Simplu ca-n Europa

Publicat în Dilema Veche nr. 535 din 15-21 mai 2014
Simplu ca n Europa png

Presupunem că nu aveţi un Powerpoint în faţă. Vă voi explica modul în care ajunge pînă la noi, la cetăţenii unui stat membru (refuz în continuare titulatura „cetăţean european“), o decizie luată la Bruxelles. Carevasăzică – o directivă, un regulament, o recomandare. Care înseamnă aproape trei sferturi din legislaţia naţională a oricărui stat membru. Urmăriţi cu atenţie! S-ar putea să pricepeţi cîte ceva.

În primul rînd, drept de iniţiativă legislativă are, în primul rînd, Comisia Europeană. Reprezentanţii ei fac un proiect pe baza unui studiu de impact care doreşte să crească gradul de integrare a economiilor naţionale, să protejeze mediul, să apere consumatorul, să asigure solidaritatea socială a Europei şi să reducă din decalajele dintre zonele mai bogate şi cele mai sărace ale continentului. Pînă aici, e simplu!

Ideea cu pricina este, în principiu, supusă unei consultări publice. Se postează, aşadar, pe site-ul Comisiei, la rubrica „Your Voice“. Acolo, oricare dintre părţile implicate (organizaţii nonguvernamentale, sindicate, patronate, autorităţi locale, cetăţeni) îşi spune părerea. Totul se adună şi se introduce, sau nu, (după caz) în propunerea pe care Comisia o avansează Consiliului. Este firesc. Pînă la urmă, în felul în care arată acum aranjamentul de putere comunitar, Consiliul este garantul reprezentării intereselor naţionale, iar Comisia (apărător al binelui comun) are 28 de membri ale căror poziţii şi funcţii depind de şefii de stat, astfel încît uşoara poziţie dominantă a Consiliului este, oarecum, de înţeles.

La acest moment, se formează şi clasamente informale (pe naţiuni), în funcţie de viteza cu care sînt „sifonate“ informaţiile (teoretic) confidenţiale de la secretariatul general al domnului Barroso către reprezentanţele naţionale, cu sediul în capitala Belgiei. Pare-se că locul întîi este ocupat de britanici, cu o medie de sub zece minute. Totul este off the record, bineînţeles. Propunerea astfel desenată este pusă în dezbaterea şi negocierea statelor membre, în discretele şedinţe COREPER. Acolo, la nivel de experţi pe capitole, se discută punct cu punct, în toate detaliile posibile, documentul cu pricina. Exemplele pot fi halucinant de diverse, de la „Norme privind instrumentele sanitare tăioase“, pînă la „Speciile faunei şi florei care pot fi considerate invazive şi dăunătoare biodiversităţii“. Oricare dintre aceste teme poate declanşa pasiuni nebănuite şi poate cere „apărarea interesului naţional“ din partea reprezentanţilor din COREPER. Pînă la urmă, în principiu, se ajunge la un consens pe aproximativ 90% din text. Restul  – adică detaliile spinoase – este lăsat spre rezolvare miniştrilor „de linie“, care se întîlnesc în Consiliu. Această etapă nu este deschisă publicului. Presa are embargo.

Tot prin această perioadă, documentul este trimis spre consultare celor două organizaţii cu rol relativ incert şi cu bugete consistente: Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor. Cu alte cuvinte, este cerută părerea patronatelor, a ONG-urilor şi a sindicatelor, precum şi a reprezentanţilor multor regiuni din statele membre ale Uniunii. În principiu, în acest stadiu, publicul are acces la dezbateri. Pur consultative, altminteri.

În sfîrşit, propunerea ajunge la Parlamentul European în ceea ce se numeşte Prima Lectură (scuzaţi majusculele, veţi vedea că au importanţă). Se constituie un grup de lucru condus de un raportor (europarlamentar) şi supravegheat de un shadow-raportor (raportor din umbră – europarlamentar, de asemenea). Aceştia se vor întîlni în cadrul lucrărilor comisiilor parlamentare de specialitate, unde ai zice că dezbaterile sînt publice şi observate atent de cetăţeanul elector şi contribuabil din statele membre. Aşa sună teoria. Numai că, în comisii, reprezentanţii diverselor partide politice europene vin cu... lecţiile la pachet. Altfel spus, votul pentru sau contra numitei propuneri este decis în cadrul şedinţelor de grup (politic, evident). Acolo se hotărăşte poziţia partidului (pro sau contra, setul de obiecţiuni şi amendamente). Acea şedinţă este cu uşile închise. Cu alte cuvinte, ceea ce vede publicul la întîlnirile Comisiei reprezintă simpla enunţare a concluziilor trase în spatele unor uşi închise. Exerciţii de retorică, balet de imagine spre ziarişti, pretext de vizibilitate pentru electoratul „de acasă“, dacă situaţiunea permite. Cu voia dumneavoastră, voi trece această fază a Primei Lecturi la categoria „etapă procedurală semitransparentă“. Durează cam trei luni.

