Trebuie oare să ne pregătim pentru „sfîrşitul democraţiei”?

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Lichidarea doctrinei europene de deschidere treptată spre Iran jpeg

Democraţia este în regres pe planetă, constatăm acest fapt aproape în fiecare zi. În anii cînd, la Moscova, Putin şi Medvedev îşi schimbau între ei posturile, cînd la Preşedinţie, cînd în fruntea Guvernului, parcă mai exista o speranţă legată de conservarea unei faţade democratice în Rusia. Între timp, lucrurile au devenit clare, Putin s-a instalat la putere pe viaţă. În China, după moartea lui Mao, liderul care a fost arhitectul deschiderii economice, Deng Xiaoping, a instituit un fel de regulă, ca nici un preşedinte să nu rămînă la putere mai mult de zece ani. Acest principiu zace acum în pubela istoriei, aruncat acolo de actualul şef suprem, Xi Jinping. În urmă cu 20 de ani, Turcia părea să fie pe cale de a concilia islamul cu democraţia şi se vorbea des despre modelul turc care ar fi trebuit să se extindă în întregul Orient Mijlociu. Astăzi, nu mai încape îndoială, Recep Tayyip Erdogan se poartă ca un nou sultan. India, considerată, prin numărul de alegători, cea mai mare democraţie din lume, a virat, sub bagheta premierului Modi, spre un naţionalism îngrijorător cu accente fanatice incompatibile cu ideea de democraţie…

Mai sînt şi alte exemple de natură să pună în lumină restrîngerea ariei geografice de pe planetă unde oamenii se mai bucură integral de libertate, mai ales de libertatea de a-şi exprima opiniile fără teama de a fi reprimaţi, violentaţi, reduşi la tăcere. Chiar şi Uniunea Europeană se confruntă cu un regres al democraţiei în două dintre ţările ei membre, Ungaria şi Polonia (din cîte spun observatori avizaţi).

Marea întrebare însă, în prezent, este dacă un astfel de regres s-ar putea adînci şi în Statele Unite. Editorialişti serioşi îşi exprimă temerea că America ar putea intra într-un grav ciclu de violenţe şi turbulenţe, indiferent dacă Trump va cîştiga sau nu alegerile.

„America pe marginea vulcanului, şi noi împreună cu ea” – iată titlul unui dosar publicat recent de revista franceză Le Point. Comentatorii vor să spună de fapt că dacă în America se va produce o explozie socială şi instituţională de mari proporţii, ea se va reverbera ca un tsunami şi în restul lumii.

Cele mai stupefiante avertismente vin de la editorialiştii care cred că Trump, dacă va fi învins, nu va accepta rezultatul alegerilor de pe 3 noiembrie, sau că Trump va fi chiar capabil să le falsifice. Statele Unite ne-au obişnuit cu multe contradicţii insuportabile şi cu multe excese, dar ideea că un scrutin prezidenţial american ar putea fi falsificat în cel mai vulgar mod cu putinţă, cum a făcut-o, de exemplu, Lukaşenko în Republica Belarus, parcă vine dintr-un film de ficţiune.

Pe data de 3 septembrie, în New York Times a apărut un articol intitulat „Să ne pregătim pentru sfîrşitul democraţiei“. Iată atmosfera descrisă de jurnalistul Farhad Manjoo, în vîrstă de 42 de ani, intelectual  trecut prin Cornell University: „Pe străzi se produc schimburi de focuri, universitarii constată o creştere a violenţei în acest ajun de scrutin prezidenţial. Vînzările de arme bat toate recordurile. Din fericire, se anunţă o penurie de muniţii în toată ţara. În acelaşi timp mai avem pandemia, şomajul de masă, catastrofe naturale care lovesc din toate părţile, intensă polarizare rasială şi partizană, fără să mai vorbim de un anumit grad de nebunie colectivă provocată de carantină”.

E imposibil, citind aceste rînduri, să nu te gîndeşti la acele romane distopice sau de tip science-fiction foarte prizate de producătorii de la Hollywood. Pregăteşte Trump o lovitură de stat? Aceasta să fie oare intenţia din spatele sloganului său de campanie, „Lege şi Ordine“? Sau mai degrabă Joe Biden orchestrează eliminarea cu orice preţ a lui Trump din peisajul politic, cu sau fără metode democratice? Mai este Partidul Repblican unul de tip democratic? Este autoritarismul în expansiune în America? Se pregăteşte o insurecţie comunistă? A apărut în Statele Unite un fel de cult visceral al „omului puternic”? Votul prin corespondenţă riscă să genereze un veritabil dezastru?

Zeci şi zeci de întrebări de acest gen, precum şi tot felul de speculaţii complotiste şi scenarii catastrofiste sînt răspîndite de mediile de informare în contextul acestor prezidenţiale americane. Alegerea liderului de la Casa Albă a devenit, de la al doilea război mondial încoace, un fel spectacol planetar. Într-un fel sau altul, aproape toate ţările din lume îşi regîndesc strategiile diplomatice în funcţie de omul ales ca preşedinte de americani. Este deci normal ca în jurul acestor alegeri să se facă multă vîlvă şi să curgă multă cerneală. Citind numeroase comentarii legate de aceste alegeri, remarc un cuvînt utilizat neliniştitor de frecvent: haos. Pe 26 august, de exemplu, cotidianul francez Le Monde publica, sub semnătura lui Denis Lacorne, un articol al cărui titlu sintetiza întreaga analiză: „Crearea haosului este ultima speranţă a lui Donald Trump pentru a cîştiga prezidenţialele”.

Relaţiile dintre Donald Trump şi europeni au fost, în orice caz, în aceşti patru ani, total haotice. Uniunea Europeană nu reprezintă, din punctul de vedere al lui Donald Trump, o construcţie susceptibilă să convină intereselor Americii. Donald Trump a jubilat la ideea că Marea Britanie iese din Uniunea Europeană şi i-a promis drept compensaţie un acord de liber-schimb excepţional de avantajos, cu un mesaj implicit şi spre celelalte ţări: ieşiţi din Uniune şi America vă va asigura bunăstarea.

Recent, decretînd în mod unilateral reactivarea împotriva Iranului a unor sancţiuni sistate de ONU în 2015, Donald Trump s-a izolat total pe plan internaţional şi a intrat într-un litigiu diplomatic frontal cu europenii, cu China şi cu Rusia. Ameninţările sale adresate întregii lumi, că America îi va „pedepsi” pe toţi cei care nu respectă decizia Washington-ului, sînt calificate drept inaccepabile, sinonime cu un diktat. Tot ce mai rămăsese ca mecanism democratic de luare a deciziilor pe plan internaţional pare total dereglat chiar de ţara care şi-a asumat timp de o sută de ani rolul de prim apărător planetar al democraţiei. Pentru a capta această paradoxală situaţie nu găsesc un cuvînt mai potrivit decît haos.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.