Soljeniţîn: întrebări care continuă să ne frămînte

Publicat în Dilema Veche nr. 770 din 22-28 noiembrie 2018
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Duminică, 18 şi luni, 19 noiembrie, un public restrîns a asistat într-un mic teatru parizian la un spectacol cu totul insolit: un fost ministru şi deputat francez a interpretat pe scenă Discursul de la Harvard al lui Aleksandr Soljeniţîn.

Contextul este unul comemorativ: pe 28 noiembrie se împlinesc o sută de ani de la naşterea scriitorului rus, dispărut în urmă cu zece ani, în august 2008. Franţa are multe motive să-şi amintească de Aleksandr Soljeniţîn pentru că la Paris a apărut pentru prima dată în limba rusă, în 1973, tulburătoarea sa carte Arhipelagul Gulag. Este romanul-mărturie care a scos din hipnoza comunistă un mare număr de intelectuali de stînga francezi şi vest-europeni, iar prin mediatizarea lui în Occident a contribuit poate cel mai mult la demolarea mitului sovietic. Filozofi precum André Glucksmann şi Bernard-Henri Lévy au fost puternic influenţaţi de Soljeniţîn şi au dat tonul regîndirii critice a marxismului în Franţa. Iar în 1975, prezenţa lui Soljeniţîn în emisiunea literară televizată a lui Bernard Pivot a avut efectul unui tsunami liberator într-o Franţă în care stînga dogmatică avea o imensă putere.

Tot în Franţa au avut loc şi cele mai aprinse dezbateri în jurul aşa-numitului „fenomen Soljeniţîn“, cu atît mai mult cu cît cel mai dogmatic partid comunist din lumea occidentală era, în anii ’60 şi ’70, cel francez. Scriitorul rus a declarat, cu un fel de sentiment de recunoştinţă, că în Franţa a fost cel mai mult citit şi cel mai bine primit şi înţeles.

Omagiul scenic adus lui Soljeniţîn de Hervé Mariton, vorbitor de limbă rusă şi bun cunoscător al literaturii ruse, s-a derulat într un loc numit Théâtre de Poche-Montparnasse – unul din acele teatre de buzunar care dau farmec peisajului cultural al capitalei franceze. Faptul că Soljeniţîn este celebrat într-un teatru de buzunar mi se pare încărcat de simboluri. Pentru că în prezent s a instalat un fel de jenă în jurul său, iar omagiile care i se aduc sînt şi ele cam „de buzunar“, adică discrete.

De fapt, scriitorul rus deranjează multă lume. Nimeni nu-i poate accepta în bloc, în totalitate, opera, ideile şi atitudinile.

În Rusia, Puterea preferă să nu-şi amintească de vehemenţa cu care Soljeniţîn a denunţat comunismul, deşi Vladimir Putin apreciază cu siguranţă pledoariile scriitorului în favoarea unui stat rus puternic, capabil să se opună Occidentului. În Statele Unite şi în Europa de Vest, Aleksandr Soljeniţîn este apreciat pentru capodoperele sale literare, dar nu şi pentru criticile sale, uneori viscerale, formulate la adresa Occidentului. Iar multe dintre paginile sale legate de istoria Rusiei, de relaţiile dintre ruşi şi evrei, precum şi de Revoluţia bolşevică sînt considerate ca fiind impregnate de antisemitism. Unii îi mai reproşează misticismul, alţii neîncrederea în democraţie…

Discursul de la Harvard a provocat un veritabil şoc în iunie 1978, cînd Soljeniţîn a vorbit în faţa a 20.000 de studenţi la încheierea anului universitar. Fără să-şi exprime nici cel mai mic sentiment de recunoştinţă faţă de ţara care îi oferise ospitalitate, scriitorul rus a demolat, de fapt, aşa-zisele „valori“ ale Americii. El a vorbit atunci, cu accente de inchizitor, despre slăbiciunile, materialismul şi declinul Occidentului, despre lipsa sa de curaj, despre superficialitatea sa, despre puterea incontrolabilă a mediilor de informare…

În mod paradoxal, Soljeniţîn plasează începutul decadenţei occidentale în perioada Renaşterii. Lui i se pare teribilă „eroarea“ făcută de om, aceea „de a se desprinde de divinitate, de orice forţă superioară lui“. Iar perioada Luminilor este văzută de el ca o adîncire în eroare întrucît separarea omului de divinitate a dobîndit o expresie politică şi juridică. Greu, greu de acceptat aceste idei, greu de digerat şi gîndul că un scriitor de geniu ca Soljeniţîn putea să fie pe de o parte un demolator al totalitarismului comunist, dar şi un fanatic al panslavismului rus şi ortodox.

Hervé Mariton, omul politic care a adus pe scenă acest discurs al lui Soljeniţîn, consideră însă că reflecţiile sale merită toată atenţia. Iată argumentele acestui pasionat rusofon şi rusofil francez: „Soljeniţîn este în căutarea dificilă a universalităţii, este în căutarea unui ideal. În Est, el a fost martorul totalitarismului, denunţat ca un lucru oribil. În Vest, el denunţă însă umanismul lui Erasmus, pe care îl vede scufundat în egoism. Soljeniţîn nu poate recomanda societatea occidentală ca pe un ideal pentru transformarea societăţii ruse.“

Frămîntările lui Soljeniţîn răzbat în mod dramatic din acest text incitînd la dezbatere. Chiar dacă Soljeniţîn pare să dea lecţii morale, ceea ce impresionează şi tulbură este sfîşierea sa interioară. Dezamăgit de Occident, convins că nu modelul occidental poate salva omul în general şi în nici un caz Rusia şi omul din Est, Soljeniţîn caută soluţii într-o zonă de înalte exigenţe etice (vecine, din păcate, cu utopiile primejdioase ale omului perfect).

