Şi capra lor e bolnăvioară
"La noi ca la nimenea" este una dintre expresiile care mă enervează cel mai tare. Pe lîngă "merge şi-aşa" sau "hoo, că nu dau turcii". Iritarea îmi vine cînd îmi dau seama cît de des e invocată scuza excepţionalismului românesc întru lipsa acţiunii, lene, apatie, dezinteres, ridicat din umeri a "n-am ce face, asta e România". Există şi "antonimul" lui "la noi ca la nimenea", adică sămînţa complexului de superioritate. Noi am apărat Creştinătatea de turci pentru ca occidentalii să aibă răgaz să înalţe catedrale şi să se omoare între ei. Noi avem cultură generală, nu ca amărîţii ăia de occidentali care nu-şi găsesc ţara pe hartă. Noi sîntem buni şi primitori, nu ca vesticul care îţi închide uşa-n nas şi te lasă să mori pe stradă. Argumentele standard din ceea ce dl Patapievici a numit "vulgata bunului român". "La noi ca la nimenea" şi-a găsit de curînd aplicaţia ideală în materie de comparaţie cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. La noi se fură cele mai multe fonduri. Noi "tragem" cele mai puţine fonduri. Clasa politică de la noi este imatură, grobiană, primitivă, hoaţă prin definiţie, retardată în moravuri democratice. Dacă încerci să contrazici cumva cele de mai sus sau să introduci oarece nuanţe, eşti privit cu suspiciune. Exemplul cel mai recent: România este sancţionată de Comisia Europeană în legătură cu sectorul energetic! Titlu de primă pagină în unele gazete, deschidere de buletin de ştiri pe posturile specializate în ştiri (pînă la moartea lui Michael Jackson). O documentare minimală (5 minute) îmi dezvăluie că setul de atenţionări privind întîrzierea aplicării directivei privind energia a fost trimis unui număr de 25 de state membre. 25 din 27, asta da performanţă din partea domnului Piebalgs, comisarul de profil. Ce îmi spune asta? Fie că directiva cu pricina a fost insuficient "coaptă" în laboratoarele Comisiei, din moment ce 25 din 27 nu o aplică, fie că momentul crizei întîrzie măsuri de liberalizare a unei pieţe sensibile, fie că domnul Piebalgs vrea să demonstreze fermitate cu cîteva zile înainte să i se termine mandatul, fie cîte puţin din fiecare. Vin avertismente, în condiţiile în care nu există încă o strategie energetică la nivel comunitar, într-o perioadă în care conductei Nabucco, prea-lăudatul proiect european, i se cîntă prohodul deoarece tot mai multe state membre, vechi, fondatoare au bătut palma cu Gazpromul. Aici aş spune "la ei ca la nimenea", prin "ei" înţelegînd Comisia Europeană. Apoi, dacă tot vorbim de slaba calitate a clasei politice româneşti (cît de nociv mi se pare şablonul ăsta...), să ne uităm prin vecini. Să luăm, de exemplu, viziunea politică a cehilor. Acolo există un preşedinte euro-sceptic (ceea ce nu este un defect per se) care interzice arborarea drapelului UE pe clădirile publice, declarînd: "Cehia nu va deveni o gubernie a Uniunii Europene". Acelaşi politician comite o faptă bravă: demite guvernul în timp ce ţara sa deţinea preşedinţia europeană. Lasă, aşadar, secretariatul şi treburile curente ale Uniunii în impas tehnic. A dat, astfel, apă la moară multor state membre vechi care au început, cu mare satisfacţie, să mormăie: "V-am zis să nu ne încurcăm cu esticii ăştia că nu au maturitatea necesară". E drept că şi Vestul are faliţii săi. Cel mai spectaculos exemplu este însuşi Berlusconi, stimabilul. De curînd, Comisia Barroso a comis un discret schimb de mandate. Cu ocazia revenirii în patrie a lui Franco Frattini, portofoliul de comisar al Justiţiei a fost acordat Franţei. Italia a rămas cu mult mai puţin interesantul domeniu al Transporturilor. Au fost împuşcaţi doi iepuri dintr-un foc. Pe de o parte, Sarkozy a primit recompensa unei mult mai clare implicări a Franţei în bunul mers al treburilor europene. Pe de alta, s-a rezolvat paradoxala situaţie în care tocmai "ţara lui Berlusconi" nominaliza comisarul pe Justiţie. Reamintim că domnia sa are (a avut) vreo 11 procese penale pe rol. În toate s-a dat NUP. Comentariile le găsiţi en gros prin presa europeană. The Economist a ajuns şi la proces cu "Don Silvio" pentru că a titrat cu litere de-o şchioapă opinia "cea mai proastă alegere pentru italieni", sub fotografia celebrului personaj. Nu tocmai kosher mi se pare, de asemenea, situaţia lui Gerhard Schröder. Cît a fost cancelar, a negociat poziţia ţării sale în cooperarea cu Gazpromul şi a pus binişor pe tapet celebrul North Stream. După ce Angela Merkel i-a luat locul, domnia sa a ajuns pe statul de plată (indirect) al aceluiaşi concern rusesc. O fi bine, o fi rău? O fi moral? Habar n-am. Cert e că mie, ca român, legat de interesele conductei Nabucco, mutarea lui Schröder şi a Germaniei nu are cum să-mi convină. Mama lor de licurici! Revin, pe final, la "proasta calitate a clasei politice româneşti" " enervantul şablon pe care îl auzi non-stop peste tot. Mulţi oameni cu carte şi pretenţii mi-au spus: "nu am votat pentru Parlamentul European pentru că nu am avut pe cine". Eu am avut problema inversă. Am ezitat în cabina de vot, deoarece, pe toate listele partidelor mari (cele trei, să fiu bine înţeles), erau oameni de bună calitate. Nu împărtăşesc defel "ruşinea societăţii româneşti" de a fi trimis pe "cei doi" la Bruxelles. Europa este plină de reprezentanţi ai celor frustraţi, săraci (inclusiv cu duhul), neîncrezători în instituţiile democraţiei. Maneliştii americanilor se numesc rednecks. Reprezentanta lor la vîrf s-a numit Sarah Palin. Toate ţările europene au cîte un asemenea partid, cîte un asemenea politician. Este chiar sănătos ca oamenii ăştia să aibă reprezentare parlamentară, în loc să migreze spre zona unui lumpen periculos, în afara sistemului, şi să fie tentat de violenţă. Starea de sănătate a caprelor de prin vecini nu este o scuză pentru gripa alei noastre. Starea justiţiei din Italia nu o cauţionează pe a noastră. Lipsa totală a unei legi a transparenţei în Germania nu înseamnă că a noastră poate funcţiona prost. Trădarea Austriei spre barca energetică a Rusiei nu ar fi un îndemn spre căutarea fericirii româneşti tot la Gazprom. Nici vorbă. Zic doar că mai buna cunoaştere a vecinului te poate ajuta să repari mai repede ceea ce e stricat la tine în curte. În fond, tot pe la noi se spune că prostul învaţă doar din greşelile lui, iar deştepul învaţă (mai ales) din ale altora.
