Sindicate, asociații, anticorpi

Publicat în Dilema Veche nr. 880 din 18 - 24 februarie 2021
Oare cînd am început să arătăm așa de aiurea la lumina naturală? jpeg

Apărute în secolul al XIX-lea, în lupta pentru combaterea exploatării proletariatului de către capitalism, sindicatele sînt organizații care și-au căpătat în timp o funcționalitate specifică și au un rol important, dacă și-l respectă, în protejarea drepturilor membrilor. Desigur, spun subliniind, a drepturilor, nu a pretențiilor, deci într-o formulă de echilibru și de coerență. Orice societate liberă și prosperă se bazează și pe funcția sindicatelor în existența sa. Fără să intru în explicații prea detaliate și tehnice, nefiind nici eu specialist, amintesc în treacăt că altceva înseamnă sindicalismul, în accepțiune ideologică. Acesta impune o formulă ideologică, a acțiunii directe în direcția distrugerii sistemului capitalist, a pieței libere, cu scopul instituirii unei autogestiuni autarhice, autocratice. În formule extreme, înspre instituirea unor sisteme de tipul socialismului de breaslă și al corporatismului. Cu nuanța că trebuie distinse aceste formule de cea a socialismului, care propune controlul guvernamental asupra producției, înlocuind proprietatea privată, nu controlul de breaslă.

Așadar, sindicatele sînt organizații al căror rol este să apere drepturile membrilor, eventual să militeze pentru obținerea de noi drepturi, prin negocieri cu patronatul, să apere în litigii de muncă etc. Într-un fel, ele seamănă cu anticorpii unui organism, avînd rolul să-l țină cît mai sănătos, cît mai viguros, cît mai funcțional și mai fericit, la urma urmei. Dar nici sindicatele, nici anticorpii nu au rol decizional, nu stabilesc politicile organismului în dezvoltarea lui, eventual intră în negociere pentru optimizarea acestora. E simplu de înțeles mecanismul prin care o societate, dacă sindicalismul ar prelua puterea, s-ar ruina, căci nu ar mai exista satisfacția clientului, acesta fiind la mîna discreționară a sindicatului, dezinteresat de dezvoltare, de negociere. Evoluția ar stagna, apărînd în scurt timp haosul.

Mai nou, au apărut însă un tip de organizații care cumva seamănă cu sindicatele, și mă apropii aici de domeniul educației și de specificul său. Un fel de sindicate ale beneficiarilor, care le apără acestora drepturile. Asemeni sindicatelor, ele par să fie necesare, în logica apărării unor drepturi, a apărării intereselor beneficiarilor, în raport cu furnizorii. Aproape un fel de sindicate ale consumatorilor, dacă ar fi să compar cu piața comercială, numai că aici este vorba despre bunuri și beneficii educaționale, spirituale. Cu impact, însă, pe viitor, pe piața muncii, a serviciilor,  a comerțului și a capitalului.

Mă refer, cum poate intuiți, la asociații. Asociații diverse de părinți și de elevi, uneori coalizate în alianțe devenite tot mai puternice, care au căpătat influență la nivel național și încep să aibă un cuvînt important de spus. În principiu, cred că acestea sînt necesare, tocmai în logica aceasta a reglajului, a apărării unor drepturi, a negocierii cu decidenții, a influențării politicilor educaționale într-un sens pozitiv, al orientării spre valori ale viitorului din perspectiva unei prospectări eficiente a acestuia și a nevoilor profesionale pe care le va aduce.

Totuși, de cele mai multe ori, acestea au ca voci autoritare, ca lideri, nu specialiști în educație – nici nu ar avea cum, în cazul asociațiilor de elevi. În zilele noastre, în care mediile online facilitează dezbateri ample, însă adesea mai puțin specializate sau, ca să fiu rău, favorizează părerismul, deși sînt convins de bunele intenții generale ale acestor asociații, observ că uneori se lasă influențate la modul manipulatoriu de tot felul de grupuri de astfel de păreriști sau pur și simplu de un fel de idealism paradiziac, ca să-i spun așa. Vizînd abandonarea unor valori și a unor principii, în fond a unor competențe în formarea cît mai coerentă a elevilor, cu argumentul dificultății inutile sau al fericirii furate. Uneori, poate, avînd interese de moment, care sînt de înțeles în ordinea umanului (toți ne dorim ca alor noștri copii să le fie ușor și să aibă succes), în defavoarea unei viziuni de ansamblu și pe termen lung. Vocile lor sînt adesea puternice și influente, dar aduc deservicii principiilor educației consistente și coerente, echitabile.

De curînd – un exemplu care-mi este la îndemînă –, s-a pus în discuție necesitatea ca programele pentru examenele naționale să fie „periate”, să se elimine în acest an școlar din ele unele conținuturi și chiar competențe, pe fondul sincopelor pe care le-a produs pandemia, al învățămîntului online. Am fost de acord și eu că e de bun-simț o astfel de măsură, pe ici-colo am mai și explicat de ce, cît de mari sînt decalajele între medii sociale, între oportunitățile pe care le au unii față de alții și cît de mult au avut de pierdut cu toții, de fapt, în actualele condiții.

Totuși, ce m-a frapat a fost o solicitare fermă venită din partea asociațiilor de părinți, în care se menționau explicit conținuturile și competențele care să fie eliminate, precizîndu-se că această solicitare este fundamentată pe opiniile unor „specialiști”, adică profesori cu care s-ar fi dezbătut în cadrul unui webinar. Am aflat ulterior și cam ce discuții s-au dus în cadrul webinarului, cum voci ale unor profesori care nu cunoșteau și nu înțelegeau programele școlare aduceau argumente în favoarea eliminării unor conținuturi. M-am crucit citind lista de revendicări, care evidențiau o crasă necunoaștere a programelor școlare, a viziunii acestora. Cam în felul în care un profesor le cere încă elevilor de gimnaziu să construiască compuneri argumentative de apartenență la gen sau la specie, deși programa școlară actuală este departe de aceste formule, lăsate în urmă, devenite arhivă.

Ce vreau să spun, revenind la punctul de plecare: aceste asociații sînt necesare și respectabile în esența lor, dar rolul lor nu trebuie să fie decizional și în nici un caz nu ar trebui să își asume poziții vehemente, de autoritate. Pentru că, prin comparație, ele sînt eventual sindicale, Doamne ferește să ajungă să fie sindicaliste.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

Adevarul.ro

image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
METEO Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
Deşi temperaturile scad uşor, căldura extremă face ravagii în România. După valul de aer tropical, meteorologii anunţă furtuni violente.
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.