Sporturi extreme: lingvistica

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
Doctoranzii și politica jpeg

De două zile încoace, îmi vine să declam varianta parafrazată a faimosului vers homerian: „Cîn-tă, zeiță, nebunia ce-aprinse pe-Alpin Alpineanul!“. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, trebuie să dăm timpul înapoi. Deocamdată, cu șaptezeci și două de ore. Atunci s-a întîmplat, conform presei (sprijinite de declarații ale martorilor oculari și purtătorilor de cuvînt din Poliție) un lucru nemaipomenit. O echipă de interlopi, temută în zonă, așa-zisul clan „Copacaban“, l-ar fi ținut atîrnat cu capul în jos, de la marginea terasei celui mai înalt hotel din oraș, pe distinsul profesor universitar și reputat lingvist Diogen Alpineanu, poreclit, în interiorul comunității academice, Alpin Alpineanul. Redundanta poreclă nu-i venea bietului om, ironic, din sugestiile „montane“ ale numelui său de familie, ci dintr-un detaliu mult mai banal. Diogen purta – desigur, sub compulsia unei imagini clasicizante care‑l bîntuia din tinerețe! – o barbă mițoasă, ostentativ-savantă. Din păcate, colegii l-au perceput mai degrabă ca pe un ciobănesc mioritic flocos decît ca pe un înțelept al vechii Elade și i-au spus „Alpin“, iar, mai tîrziu, și „Alpineanul“. Așa a rămas: Diogen Alpineanu, alias Alpin Alpineanul. Bun, veți zice, și cum a ajuns totuși un intelectual, fie el și cu aer de cîine carpatin-miotitic, să se balanseze, la balustrada de la etajul al cincisprezecelea, în mîinile unor interlopi? Acum trebuie să dăm și mai semnificativ vremea înapoi și să constatăm că profesorul Alpineanu avea două mari pasiuni (cumva irepresibile) în viața lui: studentele și lexemele. Nimeni nu cunoștea ordinea lor în capul îmblănit al distinsului filolog și nici felul în care ele coexistau. Cert rămîne faptul că, admitea el însuși în diverse cercuri, nu se putea stăpîni în fața „frumuseții tinereții“, simțind nevoia „să o exploreze“ în toate modurile cu putință, și, de asemenea, dinaintea „originii enigmatice a cuvintelor“ cărora încerca, în orice împrejurare, să le stabilească, științific, descendența. Astfel a devenit unul dintre marii hărțuitori sexuali ai Universității și, simultan, un lexicolog cu greutate.

Fetele descoperiseră totuși o armă de neutralizare a prădătorului, născută din dualitatea obsesională a lui Alpin. Contraatacul s-a dovedit, treptat, atît de eficient, încît studentele nici nu au mai apelat, încet-încet, la eterna Comisie de Etică a instituției (oricum neputincioasă!). Și-au luat destinul în mîinile proprii. Cum? Simplu! Cînd filologul le chema în cabinetul personal pentru „discutarea eșecului la examen“, iar apoi încuia ușa și se năpustea asupra lor, domnișoarele nu mai țipau disperate... (Memoria mea digresivă solicită aici o scurtă paranteză! Se povestea că, într-o seară, o fată inocentă ar fi zbierat atît de tare, atunci cînd l-a descoperit pe profesor așteptînd-o în birou numai în izmene, încît o femeie de serviciu, rătăcită pe acolo, a doborît ușa din lemn masiv a încăperii, cu o singură opintire. Ulterior, a șters coridoarele cu Alpin pe o arie de cîteva sute de metri. Atît indispensabilii, cît și posesorul lor s-au făcut praf. Lingvistul a fost spitalizat o lună, timp în care a scris lucrarea Originea cuvintelor lăutărești din secolele XVII-XVIII...) Așadar, victimele teribilului agresor nu mai făceau, mai nou, spectacol. Erau pregătite psihologic de colegele lor mai mari. Cînd Alpineanu își smulgea cureaua de la brîu, ele, aparent nevinovate, strigau: „Dom’ profesor, știți cum se numea, de fată, bunica mea? Pofunesta!“ Năucit, cu pantalonii pe vine, Diogen fugea la masa de scris și nota pe foaie: „Po și funesta, posibilă aluzie la pompe funebre! De investigat!“. În scurtul interval „lexical“, fata o ștergea din birou, învîrtind cu grație cheia uitată în ușă. Metoda nu a dat niciodată greș. În plus, așa s-au născut „sorginți“ celebre: Capon („clapon autohton, cu interferențe în Italia și peste Ocean“), Porcomea („porc biblic, asociat pesemne cu Salomea“), Voratil („vorace și til din etil, i.e. băutor feroce“) etc. Ghinionul lui Alpin Alpineanul l-a constituit întîlnirea cu lector doctor Mistuna Copacaban, fiica mafiotului Boran Copacaban. Ea se dovedise o persoană studioasă și ajunsese cadru didactic la Italiană. Preda un curs de „Literatură siciliană“.

