Un altfel de sfîrşit al lumii

Cînd au făcut celebrul lor calendar, prilej de atîtea speculaţii tabloide, mayaşii nu aveau de unde să ştie că undeva, la capătul celălalt al lumii, se va naşte o naţiune română, simpatică în general şi cu naturelul simţitor cînd vine vorba de politichie. Dar uite că au nimerit-o. Nu este anul 2012 cel al sfîrşitului lumii, dar pentru România, sau mai bine zis pentru viaţa ei politică, a însemnat anul cotiturii. Că lucrurile vor merge spre direcţia bună sau nu, asta nu avem de unde şti şi nici mayaşii nu mai există.

Dar măcar atîta lucru ştim: că atunci cînd preşedintele Băsescu şi-a pus iscălitura pe decretul prin care l-a desemnat prim-ministru pe Victor Ponta, un an se încheia. Un an al schimbărilor dramatice, început, de fapt, în acea seară de ianuarie, cînd preşedintele, probabil enervat, a pus mîna pe telefon pentru a se război în direct cu doctorul Raed Arafat. Nimic nu a mai fost precum înainte, începînd din acea seară: nemulţumiri strigate în stradă, pierderea de către preşedinte a controlului asupra majorităţii, războiul deschis din vară şi două rînduri de alegeri devastatoare pentru tabăra preşedintelui.

Punîndu-şi semnătura pe decret, preşedintele, de fapt, a capitulat. Şi nici nu avea încotro, din moment ce electoratul – poporul suveran, nu-i aşa? – i-a respins ferm proiectul politic. Atunci cînd a afirmat că nu va chema USL la guvernare nici dacă va atinge pragul de 50% şi mai apoi că nu-l va desemna pe Victor Ponta, preşedintele a cerut permisiunea electoratului de a se implica personal în formarea unei noi majorităţi, înainte de a alege un candidat de premier după un anumit profil – un profil pe care, de altfel, l-a şi descris.

Dar electoratul a refuzat să-i dea preşedintelui această putere – alegerile, în realitate, despre asta au fost. Ce a stat la baza acestui rezultat? Cum de a fost posibil ca proiectul prezidenţial să fie respins categoric în toate păturile sociale, de oameni cu studii universitare, medii şi generale, de femei şi de bărbaţi, de ardeleni, munteni, olteni, dobrogeni şi moldoveni, de tineri şi vîrstnici? Asupra acestor întrebări se va discuta mult în 2013. Iar o altă întrebare va fi ce se va alege de acest veritabil „front popular“ – un val devastator, care apare rar, care nu poate fi oprit, dar care la fel de repede se sparge şi se retrage.

Contemplînd peisajul de după tsunami, preşedintele şi amicii politici ai domniei sale ar trebui să se întrebe cum de au nemulţumit toate categoriile sociale şi pe oricare cetăţean în parte, astfel încît ei s-au văzut uniţi într-un acelaşi curent imposibil de îndiguit. Altfel, o mişcare cu caracteristici balcanice, în care găseşti boieri luminaţi şi gloată, învăţaţi şi analfabeţi, bogaţi şi săraci, burghezi şi calfe, cărturari şi clepţi. Plus o mînă de trădători din garda pretoriană.

Această mulţime eterogenă, unită împotriva simbolului încarnat de preşedintele Băsescu, şi-a spus cuvîntul – posibilitatea de a se exprima la urne, scrîşnit şi anonim, a eliminat alte forme de manifestare, precum cele din ianuarie 2012.

Acum, valul s-a spart, mulţimea s-a potolit, răfuiala a avut loc. Pentru preşedintele Traian Băsescu începe un nou mandat, după ce a eşuat în principalul său obiectiv politic: crearea unei mari formaţiuni de centru-dreapta. Acest „al treilea mandat“ – unul scurt, de doi ani – nu mai are cum să semene cu precedentele, iar principalul scop al preşedintelui nu mai poate fi amenajarea scenei politice după propria viziune, ci pregătirea unei ieşiri onorabile din scenă.

De partea cealaltă, se naşte un nou „star“ politic. Victor Ponta, căruia puţini îi dădeau mari şanse la preluarea mandatului provizoriu, s-a ţinut bine în şa. A călcat cu cinism peste acuzaţiile de plagiat, a întrebuinţat fără a clipi dublul discurs, s-a arătat conciliant în interviurile din presa străină şi tăios în convorbirile de la posturile TV prietene. Dar i-a mers! În vară, era politicianul infantil, chemat la ordine de preşedintele Barroso, şi primea fără să crîcnească o „foaie de parcurs“ pe care orice alt omolog de-al său din Uniunea Europeană ar fi rupt-o pe loc, considerînd-o umilitoare.

Şi iată-l după alegerile din decembrie, „uns“ premier de acelaşi José Manuel Barroso, încă înainte ca preşedintele Traian Băsescu să iscălească decretul. Crescut de mic în cultura de haită a PSD, tînărul Victor Ponta a căpătat, pe nesimţite, toate trăsăturile lupului alfa. Ne place sau nu, el este produsul exemplar al lumii noastre politice de astăzi. Cine l-a subestimat a greşit profund.

Votul masiv pentru USL nu înseamnă însă o susţinere necondiţionată pentru Guvernul Ponta. Puterea are în faţă un greu examen, acela de a oferi naţiunii nu doar o guvernare mai bună sau mai rea, ci un proiect naţional în stare de a uni energii – adică exact ce n-au reuşit ceilalţi.

De partea cealaltă, opoziţia – fosta putere – trebuie să iasă cît mai repede din fantasmele ideologice şi să se întoarcă la scopurile reale ale politicii şi guvernării, nu pentru statistici, ci pentru oameni.

Totul este, aşadar, de schimbat şi nimic nu va mai fi ca înainte, după acest ciudat şi tumultos 2012. Ceea ce nu înseamnă că va fi neapărat mai bine. 

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.