Țara noastră, Europa lor
Aproape 100.000 de oameni au ieșit pe străzile Varșoviei duminică. În alte peste o sută de localități poloneze au fost demonstrații. Spectacolul polonezilor ieșiți în stradă a devenit un soi de tradiție în ultimii ani și ele marchează de fiecare dată o ieșire în decor a Partidului Lege și Justiție (PiS), de guvernămînt. Fie că e vorba de interzicerea avortului, fie că în discuție sînt, ca de data aceasta, reforme controversate ale Justiției, conservatorii lui Jaroslaw Kaczynski au un dar special de a scoate constant din sărite sectoarele liberale și pro-europene ale societății poloneze.
Tura asta, enervarea Opoziției și a societății civile au plecat de la o decizie a Tribunalului Constituțional care a stabilit că legislația europeană nu mai are prioritate în fața celei naționale. Asta, în fapt, înseamnă că unul dintre principiile de bază ale Uniunii Europene nu mai este valabil pentru Polonia. Tehnic, spune Opoziția poloneză, s-a făcut primul pas către un așa numit Polexit, ieșirea țării din Uniunea Europeană.
Decizia vine după ce premierul Mateusz Morawiecki a cerut Curții să constate că legislația europeană nu poate fi invocată pentru a permite Curții de Justiție a Uniunii Europene să intervină într-o serie de numiri controversate ale unor judecători văzuți ca fiind foarte apropiați de PiS. E pentru prima oară în istoria UE cînd un șef de guvern cere așa ceva și, firesc, hotărîrea Tribunalului a provocat îngrijorare nu numai la Varșovia, ci în mai toate capitalele europene.
Sînt deja ani de zile de cînd soliditatea UE e testată în fel și chip, iar episodul polonez e ultimul dintr-o lungă serie care a început cu Brexit-ul, a continuat cu avansul pe scenele naționale a tot felul de lideri politici și partide cu tendințe autoritariste, suveraniste și uneori de-a dreptul extremiste. Peste toate a venit și pandemia care a scos la lumină energii negative care își găsesc un adversar comod în valorile europene (cazul României).
Temerea că Polonia a intrat pe un drum fără întoarcere e calul preferat de bătaie al Opoziției de la Varșovia, condusă zilele acestea de Donald Tusk, fostul președinte al Consiliului European. Pînă la un punct, Tusk are dreptate. Apropiați ai lui Jaroslaw Kaczynski, șeful PiS, pot fi auziți uneori vorbind despre „ocupantul bruxellez” sau despre „dictatura birocrației de la Bruxelles”.
Însă orice evaluare a unui risc de Polexit trebuie totuși să plece de la opinia cetățenilor polonezi. Iar aceasta este covîrșitor opusă unui astfel de scenariu. Ca și românii, polonezii apreciază beneficiile directe care rezultă din apartenența la blocul comunitar, indiferent de ce spun politicienii lor. Ba chiar, cetățenii polonezi reușesc că rămînă constanți în această apreciere deși un număr important dintre ei votează partide eurosceptice. Nu e nimic paradoxal aici. Oamenii aleg în funcție de mai multe criterii, principalul dintre acestea fiind un calcul rezultat din situația personală. Or, în cazul unor guverne cu tendințe autoritariste, cum sînt cel polonez sau cel ungar, e o constatare simplă faptul că ele au livrat beneficii pentru largi categorii de populație. Acesta e un lucru care se spune mai rar, însă nu e mai puțin adevărat.
Pe de altă parte, faptul că polonezii sînt categoric favorabili rămînerii în Uniunea Europeană nu e suficient pentru a declara problema rezolvată. Dacă ne dăm un pas în spate, vedem că modele ca Viktor Orbán sau Jaroslaw Kaczynski tind să se reproducă și în alte părți dacă derapajele rămîn nesancționate. Și, în cuvintele unui purtător de cuvînt al Guvernului francez, ieșirea Poloniei din UE a devenit „un risc de facto”. Altfel spus, trebuie, fie și teoretic, ca acest scenariu să fie avut în vedere.
Apoi, în arhitectura instituțională a blocului comunitar, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este o instanță esențială care se asigură că drepturile fundamentale ale cetățenilor și companiilor sînt respectate. E arbitrul ultim, fără de care tot angrenajul juridic al UE nu poate funcționa. Anularea acestui rol e un atac direct, violent și lipsit de nuanțe la însăși existența comunității europene.
Așa că, indiferent de speculațiile privind soarta Poloniei, riscul ca ordinea instituțională a Uniunii Europene să fie iremediabil compromisă e incomparabil mai mare. Dacă și alte state ar lua decizii asemănătoare cu cea a Tribunalului Constituțional polonez, Uniunea Europeană, așa cum o știm, va înceta să existe. Nici nu va mai conta dacă o țară sau mai multe aleg să părăsească blocul comunitar.
Conflictul din interiorul societății poloneze opune un regim autoritarist care vrea să își întărească controlul asupra întregului stat unor forțe care preferă „birocrația” și plictisitoarea predictibilitate a normelor europene. Toate partidele poloneze mari spun că preferă apartenența la Uniunea Europeană, însă PiS pune un bemol al demnității și suveranității pe această preferință. Diferența e că PiS cîștigă alegeri. Ambiția meschină a lui Jaroslaw Kaczynski de a avea toată puterea, de a nu mai vedea judecători independenți, pune Polonia în pericol și pune Uniunea Europeană în pericol. Deocamdată tot ce a reușit dl Kaczynski e performanța de a nu-și vedea țara printre cele ale căror planuri de redresare post-pandemie au fost aprobate de Comisia Europeană (PNRR în cazul României). E vorba de 57 de miliarde de euro. O ofertă pe care cu greu o poate refuza fără să suporte consecințele politice ale ratării unei etape de dezvoltare.
Contabilitatea iese prost pentru logica „Țara noastră, Europa lor”. Conservatorii polonezi nu au cum să cîștige o astfel de luptă decît pierzînd. Întrebarea este dacă pierd doar ei sau întreaga Uniune Europeană.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.
