Trei ursitoare

Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

O colegă, bună prietenă, mi-a povestit că a dat într-o zi peste un referat copiat cuvînt cu cuvînt chiar dintr-o carte pe care o scrisese şi o publicase ea însăşi. Îşi făcea griji că studenţii or fi ajuns s-o considere ramolită, incapabilă să-şi recunoască propriul text la lectură. S-a dovedit însă că lucrurile stăteau cu totul altfel.  

Întrebat cum şi-a alcătuit referatul, „autorul“ acestuia a răspuns, după un moment de ezitare: „Păi, prin downloadare“. Şi cum curiozitatea profesoarei nu s-a oprit aici, vrînd să afle şi dacă studentul ştia din ce scriere îşi trăsese producţia proprie, acesta, deja excedat, a răspuns din nou: „Aaaa, nu ştiu. Era un text luuung“. 

Arta copiatului acoperă o redutabilă paletă de genuri şi subgenuri şi răspunde unor motivaţii la fel de variate. Unii copiază ca să-şi ia vreun 5 salvator, alţii ca să-şi poată deschide, fără bătaie de cap, un cabinet de avocatură. Unii nici măcar nu se mai obosesc să copieze cu mîna şi cu mintea lor, dacă pot zice astfel. La ce bună zdroaba, cînd ai la dispoziţie un arsenal de lucrări de toate tipurile, la preţuri cît se poate de avantajoase? E drept, şi în privinţa asta există inconveniente. E mai greu să semnezi cu producătorul un contract de drepturi de autor, prin care să ţi se garanteze că nu te vei trezi cu aceeaşi lucrare apărînd sub alt nume, cine ştie de unde – poate chiar la colegul de bancă. Chiar aşa: la tarifele de mizerie care aud că se percep pe o lucrare de licenţă, de grad sau chiar de doctorat, ce pretenţii să mai ai de la bietul pălmaş care şi-a luat în sarcină să o compună? Şi rişti ca dup-aia, mai ales cînd ai izbutit să-ţi faci o frumoasă carieră, tot tu să tragi ponoasele: că ai fi copiat pe cutare, pe cutărică… Dreptate e asta? Servitorii muncii intelectuale nu mai au moral, nu mai au prinţip, profită cu neruşinare de imunitatea pe care le-o conferă discreţia pe care beneficiarii lor sînt constrînşi să o păstreze pe veci. 

Dar ceea ce preocupă opinia publică nu este atît debordanta tipologie a fraudei intelectuale, cît posibilităţile de a-i pune frîu. Mulţi se arată sceptici în privinţa asta. Eu, unul, am mai degrabă un optimism moderat.

A visa să stîrpeşti în totalitate plaga copiatului e utopic. La urma urmei, şi cetăţenii oneşti au nevoie de cîteva contraexemple, de la hoţi de buzunare la marii devalizatori de conturi, ca să se simtă satisfăcuţi de corectitudinea lor. Însă atunci cînd furtul devine regula, iar cinstea – excepţia, avem mari motive de îngrijorare. 

Nu ştiu dacă lucrurile stau chiar aşa în educaţie. Experienţa mea nemijlocită îmi spune că nu. Dar poate am funcţionat eu într-un mediu atipic, sau poate sufăr de orbul găinilor. Plagiarismul nu poate fi complet eradicat, însă poate fi drastic diminuat. Pentru asta e nevoie, cred, în principal de trei lucruri. 

Primul ţine de nivelul de informare şi de conştientizare în ce priveşte deontologia muncii intelectuale. Aici, universităţile sînt, în cea mai mare parte, pe drumul cel bun. Multe dintre ele au introdus în curriculum, încă de ceva vreme, cursuri, seminare şi ateliere despre drepturile de proprietate intelectuală, despre tehnicile de cercetare ştiinţifică, despre modalităţile de redactare a unei lucrări de specialitate etc. La licenţă, la dizertaţie sau la doctorat, studenţii semnează declaraţii pe proprie răspundere privind respectarea normelor de proprietate intelectuală. E un pic ridicol, însă, cum zice proverbul – „frica păzeşte bostănăria“. Măcar aşa n-o să mai zică nimeni că n-a văzut, că n-a ştiut… Se scriu şi se publică acum în universităţi, în beneficiul studenţilor, ghiduri de bune practici în derularea muncii intelectuale. Se fac întîlniri periodice pe astfel de teme. N-aş vrea să sune triumfalist ceea ce spun. În raport cu amploarea intuită a fenomenului, începutul e tardiv şi timid. Dar pare a prinde tot mai multă vigoare. 

A doua condiţie e sporirea transparenţei. Plagiarismul, ca şi ciupercile, creşte la umbră. Noi avem tendinţa de a pune combaterea lui în cîrca unor poliţii naţionale, precum CNATDCU sau, mai recent, Consiliul Naţional de Etică. În loc să pună farurile pe lumea academică, astfel de organisme, din păcate, adesea îi intensifică nebulozitatea. De parcă frauda intelectuală ar fi „corola de minuni a lumii“, iar misiunea lor ar fi aceea de a „spori a lumii taină“. 

