecută, Ponta preferînd (dacă acesta nu este doar un fel de-a spune) să-şi facă mai înainte debutul la Bruxelles, printr-o serie de întîlniri bilaterale.

Dar chiar şi informală, participarea preşedintelui Băsescu la ultimul Consiliu lasă loc cîtorva întrebări. De exemplu, preşedintele a reafirmat la Bruxelles că România îşi menţine obiectivul de a adera la euro în 2015. Dar mai este acesta şi obiectivul asumat de Guvern? Mai multe zvonuri indică o amînare a termenului, pînă prin 2019, dar cert este că măcar unul dintre oamenii importanţi în angrenajul deciziilor strategice în plan financiar, economistul Daniel Dăianu, consilier al premierului, afirmă – şi nu o face de azi, de ieri – că România este insuficient pregătită pentru 2015.

Apoi, la acelaşi Consiliu, preşedintele Băsescu, a lansat în numele României mai multe propuneri, cum ar fi prelungirea cu un an a termenului pînă la care pot fi folosite fondurile europene din actualul buget sau că banii utilizaţi de la Banca Europeană de Investiţii să nu fie luaţi în calcul la stabilirea deficitului. Pare că preşedintele român a făcut un pas lateral de la susţinerea necondiţionată – unii ar spune chiar entuziastă – a reţetei germane a austerităţii, căreia îi era pînă acum principalul aliat în Europa Centrală şi de Est.

Este mai degrabă un semn al proverbialei adaptabilităţi la schimbările climatice din mediul politic, a abilităţii preşedintelui român de a simţi cum se schimbă direcţia vîntului – azi e la modă creşterea, în locul austerităţii. E greu, ba chiar imposibil de crezut că o asemenea schimbare de direcţie să fi fost rezultatul unei consultări între preşedinte şi guvernul cu care trebuie să coabiteze.

Iar aici, problema României la Bruxelles este chiar lipsa de consistenţă a poziţiilor susţinute de preşedinte. Chiar dacă ceilalţi 26 de lideri au acasă prea multe necazuri pentru a se mai ocupa îndeaproape şi de soarta României, măcar un lucru e ştiut: că la Bucureşti a avut loc o schimbare de guvern şi că noul premier nu mai este deloc un aliat al preşedintelui, ci dimpotrivă. Şi ei mai ştiu ceva: că deciziile luate în Consiliu trebuie transpuse în statele membre prin intermediul Executivului.

Nu întîmplător, ceea ce au în comun participanţii la Consiliile Europene este faptul că ei conduc direct guvernele sau sînt şefii acestora prin atribuţiunile lor constituţionale. Cu o singură excepţie: preşedintele român care, prin Constituţie, nu este şeful Guvernului. Aceasta nu ar fi o problemă şi nu ar scădea nimic din credibilitatea reprezentării dacă la Bucureşti ar exista un parteneriat între preşedinte şi guvern în materie de afaceri europene. Aşa cum a existat în timpul Guvernului Boc, cînd premierului nici nu-i dădea prin cap că ar fi putut merge la Consiliul European. Cîtă vreme preşedintele şi premierul se află însă pe poziţii politice opuse – şi nu ascund asta public –, reprezentarea europeană a României este, într-adevăr, serios afectată şi o clarificare a situaţiei este obligatorie.

Din acest punct de vedere, cererea premierului Ponta de a reprezenta el România este legitimă. Problema o reprezintă doar termenii în care ea a fost făcută publică. A părut mai degrabă un gest de îndiguire a puterii informale de la Cotroceni, în contextul luptelor politice interne, decît o încercare sinceră de a rezolva o problemă de afaceri europene.

Apelul premierului la Parlament pare să dea lucrurilor un aspect instituţional, dar nu înlătură cu totul zgura confruntării politice interne. Pare că legislativul este chemat să dea un verdict, precum juriul unei partide de box.

În mod curios, premierul Ponta nu face apel la o armă pe care chiar Guvernul precedent i-a lăsat-o în mînă. La începutul anului, Ministerul Afacerilor Europene, condus tot de Leonard Orban, trecea prin şedinţa de Guvern un proiect de lege privind formarea deciziei în domeniul afacerilor europene. Potrivit proiectului, mandatul reprezentantului român la Consiliul European – oricine ar fi acesta – se stabileşte de către Guvern, cu consultarea Parlamentului.

Pur şi simplu, Victor Ponta ar fi putut face apel la Parlament să adopte de urgenţă acest proiect legislativ, eventual cu unele amendamente favorabile. Asta ar fi pus capăt jocului, prin mijloace instituţionale. Vi-l puteţi imagina pe Traian Băsescu înghiţind găluşca şi mergînd la Bruxelles cu mandatul pus în palmă de la Palatul Victoria?

Se pare însă că noua coaliţie de guvernare şi premierul Ponta însuşi sînt prea înfierbîntaţi şi vor să termine cu preşedintele, repede şi prin orice mijloace. Uneori, asta duce la orbire politică.  

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni economice la The Money Channel.