De obicei, Parlamentul are obiecţii şi aduce amendamente variantei înaintate de Consiliu. Dacă ei, şefii de stat sau de guvern, cad de acord, totul e în regulă, actul este adoptat. Dacă nu, el se întoarce spre Parlament, cu observaţiile de rigoare. Intră în a Doua Lectură. Ea durează tot cam un trimestru. Dacă trece nemodificată, se duce la Monitorul oficial. Dacă Parlamentul consideră că varianta Consiliului este inacceptabilă, actul cade. Dacă avem de-a face doar cu diferenţe de nuanţă, ajungem la rediscutare între cele trei instituţii. Asta înseamnă că textul revizuit se duce înapoi la Consiliu, cu notele de rigoare. După încă trei luni, există două variante: Consiliul zice da şi documentul intră în vigoare (Comisia fiind abilitată să îl pună în aplicare şi să urmărească introducerea, după caz, în legislaţiile naţionale). Consiliul, însă, poate să nu fie întru totul de acord, să mai cîrcotească pe anume prevederi.

Intrăm de acum în faza celei de-a Treia Lecturi, numită şi „a Trialogului“. Acum este momentul încercării finale. Comisia participă la lucrări de pe poziţia unui soi de moderator. De negociat, negociază Consiliul (reprezentanţii intereselor Naţiunilor) şi Parlamentul (care îşi vede de Fericirea Cetăţenilor). Toată afacerea durează cam două luni de la demararea lucrărilor. În cazul în care oricare dintre părţi nu este mulţumită de rezultatul final, propunerea cade (în teorie). În practică, aşa ceva nu prea se întîmplă. Comisia are grijă să retragă actul legislativ, în cazul în care se dovedeşte mult prea controversat. Nici această fază a Trialogului nu este transparentă pentru presă sau public, cu excepţia unor insipide comunicate de presă, arareori preluate ca atare de media.

Aţi înţeles mecanismul? Fie vorba între noi, e de-a dreptul imposibil de înţeles, de urmărit, de povestit publicului. În plus, cu excepţia unor şedinţe ale comisiilor Parlamentului şi ale plenului aceleiaşi instituţii, totul este transmis alegătorilor prin intermediul unor abili purtători de cuvînt şi al unor solide departamente de comunicare. Tensiunea negocierilor – sarea şi piperul politicii cu care sîntem obişnuiţi în fiecare dintre ţările noastre – este ascunsă cu mare grijă, de dragul păstrării unei aparenţe a consensului general. Toată lumea ştie că există interese divergente (naţionale sau ideologice), dar acest fapt banal pentru o societate liberă este pudic ascuns printre rîndurile unor alambicate comunicări, scrise parcă în ciuda pasiunii şi a interesului publicului.

Vin alegerile pentru Parlamentul European. Oamenii din Bruxelles vor deplînge iarăşi o (previzibilă) slabă participare la vot. Vor spune că nu înţeleg dezinteresul pentru Marele Proiect European. Noi, în România, avem o vorbă: drumul spre iad este pavat cu bune intenţii. Parafrazînd, aş zice că Onorabilele Instituţii, (re)definite prin Tratatul de la Lisabona, pot avea cele mai bune idei privind pacea şi prosperitatea noastră, a cetăţenilor din statele membre. Necazul este că „ei“ au grijă de „noi“ într-un mod mult prea discret. Mult prea multe etape din mult prea complicatul proces decizional sînt mult prea confidenţiale. Rezultatul este ceea ce unii numesc „deficit de democraţie“. Adică o prea mică participare şi implicare a europenilor în ceea li se întîmplă, via Bruxelles. În viaţa politică cu care sîntem obişnuiţi, dacă un guvern face prostii sau are ghinion de-o criză economică globală, este schimbat. Vine o moţiune de cenzură sau apar nişte alegeri anticipate. Executivul naţional poate fi schimbat în totalitate sau doar remaniat, în funcţie de performanţă.

De acum, noi, electoratul, îl vom alege (chiar şi indirect) pe preşedintele Comisiei. Ce se va întîmpla, însă, dacă nu vom fi satisfăcuţi de performanţa lui sau a unuia dintre comisari? Cum vor putea fi ei schimbaţi? Cît de posibilă este o remaniere? Întrebările astea nu au un răspuns procedural. Ele nasc, însă, o reacţie civică previzibilă: o absenţă cam mare de la urne.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.

Acest articol a beneficiat de asistenţa Uniunii Europene, în cadrul unul grant oferit de Parlamentul European în domeniul comunicării. De conţinutul acestui articol este responsabilă doar revista Dilema veche şi nu se poate considera sub nici o forma că textul reflectă punctul de vedere al Uniunii Europene.

Proiectul BeEU 8 organizaţii mass-media pentru un Parlament (www.balcanicaucaso.org/BeEU) este cofinanţat de Uniunea Europeană.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Panică în Ploiești. Creșteri semnificative ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat și benzen în aer
Locuitorii Ploieștiului se confruntă cu o scădere semnificativă a calității aerului în ultimele zile, cauzată de creșteri alarmante ale concentrațiilor de hidrogen sulfurat (H2S) și benzen (C6H6).
image
De unde poate obține România un munte de bani în loc să crească taxe și impozite. Expert: „Ne-am permite tot ce avem nevoie”
România nu reușește să-și țină în frâu cheltuielile, iar deficitul crește de la o lună la alta spre cote amețitoare. Analistul economic Adrian Negrescu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, cum ar putea fi rezolvată problema, fără să mai fie nevoie de taxe și impozite mai mari.
image
EXCLUSIV. David Petraeus, fost director CIA: „România e pregătită militar în cazul unui potențial atac al Rusiei”
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.