Sfîrşitul Europei sau al Britaniei în Europa?

UKIP a cîştigat doar alegerile pentru Parlamentul European, dar guvernul de la Londra se poartă ca şi cum Farage ar fi dobîndit deja puterea în totalitate. După cum relatează ziarul Adevărul, Partidul Conservator din Marea Britanie şi-ar fi definivat setul de măsuri pentru limitarea imigraţiei. Acestea ar urma să fie puse pe masa Comisiei Europene, în cadrul procesului de „renaţionalizare“ a politicilor, dorit de Marea Britanie, în raport cu UE.

Măsurile îşi propun să limiteze numărul imigranţilor din state în care salariile şi ajutoarele sociale sînt mai mici decît cele din Marea Britanie. Astfel, Marea Britanie ar urma să impună cote pentru imigraţie, în funcţie de gradul de bogăţie din diferite state, fie ele membre ale Uniunii Europene. Ar urma să fie limitat dreptul de a pune piciorul pe Insulă nu numai pentru cetăţenii din statele care vor adera de aici înainte la Uniune, ci şi pentru cetăţeni din state deja membre, din Europa Centrală şi de Est – românii şi bulgarii, în primul rînd.

Reglementările vin în totală contradicţie cu tratatele europene în vigoare. Potrivit acestora, noilor state membre li s-au impus deja perioade de tranziţie de pînă la şapte ani, în care celelalte ţări au putut impune restricţii pe piaţa muncii. Toate statele membre, inclusiv Marea Britanie, au fost de acord cu aceste reglementări – la schimb, noile state membre şi-au deschis şi ele pieţele pentru produsele şi serviciile din celelalte ţări ale Uniunii, într-un acord ce poate părea echitabil.  

De pildă, ziua de 1 ianuarie 2014 nu a fost doar aceea a liberalizării totale a dreptului la muncă pentru români şi bulgari, în toate statele membre care mai menţineau restricţii. A fost şi ziua începînd cu care cetăţenii Uniunii Europene puteau achiziţiona liber terenuri agricole în România. Ei bine, cum nu a existat un val de emigranţi români (şi bulgari) în Marea Britanie, tot la fel nu a existat nici o invazie a cumpărătorilor de teren agricol la noi şi nici pămîntul românesc nu s-a mutat din loc.  

Acum, Marea Britanie nu vrea să mai recunoască ceea ce a semnat şi ar vrea să schimbe regula. Dar ce s-ar întîmpla dacă şi România s-ar răzgîndi şi ar impune bariere în faţa liberei circulaţii a mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor spre şi dinspre Marea Britanie? Dacă, de exemplu, le-am impune restricţii britanicilor la cumpărarea de terenuri şi proprietăţi în România? În definitiv, dacă noi sîntem prea săraci ca să putem lucra liber în Marea Britanie, atunci şi britanicii sînt prea bogaţi pentru a cumpăra în România. Dacă noi le facem praf piaţa muncii, aşa cum spun britanicii, atunci şi ei ne pot trage în sus piaţa imobiliară, îngreunînd astfel accesul autohtonilor la apartamente şi la pămînt. Dar nu-i aşa că, dacă s-ar întîmpla asta, Londra s-ar ofusca şi ne-ar pîrî la Comisia Europeană pe motiv că nu respectăm tratatele? 

Ei bine, tocmai aţi parcurs reţeta sigură pentru a distruge Europa, pentru a o transforma iarăşi într-un spaţiu în care statele mari dictează după bunul plac celor mici, o Europă a marilor şi a micilor antante, o Europă a sfintelor alianţe. O Europă în care cei care pot fac legea pentru cei care nu pot. O Europă care, mai devreme sau mai tîrziu, va plonja în conflict.  

Uniunea Europeană este o construcţie care se realizează în timp îndelungat, este cel mai mare compromis al istoriei. Iar într-un compromis există întotdeauna o doză de avantaj şi una de dezavantaj. Nu poţi culege tu toate roadele, lăsîndu-i doar pe ceilalţi să plătească. Se pare că Londra cam asta doreşte.

Întrebarea este în ce măsură Comisia Europeană – Comisia federalistului Juncker – va accepta să discute propunerile britanice care, de fapt, aruncă în aer exact principiile fondatoare ale Uniunii. Şi în ce măsură alte state membre se vor alinia, într-un fel sau altul, poziţiei britanice şi vor recurge la presiuni asupra statelor estice pentru a înghiţi pastila amară. Cu alte cuvinte, în ce măsură ideea revenirii la Europa dulăilor şi a căţeilor nu surîde şi prin alte capitale decît Londra.  

Poate că, pînă la urmă, cîţiva pragmatici de pe la Bucureşti vor spune că se poate ajunge la un compromis şi în privinţa propunerilor britanice. Că sînt doar propuneri maximale, care pot fi negociate şi că putem obţine şi noi niscaiva avantaje de pe urma discuţiilor – poate o mai mare flexibilitate în domeniul fondurilor europene, poate ieşirea din MCV şi aderarea la Schengen, poate un pachet de investiţii. 

În definitiv, nu am „sacrifica“ decît vreo cîteva zeci de mii de români care îndură campaniile denigratoare ale presei şi politicienilor britanici, încăpăţînîndu-se să lucreze şi să plătească taxe în Marea Britanie.  

Ei bine, o asemenea negociere cu Londra, că va fi acceptată de Comisie, de alte state membre sau, în cele din urmă, chiar de România, nu va fi o negociere obişnuită la masa verde europeană. Va fi o negociere asupra felului cum vom organiza înmormîntarea Europei. Fiindcă numai un naiv îşi imaginează că, într-un asemenea caz, nu va continua deconstrucţia Europei, pornită de la suprimarea, rînd pe rînd, a libertăţilor garantate de tratate.

Ne găsim, de fapt, într-un moment crucial, în care ne vom îndrepta fie către sfîrşitul Europei, fie către sfîrşitul Marii Britanii în Europa unită.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.