Culmea, Alpineanu știa afilierea familială a doamnei lector și nu ar fi îndrăznit să o supere cu ceva. Fusese însă fascinat de numele Mistuna, pe care l-a și localizat după îndelungi cercetări: mistun provenea dintr-un vechi dialect aztec (limba pipil) și însemna pisică. Nu s-a putut abține și i-a comunicat informația lectoriței. Femeia s-a enervat paroxistic. Drept urmare, Diogen a fost săltat rapid de șase zdrahoni și dus pe terasa hotelului amintit. Atîrnat, la înălțime, cu capul în jos, el nu a mai reușit decît să urle (precum odinioară Braveheart tras pe roată: Freeedooom!): Piiipiiill! Mistunii din jurul clădirii au fugit care încotro, mieunînd tulburați de grozăvia bufniturii din asfalt.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Razboi Ucraina Rusia  soldati participa la deminare periferia oraului Borodyanka 26- 27 mai 2022 FOTO EPA-EFE
Cum folosește Ucraina inteligența artificială pentru a curăța terenurile minate. Rezultate spectaculoase
Organizațiile care se ocupă de deminarea Ucrainei folosesc tehnologii noi, de la drone și inteligență artificială până la utilaje telecomandate, în încercarea de a accelera curățarea terenurilor contaminate de explozibili și de a reduce riscurile pentru lucrători.
tavi clonda si gabriela cristea 1 jpg
Gabriela Cristea și Tavi Clonda și-au asigurat bătrânețea. Afacerea pe care o pun pe picioare departe de România
Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbizul românesc, iar cei doi au planuri mari pentru viitor. În timp ce lucrurile par să meargă bine pe plan personal, pe plan profesional, vedeta și soțul ei se pregătesc pentru o schimbare importantă. Cei doi au
Nidal Hasan va fi executat in SUA FOTO X jpg
Cum ar urma să decurgă execuția maiorului care a ucis 13 militari americani. Pentagonul vrea să o transmită în direct
Fostul maior al armatei americane a fost condamnat pentru atacul armat comis în 2009 la baza militară Fort Hood, în urma căruia 13 persoane au fost ucise, iar alte 32 au fost rănite.
Suplimente alimentare FOTO Shutterstock  jpeg
Capcana pilulelor „minune”. Adevărul din spatele suplimentelor naturale, explicat de specialiști
Statisticile arată că aproximativ 94% dintre români au consumat cel puțin o dată suplimente alimentare. Sunt foarte la modă peste tot în lume. Cu toate acestea specialiștii spun că multe dintre ele pot fi contrafăcute, nu au fundament științific și ne pot chiar băga în spital.
ruth amos uscator par guinness jpg
Cel mai mare uscător de păr din lume! Are 1,6 metri înălțime
O britanică a construit cel mai mare uscător de păr din lume, o invenție neobișnuită care a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
Autostrada Lugoj Deva, zona Margina Holdea  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (16) jpg
Autostrada cu tuneluri din vestul României, tot mai aproape de finalizare. Cum se lucrează pe șantierul așteptat din 2017
Lucrările la „autostrada cu tuneluri” din vestul României au ajuns la un progres fizic de aproape 80 la sută, iar deschiderea circulației, estimată pentru prima jumătate a anului 2027, devine tot mai realistă.
gogosari murati jpg
Gogoșari în sos de muștar, rețetă spectaculoasă pentru iarnă. Cum se prepară și cu ce se pot servi
Dacă îți dorești o conservă aromată și diferită de clasicele murături, această gogoșari în sos de muștar rețetă este alegerea perfectă. Gogoșarii rămân ușor crocanți, iar sosul dulce-acrișor de muștar le oferă un gust aparte.
campanie agricola de toamna dolj   foto DAJ Dolj (5) jpeg
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Fermierii nu se mai uită pe cer, ci verifică din oră-n oră datele despre vreme pe telefon, tot sperând că ploaia va veni și la ei. Campania agricolă de toamnă s-a derulat cu rezultate nesatisfăcătoare în zonele afectate de secetă.
zodii png
Top trei cele mai norocoase zodii ale lunii decembrie. Află dacă te numeri printre ele!
Luna noiembrie vine cu oportunități neașteptate, șanse de afirmare și posibile schimbări importante pentru trei zodii. În plan financiar, profesional sau sentimental, acești nativi ar putea avea parte de momente favorabile,