Sînt ţări în care nu poţi ajunge la susţinerea tezei înainte ca aceasta să fi fost deja publicată de către o editură specializată în literatură ştiinţifică. Doctoranzii scot parale din buzunar ca să acopere costurile de tipar. Nu-i cazul pentru România. Dar e cazul ca şi la noi doctoranzii să ştie că, într-o formă sau alta, într-un răstimp anume, teza lor se va deschide accesului public, fie tipărită, fie în format electronic. Ideea este că mai mulţi ochi văd mai bine decît o singură pereche. Cu toate că, şi în privinţa normelor de transparentizare a cercetării, am reuşit să inventăm metode ingenioase de a le eluda. Precum aceea prin care autorul, îndrăgostit pînă peste urechi de opera sa, cumpără întreg tirajul acesteia de cum iese de pe poarta tipografiei. Pesemne, pentru a-l pune în lada de zestre sau în depozitul testamentar. „Urmaşilor mei Văcăreşti…“ 

În fine, mai e nevoie şi de un surplus de responsabilizare a celor care girează, cu voie sau fără voie, comportamentele reprobabile ale studenţilor sau ale colegilor. Aici mediul universitar, cel educaţional în ansamblu, se dovedesc mult mai reticente. Însă profesorii ar trebui să înţeleagă că erodarea autorităţii, de care se plîng în permanenţă, nu poate fi stopată atîta vreme cît refuzăm să ne asumăm, cu francheţe, atît reuşitele, cît şi eşecurile. Dacă nu facem asta, riscăm să păţim precum clasa noastră politică, a cărei imagine de ansamblu se duce zi de zi tot mai jos, spre iritarea politicienilor luaţi în parte. Despre această chestiune, însă, ceva mai mult săptămîna viitoare. 

Deocamdată, mă mulţumesc să închei urînd multă sănătate celor trei ursitoare ale înseninării peisajului nostru educaţional: înţelegere, claritate, răspundere. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Neutralitatea moldoveană și vinovăția românească
Politic, conducerea de la Chișinău face eforturi supraomenești pentru a da asigurări că nu există nici un pericol iminent.
Bătălia cu giganții jpeg
Puțină libertate. Și multe probleme
Țările din Europa occidentală reprezintă o zonă idilică, chiar dacă nu ideală, pentru presă...
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Re-începutul filosofiei
...deveneam nerăbdător ori de cîte ori filosofia întîrzia prea mult în concept, în terminologie, în acrobație analitică.
Frica lui Putin jpeg
Eufemismul
Este însă și altceva, încă mai sinistru, în acest tip de eufemisme politico-ideologice: ele servesc la dezumanizarea adversarului, eliberînd conștiința de orice reproș pentru un act criminal.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Eu nu mai citesc presa din 1979” / „Sigur, tu îți permiți...”
Cînd a venit vestea morții lui Radu Lupu, toate marile ziare ale lumii au publicat articole despre legendarul pianist român.
Odă bucuriei, Allegro ma non troppo jpeg
Odă bucuriei, Allegro ma non troppo
În 1817, Societatea Filarmonică din Londra l-a însărcinat pe Beethoven să compună o simfonie.
Stat minimal, stat puternic, stat eficient jpeg
Stat minimal, stat puternic, stat eficient
Dintre toți economiștii români, Georgescu este cel mai tranșant în a analiza și a vorbi despre hibele capitaliștilor și capitalului din România.
Iconofobie jpeg
Imperfecțiuni
Defectele (auto)inventate de oamenii în cauză ajunseseră să fie percepute – tocmai prin inexistenţa lor de facto – drept „limita de atins”, vorba lui Gabriel Liiceanu într-o celebră carte.
„Cu bule“ jpeg
Didactice
Textul recomandă, de exemplu, ca termenul student (cu sensul „cel care studiază”, indiferent de nivel) să nu mai fie folosit în școlile din Ardeal pentru ciclul preuniversitar, ci să fie înlocuit cu elev sau școlar, ca în Regat.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Să nu încremenim în prejudecăți
Andreea nu este un elev care să performeze la disciplinele realiste, iar matematica e, pentru ea, o piatră grea de încercare.
Un sport la Răsărit jpeg
Doi ani și jumătate în spatele fileului pentru Boris Becker?
Viaţa lui Becker, ce-i drept, e o vraişte. Ajunge să-l priveşti pentru a înţelege cîte nopţi grele sînt pitite sub faţa buhăită.
Comunismul se aplică din nou jpeg
O întîmplare din România de azi
Mi-a venit în minte formula unui cunoscut: În definitiv, cine ești tu ca să nu ți se întîmple să fii nedreptățit?

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.