Simptomul Trump

Publicat în Dilema Veche nr. 864 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2020
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Primul și, deocamdată, singurul mandat al președintelui Donald Trump va rămîne în istorie ca unul imposibil de ignorat. E prea devreme pentru a decide dacă fosta vedetă TV a devenit președinte grație unui accident istoric sau cei patru ani ai săi reprezintă semnalul unei schimbări mai profunde în politica americană, cît și în cea internațională. Dar este momentul potrivit pentru un bilanț. 

Lăsînd la o parte nesfîrșitele discuții despre stilul prezidențial – sau neprezidențial, dacă vreți –, Trump a venit la Casa Albă cu o agendă relativ clară. Deși mijloacele de îndeplinire a ei sînt subiect de discuție, e cert că, la final de mandat, poate spune că a livrat o bună parte din lucrurile pe care le promisese.

O scurtă trecere în revistă 

● Reduceri de taxe. Asemeni unui republican clasic, Trump a promis că va lăsa mai mulți bani în conturile cetățenilor și companiilor. A făcut-o. Reducerile sînt însă limitate în timp, continuarea lor depinde de viitoarele administrații.

● Refoma Justiției. După mulți ani de zile în care Curtea Supremă a Statelor Unite a înclinat către stînga, Trump a promis că va selecta judecători conservatori astfel încît cea mai înaltă instanță din țară să se înscrie pe un curs mai apropiat de agenda republicană. Doi dintre magistrații nominalizați în ultimii patru ani, Neil Gorsuch și Brett Kavanaugh, sînt deja parte din completul de nouă judecători. Amy Coney Barett, a treia nominalizare, e foarte aproape de a-și ocupa locul la Curte. Pentru zeci de ani de aici înainte, liberalii americani au motive să se teamă de fiecare decizie a acestei instanțe.

● Înfrîngerea Statului Islamic. Cîndva, în precedenta campanie electorală, Trump promitea că va bombarda SI pînă cînd va dispărea de pe fața pămîntului. A făcut-o. Armata americană a folosit în lupta cu extremiștii islamici care ocupau părți din Siria și Irak cea mai puternică bombă non-nucleară din arsenalul ei. În plus, un raid al forțelor speciale americane l-a ucis pe liderul SI, Abu Bakr Al-Baghdadi. Statul Islamic a fost înfrînt, dar luptătorii și ideologia lui supraviețuiesc. Efectele le vedem din cînd în cînd la știri.

● Dereglementare. Trump a insistat că va reduce masiv numărul de reguli pe care companiile americane trebuie să le respecte pentru a-și putea desfășura activitatea. Argumentul era că excesul de legislație îngreunează extinderea business-urilor în dauna acționarilor și a angajaților deopotrivă. S-a ținut de cuvînt, chiar dacă procentul de 70% nu a fost respectat. O decizie interesantă în acest context a fost aceea care obliga agențiile guvernamentale să specifice la care două reguli existente vor renunța atunci cînd cer implementarea uneia noi.

● Creșterea cheltuielilor militare. În fiecare an al administrației Trump, armata americană a primit mai mulți bani decît în precedentul. Mai mult decît atît, liderul american a forțat o parte dintre partenerii militari ai Americii să își respecte angajamentele privind sumele cheltuite pentru apărare. Tot un fel de succes e și decizia administrației americane de a renunța la stupida idee (emisă de președinte însuși) de a desființa NATO. Consecințele unei astfel de evoluții sînt imposibil de evaluat.

● Mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim. S-a întîmplat în 2018, la aniversarea a 70 de ani de la înființarea statului Israel. În același timp, deși nu a reușit să facă nimic pentru o împăcare istorică a israelienilor cu palestinienii (mult lăudatul plan Kushner a rămas un proiect și cam atît), administrația Trump a contribuit masiv la normalizarea relațiilor dintre statele arabe și Israel. Anunțurile din ultima vreme privind stabilirea de relații diplomatice cu Bahreinul și Emiratele Arabe Unite sînt pași importanți în direcția păcii. 

Au existat și realizări parțiale – zidul de la granița cu Mexicul, retragerea din teatre de luptă sau ieșirea din diverse tratate internaționale –, precum și o serie de eșecuri – eliminarea Obamacare, reducerea uriașei datorii guvernamentale sau deportarea imigranților ilegali.

