Şi totuşi, românilor le place Europa
De ce e România altfel? Iată un motiv: în timp ce, la nivel european, scade încrederea în instituţiile şi în leadership-ul Uniunii, la noi se întîmplă exact pe dos.
Un sondaj Gallup, realizat la nivel european şi ale cărui rezultate au fost publicate săptămîna trecută, arată că încrederea românilor în leadership-ul Uniunii Europene a crescut cu 7% în 2013, în comparaţie cu 2012. Circa 46% dintre români au totală încredere în leadership-ul Uniunii Europene. Să recunoaştem, aceasta îi poate face invidioşi pe guvernanţii şi liderii de partide politice de la Bucureşti. În cele mai bune cazuri, aceştia se bucură de încrederea a mai puţin de o treime dintre români, aşa cum arată sondajele realizate pe plan intern. Iarăşi un paradox românesc. Pentru că, în statele membre, încrederea în instituţiile naţionale este, în general, mai mare sau cel puţin egală cu aceea în instituţiile europene.
Un alt amănunt interesant: un grad mai mare de încredere în leadership-ul european se înregistrează în rîndul tinerilor români cu vîrste cuprinse între 15 şi 30 de ani, unde încrederea a crescut cu 10%, ajungînd pînă la 57%. Şi aceasta, în timp ce, la nivel european, tinerii sînt categoria socială cea mai crunt lovită de criză („la ei“, spre deosebire de „la noi“, pensionarii beneficiază de o plasă de siguranţă de invidiat...). Un sfert dintre tinerii europeni nu-şi găsesc de lucru, iar procentul nu este nici la noi cu mult mai scăzut. Şi totuşi, încrederea tinerilor români în Uniunea Europeană a crescut în mod remarcabil.
Cum s-ar explica această creştere a încrederii românilor în Uniunea Europeană, în sens invers cu creşterea euroscepticismului pe continent? Ar putea fi cîteva explicaţii.
Prima, de ordin general: într-o atmosferă politică internă extrem de încărcată, cu lovituri neaşteptate şi cu excese de tot felul, mesajul Europei a fost unul al corectitudinii: democraţie, domnia legii, moderaţie, respect pentru instituţii. Românii au primit din partea Europei acele mesaje pe care le-ar fi aşteptat din partea liderilor autohtoni. Pe scurt, Uniunea Europeană a fost sursa mesajelor bune pentru politica internă românească.
Apoi, pe tot parcursul anului trecut, lideri europeni – fie că vorbim despre membri ai Comisiei sau europarlamentari marcanţi – au criticat campaniile tabloidelor din Marea Britanie (şi nu numai) împotriva migraţiei. Şi au criticat, de asemenea, afirmaţiile unor lideri politici – fie ei din partidele declarat antieuropene sau din curentele tradiţionale –, care au făcut o sperietoare din tema imigraţiei. Această atitudine a liderilor europeni a contat mult, mai ales în rîndul tinerilor, de departe cei mai bucuroşi să beneficieze de libertatea de mişcare, pentru a munci şi a învăţa.
Şi mai este ceva. Reţineţi o cifră: 5,5 miliarde de euro. Aceştia sînt banii europeni intraţi în România, în anul 2013. O cifră record, de la aderarea noastră, în 2007. Desigur, privind de sus, am spune că puteam mai mult. Şi aşa este. Dar în societate, la firul ierbii, lucrurile se simt un pic altfel. Pur şi simplu, oamenii văd cu ochii lor: aici un drum asfaltat, dincolo o aducţiune de apă, aici o pensiune, acolo dezvoltarea unei mici întreprinderi şi alte şi alte obiective finantaţe din fonduri europene. Le vedem, de fapt, cu toţii, la fiecare pas, panourile se află peste tot.
Şi mai sînt plăţile directe, pe care fiecare agricultor, chiar şi unul cu activitate foarte modestă, le primeşte în fiecare an. Ei bine, pe nesimţite, Uniunea Europeană a intrat în viaţa de zi cu zi a oamenilor.
Şi acesta este, de fapt, răspunsul pe care România îl dă acelor voci din statele membre care pun sub semnul întrebarii chiar europenitatea noastră. „Primirea României în Uniunea Europeană a fost o greşeală“ – au spus-o, direct sau voalat, politicieni olandezi, germani, francezi şi din alte state membre, antieuropeni declaraţi sau chiar din partidele proeuropene. Le putem răspunde acum: sîntem europeni şi avem încredere în proiectul european. Dar creşterea încrederii românilor în leadership-ul european aduce şi cîteva importante mesaje pe plan intern.
Primul: acele Casandre care strigă toată ziua că România s-ar putea reorienta spre alte zări geopolitice – ba chiar ar fi făcut-o deja, pe nesimţite! – ar trebui să se gîndească de două ori înainte să-şi lanseze profeţiile. De fapt, Uniunea Europeană este din ce în ce mai bine privită de români şi orice altă opţiune devine falimentară în plan electoral. Aşa a fost, de fapt, dintotdeauna. Să nu fim naivi – o serie de elite politice şi economico-financiare de la noi nu au fost niciodată bucuroase să se vadă prinse în reglementările europene şi să se raporteze la valorile europene. Unii au şi spus asta cu voce tare, în perioada de dinaintea aderării. Dar orientarea politică nu s-a putut schimba, pur şi simplu fiindcă majoritatea covîrşitoare a românilor a vrut altfel.
Există un mesaj şi pentru liderii politici: derapajele lor de la normele democraţiei şi ale statului de drept, sancţionate de instituţiile europene, vor fi taxate şi de români, în cele din urmă. Pur şi simplu, gargara antieuropeană nu va mai ţine, pe măsură ce românii simpli încep să vadă cu ochii lor beneficiile aderării. Cum să le spui că „noi sîntem stăpîni la noi acasă“, cînd, de fapt, lucrurile bune vin din altă parte?
Ceva însă lipseşte din acest tablou: o adevărată contribuţie românească la construcţia europeană. Baza de susţinere în rîndul electoratului ar fi. Liderii şi ideile cam lipsesc.
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.
