Tragedia „celuilalt“

Publicat în Dilema Veche nr. 854 din 20 - 26 august 2020
Iconofobie jpeg

Am mai scris aici despre motivul ascuns al tragediei lui Shakespeare, Othello. Revin astăzi cu detalii suplimentare, ce mi se par, uluitor, mai actuale ca oricînd în mediul tot mai tensionat al lumii contemporane. Toată lumea știe „narațiunea” din interiorul respectivei tragedii, măcar repovestită sau rezumată, dacă nu prin lectură/vizionare directă. Problema e că majoritatea oamenilor o interpretează greșit, ca pe o parabolă a geloziei sălbatice, cînd ea ne trimite de fapt, foarte subtil, într-un loc diferit. Ca să înțelegem unde, trebuie să pornim la drum încetișor, privind cu atenție etapele întregii construcții dramatice. Mai întîi, un detaliu istoriografic, nu lipsit de interes. Conform cercetătorilor, formidabilul autor englez și-ar fi luat drept sursă de inspirație nuvela italianului Cinthio (epigon al celebrului Boccaccio și, totodată, imitator al fascinantului lui Decameron), intitulată Un Capitano Moro / Un căpitan maur. De ce ar fi important amănuntul? Ei bine, pentru că textul respectiv descrie istoria nefericită a unui misfit, cum spun anglo-americanii, adică a unui individ aflat în incompatibilitate cu populația alături de care ajunge, voit ori nevoit, să trăiască. Pentru exactitate, să precizez că ne referim la un arab intrat abrupt în spațiul sofisticat al civilizației europene, pe desfășurarea căruia nu prea își găsește reperele supraviețuirii, eșuînd, inevitabil, într-o dezorientare comportamentală maximă. Parcă avem deja, să admitem, un bun punct de plecare pentru discuția de față.

Cine este Othello, protagonistul creat de Shakespeare? Aidoma eroului cinthian, un „maur”, un egiptean mai corect, angajat de Ducatul Veneției să-i conducă mica armată. Aici se produce, de regulă, confuzia hermeneutică. Africano-asiaticul (să nu uităm că Egiptul se întinde pe ambele continente) ne apare, la început, într-o postură extrem de favorabilă, din perspectivă socială. Are statut de general, cîștigă bătălii grele, spre satisfacția (admirativă) a multitudinii, se află în grațiile Ducelui și, iată, o cucerește pe cea mai rîvnită aristocrată a minusculului stat, pe frumoasa Desdemona. Ce-ți poți dori mai mult din poziția unui „străin”? Să nu ne grăbim însă cu deducțiile și să revenim, bref, la scenele de debut ale piesei, scene survenite, cronologic, după neașteptatul mariaj dintre cei doi – „negrul” viteaz și „blonda” seducătoare. Acolo îl întîlnim pe nobilul Brabantio (tatăl Desdemonei) venind la Duce, devastat de durere, cu o petiție neobișnuită. Îi cere liderului politic să anuleze căsătoria fiicei sale cu exoticul maur, întrucît la mijloc nu ar fi fost lucru curat. Othello, în viziunea lui, a folosit „magia neagră” pentru a o seduce pe biata fată. Ea singură, zice Brabantio, nu s-ar fi oferit niciodată – atenție! – lui „Buze-Groase”, o ființă de care mai degrabă „te sperii” decît te apropii „cu încîntare”.

Ducele ne induce, la rîndul său, întrucîtva, în eroare. Îl apără pe Othello, subliniindu-i virtuțile. Ulterior, o cheamă pe Desdemona însăși să depună mărturie. Îl iubește ori ba pe maur? Femeia își exprimă dragostea intensă în metafore de neuitat. Ce mai, egipteanul rătăcitor e un răsfățat al soartei! Și totuși, din nou, vă sfătuiesc să nu vă pripiți. Aveți răbdare cîteva clipe. În fața declarațiilor bombastice, Brabantio pleacă învins, cu umerii încovoiați. Ce să mai adauge? Othello a triumfat iarăși, ducîndu-și, cu binecuvîntarea conducătorului, superba soție acasă. Noi mai petrecem însă un minut în compania Ducelui și a unuia dintre consilieri. Acum se petrece crunta revelație. Ieșit din rolul diplomatic, impus de dificila-i funcție, liderul mărturisește sfetnicului un lucru terifiant: îl îngrozește gîndul că ar fi putut fi el în locul lui Brabantio, că fiica lui așadar s-ar fi măritat, Doamne ferește, cu „Buze-Groase”! Cum să ratăm deci mesajul indirect al lui Shakespeare? Othello e un „tolerat” în această societate xenofobă, unde numai calitățile sale militare îl țin în zona prezumtiv „centrală”. La primul eșec armat, cu siguranță, va cădea în dizgrație, primind, în sfîrșit, zdrobirea menită „sclavilor” de teapa lui. A cucerit-o pe Desdemona? Asta va rămîne pentru toți, tacit, un lucru de „spaimă”, iar nu de „încîntare”.

