Toţi candidează, dar de România se ocupă cineva?

Intresant: se consumă o mulţime de timp în spaţiul public cu discuţii sterile despre încă un nume nou venit pe lista deja lungă a prezidenţiabililor. De parcă ne-am pregăti pentru un concurs de frumuseţe. Dar aproape nimeni nu vorbeşte despre proiecte şi despre resursele dezvoltării României.

Încheierea Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeană, la 6 august, a generat cîteva ştiri şi articole prin mass-media, deşi adevăratele dezbateri de-abia de aici ar trebui să înceapă, cu adevărat.

Da, cifrele sînt frumoase. România are la dispoziţie, în următorii şapte ani, fonduri europene de aproximativ 43 de miliarde de euro, dintre care peste 22 de miliarde de euro pentru politica de coeziune. Din aceşti bani, 8 miliarde de euro sînt pentru dezvoltare rurală. Dar, atenţie, condiţiile în care fondurile vor putea fi cu adevărat atrase sînt cu mult mai aspre decît în precedentul ciclu bugetar. „Investiţiile noastre trebuie să aibă caracter strategic, conform noii politici de coeziune – care să vizeze în mod preponderent economia reală, creşterea economică sustenabilă şi investiţiile în oameni“, a atras atenţia comisarul pentru dezvoltare regional, Johannes Hahn, imediat după adoptarea, de către Comisie, a Acordului cu România.

Cu puţine zile înainte de Acordul cu România, Comisia Europeană prezenta, la Bruxelles, cel de-al 6-lea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială. Concluziile: în perspectiva perioadei 2014-2020, banii europeni vor merge spre domenii-cheie, precum eficienţa energetică, ocuparea forţei de muncă, incluziunea socială şi IMM-urile, pentru ca investiţiile să aducă beneficii maxime cetăţenilor.

Raportul insistă şi pe necesitatea unei bune guvernanţe. În lipsa acesteia, nu se pot atinge rate semnificative de creştere, şi nici convergenţa economică regională – atrage atenţia Comisia Europeană. Vor fi, desigur, şi investiţii în consolidarea capacităţii administrative în anumite state membre. Acestea vor putea elabora programe cu finanţare europeană pentru formarea şi sprijinirea personalului din instituţiile publice. Iar România ar trebui să atragă fonduri importante în aceste domenii, dată fiind tocmai slaba ei capacitate administrativă.

Ei bine, despre toate acestea, nici guvernanţii şi nici cei care ne vor cere votul, în apropiata campanie electorală, nu prea vorbesc. Deşi ar cam trebui să ştim ce îşi propun, mai ales că experienţa perioadei bugetare 2007 – 2013 este una cît se poate de proastă şi România are nevoie de o cotitură şi de o schimbare de viziune, în privinţa atragerii şi utilizării fondurilor europene.

Desigur, investiţiile în infrastructură nu vor fi stopate, mai ales că România are încă nevoie de ele. Dar şi acestea trebuie să răspundă unui interes european general şi să atingă obiectivele noii politici de coeziune. Comisia va aproba, aşadar, acele lucrări de infrastructură care vor aduce dezvoltare, vor crea locuri de muncă şi vor sprijini proiectele de inovare. E clar, interesele politice meschine, de la nivel local sau central, îşi vor face loc din ce în ce mai greu – sau vor intra cu brutalitate pe acest teren, şi banii se vor pierde.

Sînt şapte ani – de fapt, chiar nouă, dacă socotim că alocarea poate continua doi ani după încheierea efectivă a ciclului bugetar. Cu alte cuvinte, România trebuie să pregătească acum un proiect, bazat pe o solidă viziune asupra dezvoltării, care să se întindă pe distanţa a două cicluri electorale. Banii sînt alocaţi, Acordul de Parteneriat este semnat, dar banii nu vor veni oricum. Calitatea proiectelor contează enorm. Iar viitorul preşedinte ar trebui să fie garantul acestui program, indiferent de coaliţiile care se vor face şi desface la guvernare. În definitiv, stabilitatea politică nu înseamnă indivizi înţepeniţi în scaunele lor comode, ci consecvenţă în urmărirea unor mari obiective naţionale.

Dar aici nu este doar răspunderea autorităţilor, ci şi a sectorului privat. Contează mult dinamismul acestuia şi mai ales capacitatea lui de adaptare la noile condiţii economice şi puterea lui de inovare.

Ei bine, nici la acest capitol veştile nu sînt extraordinare. Comisia Europeană a anunţat recent primele rezultate din cadrul noului său instrument pentru IMM-uri, Orizont 2020, dotat cu un buget de 3 miliarde de euro. Programul a fost conceput pentru a sprijini întreprinderile mici inovatoare, să pună în aplicare ideile. Să treacă, adică, din laborator, în piaţă.

În total, au primit finanţări 155 de IMM-uri, din 21 de state membre ale UE sau ţări asociate la programul Orizont 2020. Aceste mici companii vor primi, fiecare, 50.000 de euro, pentru a-şi pune ideile în practică. În plus, pot beneficia de pînă la trei zile de instruire în domeniul afacerilor.

Ei bine, nici o întreprindere din România nu a reuşit să se califice pentru finanţare, în cadrul acestui proiect. „În prima rundă, IMM-urile spaniole au avut un succes deosebit, fiind selectate 39 de propuneri, urmate îndeaproape de IMM-urile din Marea Britanie şi din Italia. În total, au existat 2666 de cereri pentru primele granturi“ – a informat Comisia Europeană.

Ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că pierdem iarăşi ritmul dezvoltării, că nu reuşim să ţinem pasul cu noua dinamică economică europeană de după criză. Şansele finalizării unor lucrări de infrastructură în perioada 2007 – 2013 au fost irosite – ne-ar fi asigurat o bună dinamică a PIB, în anii cei mai grei ai crizei. Şi o bună bază pentru creşterea unor proiecte inovative. Dar... n-a fost să fie, administraţia n-a fost capabilă. Dacă pierdem şi pe terenul competitivităţii sectorului privat, atunci şansele noastre de a reduce decalajele faţă de media europeană se vor irosi.

Iar programele europene de convergenţă vor fi încununate de eşec, în România – cu toate consecinţele care vor decurge de aici. Pentru cei mai mulţi, însă, important pare a fi concursul de frumuseţe pentru Cotroceni. Succes!

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.