Trei iluzii ale dreptei de pe la noi

Alegerile de duminică au fost catastrofale pentru dreapta, dar în politică nimic nu e pierdut pentru vecie. Cu condiţia de a-ţi înţelege eşecul. Iar pentru asta, drepta ar trebui să iasă din propriile iluzii. Iată doar trei dintre ele.

● A pierdut fiindcă a făcut reforme, a făcut ce trebuia. Nu, nu a făcut. Măsurile economice dureroase au fost luate la mijlocul lui 2010 şi, timp de un an şi jumătate, în România a fost linişte.

Altceva a generat explozia de la începutul anului 2012, care a răsturnat în cele din urmă întreaga scenă politică – apropo, ce mai au astăzi de spus aceia care, în acel ianuarie 2012, minimizau protestele, amăgindu-se că nu e vorba decît de vreo cîteva sute de zurbagii plătiţi de Dan Voiculescu?

În realitate, nu reformele au prăbuşit Guvernul Boc şi au zguduit încrederea în preşedintele Băsescu, ci tocmai limitele lor. Din mai 2010 pînă în ianuarie 2012, salariile fuseseră reduse, pensiile – taxate suplimentar, întreprinzătorii – bulversaţi de impozitul forfetar, consumatorii – îngenuncheaţi de creşterea TVA, economia – slăbită de lipsa măsurilor de creştere.

În acelaşi timp, o hiperclasă cuplată la resursele statului continua să prospere. Desigur, aşa se întîmpla şi în guvernările precedente, acesta este, ca să spunem aşa, obiceiul pămîntului – lasă că şi profitorii sînt şi ei cam aceiaşi, indiferent de guvernare. Doar că, în condiţii de precaritate economică, aceştia au devenit mai vizibili, prezenţa lor mai deranjantă.

Dreapta aflată la putere – dar, să nu uităm, susţinută de „mafia personală a lui Adrian Năstase“ reevaluată pe picior – nu a putut pune capăt acestei situaţii. Comportamentul arogant şi convingerea greşită că „noi“ avem întotdeauna dreptate, iar aceia care ne critică sînt ori comunişti, ori agenţi ai ruşilor au creat, dimpotrivă, imaginea unei puteri în cîrdăşie cu profitorii banului public.

Este adevărat, la capătul măsurilor de austeritate, statisticile arătau mai bine. Dar societatea arăta mai prost, iar oamenii simţeau că reforma statului eşuase în cele mai multe aspecte. Politica nu este despre statistici, ci despre oameni. Păcat că dreapta nu a înţeles asta.
● Poporul e vinovat. Nu, alţii sînt. Daţi filmul înapoi la o dată înscrisă cu litere de aur în calendarul erei politice Traian Băsescu: 20 mai 2007, ziua cînd preşedintele suspendat era reconfirmat în funcţie de 75% dintre alegătorii prezenţi la referendum. Cum se face că atunci poporul era „bun“, iar acum este „rău“?

L-au prostit Antenele lui Voiculescu? Să fim serioşi! Realizatorii Antenei 3 nu sînt cu nimic mai deştepţi decît cei de la B1 TV. Nu din cauza aceasta rezultatul alegerilor a ieşit cam în acelaşi raport cu cel al audienţelor celor două staţii TV. Pur şi simplu, televiziunea lui Dan Voiculescu s-a cocoţat pe valul nemulţumirilor publice şi, desigur, asta a fost conform intereselor politice ale patronului. Dar Antena 3 nu a generat nemulţumirea publică. Ea doar s-a aflat acolo.

Atunci, poate că „proştii“ au venit la vot în timp ce „inteligenţii“ au stat acasă. Greşit! Alegătorii USL nu sînt potrivit clişeelor care-i ţin prizonieri pe unii comentatori cu simpatii de dreapta. Pentru a-şi răcori minţile ar fi bine să consulte (măcar) articolul sociologului Barbu Mateescu „6 mituri despre votanţii USL şi ARD“, publicat cu exact o lună înainte de alegeri. Îl găsesc aici: http://cursdeguvernare.ro/sociollogica-6-mituri-despre-votantii-usl-si-ard.html

Vor constata că 30% dintre votanţii USL vin din Ardealul „occidentalizat“ şi numai 19% din Moldova „comunistă“ (faţă de 18% în cazul ARD). Că numărul cel mai mare de persoane cu studii universitare votează, totuşi, cu USL şi – surpriză! – ponderea alegătorilor de peste 65 de ani este de 16% la ARD şi doar 10% la USL! Şi mai este o întrebare: cum se face că USL a obţinut o victorie categorică în Bucureşti, regiunea cu cel mai ridicat nivel de trai din România? Categoric, altele sînt explicaţiile catastrofei.

În loc să se amăgească cu explicaţii facile, dreapta ar trebui să facă un efort intelectual pentru a înţelege cauzele unui val de nemulţumire atît de profind, încît nu l-au putut sparge nici înrăutăţirea situaţiei economice, nici greşelile Guvernului Ponta, nici reacţiile partenerilor europeni. Nici măcar ameninţarea de ultimă oră a preşedintelui Băsescu, aceea cu schimbarea direcţiei către Moscova şi Beijing.

● Băsescu este liderul dreptei. Nu. Nu mai este şi nici nu a fost unul bun. „Locomotiva“ electorală poate fi un vehicul util, dar numai pe termen scurt. Nu doar pentru că orice pe lumea asta se uzează. Ci pentru că în spatele ei se acumulează comoditatea şi lenea intelectuală, se ţes plase de intrigi, se adăpostesc lăudători de profesie, se nasc camarile. Pînă şi ameninţările de ultim moment ale preşedintelui, cum că nu-l va numi premier pe Victor Ponta, au amorţit şi mai mult reflexele unei drepte şi aşa abulice, i-au încurajat pe activiştii dreptei să creadă că „şeful“ va face ceva, că va scoate un as din mînecă şi va menţine dreapta la guvernare.

Dar „şeful“ nu mai poate face asta. Şi nici nu a fost bine ce a făcut. Să privească activiştii dreptei în urmă şi să spună ce mari proiecte politice i-au reuşit „locomotivei“. A vrut să realizeze un mare partid de centru-dreapta şi pentru asta a forţat unificarea PNL cu PD, stîrnind nemulţumirea liberalilor. Şi ce-a obţinut? O mare alianţă de centru-stînga.

A vrut o Constituţie care să întărească puterile executive ale unui preşedinte ales direct şi s-ar putea să avem o lege fundamentală în care puterile preşedintelui să fie drastic reduse. A vrut să creeze majorităţi bazate pe loialitatea faţă de propria persoană, dar a fost singurul preşedinte care a pierdut guvernarea în timpul mandatului, prin jocul parlamentar.

Dreapta trebuie să iasă din propriile iluzii şi să renunţe la autocompătimirea blegoasă care nu-i va aduce nici un cîştig. Şi care nu va face loc decît unor caricaturi de tipul lui Gigi Becali. Care tocmai a anunţat că va construi el adevărata dreaptă. Doamne, fereşte! 

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.