Sîntem înaintea unei veritabile tragedii a acceptării. Othello este „primitivul” căruia o comunitate uscată de incandescența propriei „civilități” nu-i iartă alogenitatea nici măcar atunci cînd ea e „livrată” în cel mai pur eroism. Acest maur e Răzvanul nostru, literaturizat cîndva de Hasdeu, „țiganul” care nu se cuvine „să apuce tronul țării”, chiar dacă se dovedește mai valoros ca toți boierii neaoși strînși grămadă. Ce poate fi mai dureros decît conștientizarea invers-proporționalității dintre măreția ta și capacitatea celorlalți de a ți-o accepta? În universul vechilor culturi, fie și ipocrit disimulată, prejudecata rasială va fi întotdeauna mai tare ca vocația onestității, împingîndu-l, ultimativ, pe tragicul „refuzat”, așa cum „se preconiza”, de altfel, în orizontul de așteptare al tuturor „rafinaților”, către devierea „tribală”. Criza dură de gelozie din final a egipteanului Othello o demonstrează cu prisosință.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Călin Georgescu la sediul Curții de Apel București
Noi percheziții informatice în dosarul lui Călin Georgescu. Telefoanele și laptopurile sale, analizate de procurori pentru a treia zi
Călin Georgescu a fost adus din nou, joi, la sediul DIICOT, unde procurorii continuă perchezițiile informatice. Și soția sa, Cristela Georgescu, se află la sediu.
Loteria romana - loto FOTO Profimedia
Rezultate la tragerea loto de joi, 8 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română
Joi, 9 octombrie 2026, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Pentru categoria I a jocului Loto 6/49, Loteria Română a anunțat un report de aproape 2,24 milioane de euro.
Bertha von Suttner jpg
De ce secretara lui Alfred Nobel a primit premiul pentru Pace
Cum a ajuns secretara lui Alfred Nobel să primească Premiul Nobel pentru Pace. Cum a devenit din angajată, în prietenă
Donald Trump FOTO AFP
Studenții străini ar putea plăti zeci de mii de dolari pentru a lucra în SUA. Ce pregătește Trump
Studenții internaționali care vor să lucreze în SUA după absolvire ar putea fi obligați să achite taxe de 70.000 de dolari.
image png
Michael Douglas, mărturisire stânjenitoare despre Julia Roberts: „Eram foarte beat”. Incidentul care a rupt prietenia
Actorul Michael Douglas a dezvăluit în noua sa autobiografie, One Helluva Ride, că un episod stânjenitor petrecut în urmă cu mai bine de trei decenii a dus la răcirea definitivă a relației sale cu Julia Roberts.
edi iordanescu sportpictures (3) webp
Donald Tusk FOTO EPA EFE jpg
A încercat donald Trump să schimbe guvernul Poloniei? Acuzațiile care provoacă un scandal la Varșovia
Dacă se confirmă, acuzațiile potrivit cărora președintele SUA, Donald Trump, ar fi încercat în mod direct să intervină în politica internă a Poloniei ar avea consecințe politice majore.
maurice munteanu connie preda instagram jpg
Au răsturnat situația la Asia Express! Echipa care a câștigat Imunitatea Mică după o cursă dificilă
Maurice Munteanu și Connie Preda au câștigat Imunitatea Mică în etapa a cincea de la Asia Express și și-au asigurat locul în etapa următoare.
Audieri miniștri Oana Gheorghiu 2
Antisemitismul se răspândește cu o viteză tot mai mare. Oana Gheorghiu: „Granița dintre cuvinte și violență poate fi foarte fragilă”
România a făcut pași importanți în combaterea antisemitismului, însă eforturile trebuie continuate, în special în contextul dezvoltării rețelelor sociale și al noilor tehnologii, a declarat joi vicepremierul interimar Oana Gheorghiu.