Suspendarea ca exerciţiu de prostie politică
Cel mai probabil, Traian Băsescu se va întoarce în fotoliul de la Cotroceni după acest referendum. Cu toate eforturile de a schimba regulile jocului din mers, sondajele arată că rata de participare va fi mare, iar votul de respingere a demiterii, aproape asigurat. Însă chiar retrimis de popor în fruntea statului, Traian Băsescu se va regăsi în aceeaşi situaţie de blocaj în care s-a văzut pus odată cu ruperea Alianţei D.A. şi crearea Guvernului Tăriceanu 2. Alocarea puterii reale în stat s-a schimbat dramatic din acel moment şi referendumul nu va schimba acest lucru: Traian Băsescu a rămas fără putere reală. Modelul semiprezidenţial care divide puterea executivă între un preşedinte şi un prim-ministru se bazează pe cooperarea între cei doi: preşedintele deţine puterea de influenţă asupra Guvernului, iar premierul exercită puterea reală asupra birocraţiei de stat. Odată stricat acest tandem, preşedintele este izolat. A păţit-o şi Jacques Chirac în Franţa, în perioada de coabitare cu socialiştii, a păţit-o şi Lech Walesa în Polonia după ce marea coaliţie anti-comunistă s-a destrămat. De altfel, Polonia arată acum un model bizar de depăşire a crizelor între palate, într-o republică semiprezidenţială: preşedintele şi premierul sînt fraţi gemeni. Din păcate, este un model care nu poate fi lesne copiat. Avînd un guvern şi un parlament ostile, pe care nu le poate nici demite, nici dizolva în mod constituţional, Traian Băsescu a obţinut de la Curtea Constituţională doar dreptul de a fi slobod la gură şi de a spune lucrurilor pe nume. Nimic din ce spune el în calitate de preşedinte nu mai impune ascultare din partea executivului. Posibilitatea de a retrimite legi la Parlament este limitată de aceeaşi Constituţie - refuzul său de a promulga un act votat de legislativ poate fi lesne depăşit printr-un nou vot parlamentar. Atribuţiile sale ceva mai concrete pe domeniul politicii externe pot fi de asemenea blocate în noua configuraţie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, unde miniştrii liberali ostili lui au majoritate (cum deciziile CSAT sînt consensuale, vom vedea acolo nesfîrşite blocaje). Să recapitulăm: aveam un Băsescu izolat, fără putere reală. Curtea Constituţională, prin respingerea actului de suspendare, şi poporul român, prin votul negativ de la referendum, îi acordă doar dreptul simbolic de a vorbi, de a critica şi de a mătura podeaua, în mod pur retoric, cu Guvernul şi cu Parlamentul. Practic, poporul român este chemat să îl instituie pe Băsescu în postura de prim editorialist al ţării. În aceste condiţii, ce nevoie mai aveau să îl suspende? Cu ce îi ajută? Ce obţin de aici? Nimic, doar probleme în plan concret (campanie, bani cheltuiţi, huiduieli) şi un imens dezgust pe care îl provoacă populaţiei. După ce i-au luat puterea reală, de ce l-au mai suspendat? Să fie vorba despre anularea simbolică a adversarului încolţit? Oare erau chiar atît de atinşi de criticile lui Băsescu? Nu puteau să doarmă noaptea de gura lui Băsescu? Nu putea Guvernul să dea ordonanţe şi Parlamentul să voteze legi de asigurat privilegii? Sînt explicaţii tentante. Dar mă tem că nu este vorba despre asta. Dacă ne uităm la cum a decurs procesul suspendării, aş înclina să cred că este vorba doar de prostie politică. De multe ori, simpla prostie explică fapte ce altfel nu par a avea logică. De multe ori, simpla prostie face mai mult decît orice conspiraţie sau plan strategic. Trebuie să observăm că demersul de suspendare a pornit înainte ca relaţiile dintre PNL şi PD să fie total compromise. În acel moment, PSD se lupta din opoziţie cu Traian Băsescu, făcînd din suspendare mai degrabă un exerciţiu de imagine, fără să fie siguri că vor obţine sprijinul PNL, decisiv pentru reuşita suspendării în Parlament. Au pornit suspendarea ca un exerciţiu de arătare a pisicii. A spus-o limpede Ion Iliescu. Sînt sigur că vă amintiţi de el: a fost cel mai democratic preşedinte din Europa. Acest cel mai democratic preşedinte european a spus răspicat ceva de genul: nu vrem neapărat să-l suspendăm, vrem să punem "tiranul" la locul lui. Să-şi vadă lungul nasului. Aceasta a fost prima greşeală strategică. Se numeşte necunoaşterea adversarului. Traian Băsescu a învăţat pe propria piele că atunci cînd eşti încolţit, trebuie să dai şi tu înapoi, să ridici miza şi vei cîştiga. Doar aşa a ajuns din primar de Bucureşti, hăituit de Consiliul General, de primarii de sector şi de Guvern (toţi PSD), ditamai preşedintele României. Nimic din caracterul şi experienţa lui Traian Băsescu nu lăsa deschisă posibilitatea că el va spune: îmi pare rău, băieţi, am exagerat! Voi chiar m-aţi luat în serios?! Hai, nu puneţi la inimă, oameni sîntem, ne împăcăm noi! Ion Iliescu şi PSD au vrut să-l domolească. Nu le-a ieşit. Au rămas cu cartoful fierbinte în mînă. Ce facem acum cu suspendarea, ăsta nu se lasă? Au mers înainte. Între timp, s-a produs ruptura definitivă între Băsescu şi Tăriceanu. Preşedintele a căpătat dreptul să vorbească şi nimic altceva pe deasupra. Era momentul propice ca PSD să renunţe: "L-am izolat pe tiran, i-am furat guvernul, acum el dă din gură şi noi facem legi". Ce îşi puteau dori mai mult? De ce nu s-au oprit atunci? Acum, Băsescu se va întoarce tot fără putere, dar cu lauri. Le va flutura eşecul în faţă şi va spune că poporul l-a vrut înapoi. Este momentul în care puterea divorţează de legitimitatea votului. Puteau să evite acest divorţ, dar s-au îndreptat spre el ca nişte zombi autopropulsaţi. Au fost prea proşti ca să înţeleagă.