A-l omagia astăzi pe Soljeniţîn reprezintă un necesar exerciţiu de memorie. Într-un articol publicat în Le Monde, Hervé Mariton constată că marele scriitor rus este oarecum uitat, mai ales că adversarul său principal, comunismul, a dispărut. Nu au dispărut însă alte forme de totalitarism (islamul radical stă la pîndă). Multe dintre neliniştile exprimate de Soljeniţîn la Harvard în 1978 rămîn foarte acute, cum ar fi cele legate de „libertatea de a face bine şi libertatea de a face rău“. În plină globalizare, dar şi în plină incertitudine europeană, aceste întrebări simple revin cu o forţă legitimă, de sorginte dostoievskiană. Orice ar spune unii sau alţii, Soljeniţîn, prin modul în care şi-a pus talentul literar în denunţarea comunismului şi a universului concentraţionar sovietic, a fost un mare european.

O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.
Viktor Orbán (9298443437) jpg
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Orbán și românii
Indiferent însă de ceea ce îl mînă în luptă pe dl Orbán, nota sa de plată e mult întîrziată.
Frica lui Putin jpeg
Cenaclul „Flacăra” 2.0
Nu, Adrian Păunescu nu a fost un „colaboraţionist”. El a fost un coautor, poate printre cei mai importanţi, al cultului lui Ceauşescu.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
O spectaculoasă prăbușire mută – o întîmplare din deceniul Iohannis
Cu adevărat uimitoare sînt căderile care nu produc niciun zgomot.
Phone Booth with Tower Bridge (36387425206) jpg
Cabina de telefon
În Marea Britanie, tradiționalele cabine roșii de telefon au devenit mici galerii de artă.
Iconofobie jpeg
Detalii complicate
Putem sesiza incongruențe multiple între omul creator și – jucîndu-ne puțin cu noțiunile – creatorul trăitor.
„Cu bule“ jpeg
Teoria chibritului
„A face teoria chibritului” e una dintre expresiile colocviale și umoristice cunoscute de toată lumea, dar pe care dicționarele noastre nu le-au înregistrat.
HCorches prel jpg
Atunci ne vom transforma într-un algoritm matematic
Nu matematica, nu fizica, nu chimia sînt cele care dau unei națiuni identitate. Ci limba, literatura, istoria, artele.
p 7 WC jpg
Crizele de astăzi sînt altfel
Crizele nu mai sînt evenimente rare și izolate, care afectează un grup restrîns de persoane.
Un sport la Răsărit jpeg
Carevasăzică, Viktor Orbán ține cu Csikszereda?
Tipul e un fabulos afacerist care foloseşte orice mijloc, orice tertip pentru a-şi mări capitalul, financiar sau electoral.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Pensionarii de la terasă
Îmi vin în minte pensionarii străini, turiști prin România anilor ’70-’80, care ne uimeau prin mobilitatea, veselia și seninătatea lor.
O mare invenție – contractul social jpeg
Jus cogens
Cine are cîștig de cauză într-un conflict? Cel care e mai puternic sau cel care are dreptate?

Adevarul.ro

image
Bătaie generală la Untold, în faţa scenei la concertul lui David Guetta VIDEO
În cea de-a treia zi a Festivalului Untold, când au fost prezente peste 95.000 de persoane din peste 100 de ţări ale lumii, a izbucnit o bătaie între mai mulţi tineri, în timpul concertului lui David Guetta. Filmarea a devenit virală pe Internet.
image
Pericolul frumos „ambalat“ care îi transformă pe tineri în victime. „Inima lor ajunge ca la 80-90 de ani“
Vârsta pacienţilor la care medicii au ajuns să trateze accidentul vascular cerebral sau infarctul miocardic acut a scăzut dramatic în ultimii ani. Produsele foarte populare printre tineri, consumate de la vârste mici, duc la un astfel de deznodământ.
image
Luptă contracronometru pentru a salva balena beluga blocată în râul Sena. Mamiferul refuză hrana VIDEO
Oficialii francezi încearcă cu disperare să salveze o balenă beluga blocată în râul Sena, cu o injecţie cu vitamine pentru a-i stimula apetitul. Observatorii ştiinţifici spun că balena pare să fie vizibil subnutrită, iar salvatorii speră totuşi să o ajute să-şi recapete apetitul şi energia necesară pentru a se întoarce pe mare.

HIstoria.ro

image
„Răceala diplomatică” dintre Bulgaria și România
Per ansamblu, climatul diplomatic de la sfârșit de secol XIX poate fi definit ca fiind „destins”. O dovadă o constituie și vizita lui Carol I, însoțit de fruntașul liberal D. A. Sturdza (un adept al Triplei Alianțe), la Sankt Petersburg, în iulie 1898, unde s-a bucurat de o foarte bună primire.
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.
image
Stalin îl întreabă pe Jukov dacă va putea apăra Moscova
Îngrijorat de înaintarea germanilor și de cucerirea Solnechnogorsk (23 noiembrie 1941), Stalin l-a întrebat pe Jukov dacă va putea menține Moscova. Jukov a răspuns afirmativ, cu condiția trimiterii a încă două armate și furnizării a 200 de tancuri, dar Stalin a replicat că nu mai existau tancuri.