Și dacă o să fie mai rău?

Vaccinul e aici, măsurile de sprijin pentru companii și angajați sînt și ele decise, unele se aplică deja. Altele mai așteaptă, aprobări sau alocări de fonduri, dar le va veni și lor rîndul. Se întoarce tiptil optimismul. 

Pe unele străzi, soarele strălucește așa puternic încît primim deja avertismente că ne paște oribilul pericol al hedonismului eliberat și eliberator. Privim înainte spre nunțile prea mult amînate, spre călătorii imposibile astăzi sau, de ce nu, spre orgii și înmormîntări organizate fără teama poliției. Aici, la Bruxelles sau aiurea.

Sigur, nu e obligatoriu ca viitorul să însemne excese de vreun fel. Ci doar o întoarcere în banalitate predictibilă. Era o emisiune la TV al cărei titlu s-ar potrivi azi, Profeții despre trecut. Dacă vrem așa de mult să ne întoarcem la ce era înainte, ne-ar fi, poate, util să încercăm să înțelegem mai bine trecutul. Căci, dacă ne citim mai atent horoscopul în revers, s-ar putea să descoperim, un pic surprinși, că și înainte de pandemie eram nemulțumiți. Nici atunci nu prea ne plăcea ce era în jur. Nu se făceau progrese sau, dacă se făceau, direcția era greșită, iar viziunea absentă. Și nici oamenii nu erau mai buni sau mai productivi. Aveau doar griji diferite. Acum au aceleași griji plus una comună.

Prudent, dar ferm, optimismul se instalează prin case și business-uri. O reacție cumva normală după un an de incertitudine. Guvernele, al nostru și ale altora, refuză să mai facă proiecții negative și se mulțumesc să administreze lucrurile de la o zi la alta.

Adevărul e că, așa cum n-au fost în stare să facă previziuni atunci cînd pandemia a început să facă victime, guvernele și organizațiile internaționale nu sînt nici acum foarte convinse că înțeleg încotro mergem. Priviți înapoi – în 2020, aproape fiecare strategie de luptă împotriva pandemiei s-a dovedit a fi doar tactică de amînare. 

Modelul suedez? Aș!  

Imunitatea britanică de turmă? Ce e aia?! 

Competența irlandeză? Ha-ha!  

Eșecuri cărora nu le venise încă timpul. Despre succesul din tot felul de dictaturi din care informația iese trunchiată și filtrată vorbim cu altă ocazie.

Sîntem optimiști, dar pe ce bază? Alte eșecuri se petrec în tăcere, în timp ce sîntem preocupați să înjurăm nefericita aia de platformă care ar fi trebuit să facă din vaccinare un proces funcțional, previzibil, banal.   

Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, a explicat emfatic  cum omenirea se pregătește de un catastrofic și mondial eșec moral. Nu e cinstit, spune Ghebreyesus, ca persoanele tinere din țările bogate să aibă acces privilegiat la tratament. A oferit oficialul OMS și niște cifre. Aproape 40 de milioane de doze de vaccin plecaseră către 49 de state mai bogate, pînă la data intervenției sale. Există și o națiune săracă și nenumită care, pînă la aceeași dată, primise fix 25 de doze. Cam de cît ar fi nevoie pentru vaccinarea locuitorilor unei  jumătăți de scări de bloc din capitala României în timp ce așteaptă să vadă dacă apa caldă e parte din noul București sau e o trăsătură a celui vechi la care orice om modern trebuie să renunțe.

Faptul că actul de identitate românesc ne pune în poziția privilegiaților despre care vorbește etiopianul de la OMS ar trebui poate să oblige la un pic de reflecție. Pentru un popor care a făcut sport olimpic din a-și căina ghinionul istoric, avem destul de mult noroc zilele astea.

OMS avertizează, așadar, că doar unii dintre noi pot fi optimiști. Acuzația inerentă e de egoism. Pe de altă parte, care guvern al lumii va fi vreodată acuzat că a făcut prea mult pentru propriii cetățeni?

Nici unul, niciodată, indiferent de ce crede Tedros Adhanom. Prin intervențiile sale publice, șeful OMS încearcă să facă din optimism o resursă distribuită echitabil. Să îi urăm succes, nu va reuși.

Și, fie vorba doar între noi, chiar și optimismul privilegiaților ar trebui luat cu o doză de sare. O tulpină nouă de virus, un atac asupra vreunui Parlament, vreo catastrofă naturală pot oricînd să ne facă să regretăm încrederea în viitor.

Toate catastrofele neîntîmplate înainte de pandemie își așteaptă liniștite rîndul. Faptul că am avut de gestionat o problemă în plus nu le-a anulat aprioric pe toate celelalte. Cel mult a mai schimbat, pentru o vreme, ordinea priorităților.

Sîntem în mod permanent la vreo două știri distanță de sfîrșitul lumii. 

Nu e absolut nici o garanție că va fi mai bine. E speranță, dar cînd a fost speranța o garanție? 

Keep calm and carry on!

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.