Toți copiii Chinei

Așteptată de ceva vreme, decizia autorităților chineze de a permite familiilor să aibă pînă la trei copii a fost salutată cu entuziasm de presa oficială. Populația însă a fost mai sceptică. Pe Sina Weibo – Twitter-ul chinezesc –, răspunsurile cele mai apreciate au fost cele sceptice sau de-a dreptul critice, în măsura în care acestea din urmă au putut să treacă de filtrele stricte ale cenzurii guvernamentale.

Scepticismul este îndreptățit. În 2015, în infinita-i înțelepciune, partidul comunist decisese să schimbe politica privind planning-ul familial și să permită, pentru prima oară după 1979, familii cu doi copii. Rezultatul e că nu s-a schimbat mare lucru, chinezii de rînd nu au simțit nevoia să își întemeieze familii mai mari. Din contra, numărul nașterilor scade constant, una dintre explicații fiind traiul tot mai scump – mai ales în aglomerările urbane.

Controlul demografic introdus în debutul perioadei de deschidere către lume a Chinei a avut ca efect neintenționat, dar previzibil, creșterea procentului de persoane în vîrstă. Așa-numita problemă 4-2-1 (patru bunici – doi părinți – un copil) nu are nici un răspuns în momentul acesta, iar bătrînii care nu au avut grijă în timpul vieții să facă economii și nici nu sînt prinși în vreun sistem de asigurări sociale (nu puțini, mai ales în rural) depind de acel unic urmaș pentru supraviețuire. Dacă tînărul din familie, indiferent de motive, nu vrea sau nu poate să aibă grijă de părinți și bunici, viața acestora va depinde de mila vecinilor sau a organizațiilor caritabile. Una cîte una, provinciile chineze au realizat acest lucru și au improvizat o soluție: dacă ambii părinți vin din familii cu un singur copil, atunci ei puteau avea doi urmași. Aici însă s-au lovit de problema amintită mai sus – chinezii sînt mai preocupați să își trăiască propriile vieți decît de a aduce unele noi pe lume. De altfel, asta este o problemă comună tuturor țărilor în care nivelul de trai crește semnificativ.

Implementată strict în anumite sectoare ale societății – amenzi uriașe, sterilizare forțată, avorturi obligatorii –, politica de control demografic din ultimii patruzeci de ani lasă în urmă cîteva statistici și efecte care variază de la nefericit la îngrozitor. O estimare, contestată în anumite sectoare, vorbește despre 500 de milioane de nașteri evitate. Apoi, preferința tradițională pentru băieți a dus la un dezechilibru îngrijorător al raportului dintre sexe. În acest moment, în China sînt cu 35 de milioane mai mulți bărbați decît femei. Pentru acești oameni, accesul pe „piața căsătoriilor” este imposibil. Riscurile pentru liniștea oricărei societăți (fie ea dictatură sau nu) sînt uriașe. Pentru comparație, cifra aceea este egală cu întreaga populație a Marocului și foarte aproape de aceea a Canadei. „O țară pentru bărbați singuri” e un roman care nu s-a scris încă, dar ale cărui personaje bîntuie năuce prin paradisul președintelui Xi. 

Aceeași politică a creat o  generație întreagă de așa-numiți „copii negri” – ființe care au avut ghinionul să se nască în familii care aveau deja un urmaș. Alt roman cu potențial. Copiii negri au trăit pînă acum în afara cadrului legal în China, ceea ce le bara pe viață accesul la o viață normală – educație, slujbe bine plătite sau posibilitatea de a călători. Decizia de zilele trecute echivalează pentru ei cu o a doua naștere. Adevărat, pentru unii dintre ei e probabil prea tîrziu.

Guvernul pare să fi învățat cîte ceva din greșelile trecutului și a însoțit anunțul privind intrarea în legalitate a familiilor cu trei copii de promisiunea că vor fi instituite măsuri de sprijin social, astfel încît chinezii să fie încurajați să procreeze. New York Times observă însă că nici una dintre aceste măsuri nu țintește mamele singure. Comuniștii chinezi au această particularitate straniu-amuzantă: sînt conservatori și au idei fixe despre ce înseamnă o familie.

Pe de altă parte, guvernul lui Xi Jinping nu a anunțat nici o schimbare privind strategia pe care o aplică în Xinjiang – teritoriul locuit de uiguri împotriva cărora, susține administrația americană, se duce o campanie violentă și insistentă menită să țină sub control o etnie pe care Beijingul o bănuiește de ambiții separatiste. Potrivit anuarului statistic al Chinei, numărul nașterilor în provincia nord-vestică s-a înjumătățit în doar trei ani de zile, iar altă explicație coerentă decît o aplicare mult mai strictă a măsurilor de control demografic nu există. Potrivit unei investigații a Asociated Press, mii de femei din Xinjiang au fost supuse la sterilizări și avorturi forțate în ceea ce unii experți nu s-au ferit să numească „genocid demografic”. Xi Jinping vrea mai mulți viitori plătitori de taxe în China, dar dacă s-ar putea să nu fie uiguri, atunci președintele ar fi mulțumit.

China rămîne țara cea mai populată a lumii, însă nu toți copiii ei sînt egali. Alt paradox comunist și încă un roman care nu s-a scris încă.

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.