Însă nici un președinte american nu a îndeplinit vreodată toate promisiunile de campanie. În fapt, nici un politician de nicăieri din lume nu a făcut-o. Măcar din punctul ăsta de vedere, Trump nu e special.

În funcție de preferințe, mandatul lui Trump poate fi interpretat ideologic sau stilistic în orice fel. Fie că vedem în el un oportunist ipocrit și rasist, fie că vedem un lider neconvențional care s-a întors la fundamentele societății  americane – libertate economică și personală –, un lucru este cert: Trump nu a lăsat pe nimeni indiferent. Orice tentativă de a trage o concluzie acum va suferi de pe urma apropierii prea mari de evenimentele aflate în discuție. Așa cum președinția lui Richard Nixon este privită cu alți ochi astăzi decît acum 30 de ani, e posibil ca și cea a lui Trump să fie reevaluată. În orice direcție.

Iar dacă președintele american are un singur merit, fie el și un pic îndoielnic, atunci acesta stă în capacitatea uriașă de a sublinia, chiar și involuntar, tensiunile din societatea americană. Rasismul era acolo și înainte de Trump, decalajele economice erau acolo, la fel și corupția politicienilor. Prin conduita sa imprevizibilă și prin histrionism, președintele nu a făcut decît să le sublinieze cu o tușă groasă. Cu bunele și relele sale, Trump a fost mai mult un simptom decît un declanșator. Maladiile sînt vechi, doar electoratul se mai înnoiește din cînd în cînd.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

minodora 44 jpg
Ce a pățit Minodora după ce a apelat la bisturiu! Artista a dezvăluit detalii mai puțin știute despre recuperare
Minodora a vorbit în podcastul lui Teo Trandafir despre operația de îndepărtare a gușei, recuperare și teama de alte intervenții estetice.
Jan Glazewski  foto Jan Glazewski jpg
Comoara îngropată de o familie de polonezi înainte de a fugi în România, descoperită după 80 de ani
Înainte să fugă din calea Armatei Roșii în România, o familie de polonezi și-a ascuns bijuteriile și argintăria într-o pădure din vestul Ucrainei de astăzi. 80 de ani mai târziu, Jan Glazewski a plecat în căutarea lor, având drept indiciu o hartă desenată de tatăl său din memorie.
cheloo jpg
Cheloo, așa cum nu l-au mai văzut telespectatorii. Ce făcea artistul la „Asia Express” după ce se închideau camerele
Cheloo, dat de gol de reporterul său de la Asia Express. Dan Haiducul, reporterul emisiunii, a dezvăluit ce se întâmpla în spatele camerelor.
image png
Momentul în care un preot este doborât de o cruce care s-a prăbușit peste el. Lovitura i-a fost fatală
Un preot catolic a murit după ce o cruce de mari dimensiuni s-a desprins de pe peretele bisericii și l-a lovit în timpul unei slujbe transmise în direct pe Internet.
image png
Emma Răducanu, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Novak Djokovic. Cum a abordat-o sârbul: „Îmi amintesc perfect!”
Emma Răducanu traversează o perioadă dificilă din punct de vedere sportiv. Emma Răducanu, abordată de Novak Djokovic. Mărturisire emoționantă despre dialogul cu sârb
Design fără titlu (7) png
Cap de porc la poarta casei lui Marius Lulea. Cofondatorul AUR a sesizat poliția
Marius Lulea a depus plângere după ce soția sa ar fi găsit un cap de porc la poarta casei. Politicianul spune că l-a nominalizat pe George Simion în fața anchetatorilor.
andreea raicu si mama ei jpg
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Mama Andreei Raicu a împlinit 87 de ani, dar are un spirit tânăr. Mesajul care i-a emoționat pe fani.
image png
Simona Radiș, dezvăluiri sincere despre momentele în care a vrut să se retragă din canotaj: „Nu mai eram în stare de nimic!”
Simona Radiș, una dintre cele mai valoroase canotoare ale României, a traversat momente dificile în carieră.
Întâlnirea prim-ministrului desemnat, Luca Niculescu, cu reprezentantii USR, în București, 12 octombrie 2026
Trei ore de discuții între Luca Niculescu și viitorii miniștri la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”. La întâlnire a participat și Eugen Tomac
Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit duminică, la Vila Lac, cu miniștrii propuși pentru viitorul Cabinet, în cadrul unei reuniuni de aproape trei ore în care au fost analizate principalele provocări economice și prioritățile guvernării.