Sărăcia covoarelor de mere
„Capitala Madagascarului?“ „Antananarivo“, răspunde Marcel, dînd uşor din mînă, a lehamite. „Altceva, mai greu.“ „Distanţa între Pămînt şi Soare“, mai încearcă nea Vasile. „Ete na, asta nu ştiu“. „Ha, te-am prins. Ia viteza luminii şi înmulţeşti cu 8 minute şi 40 de secunde“. Sîntem undeva între Azuga şi Predeal, mai avem drum lung pînă la Saschiz, vreo 3 ore. În autocar, cîţiva moţăie. Gheorghe, Dan şi Mihai spun bancuri, Marcel şi nea Vasile o ţin cu întrebările de cultură generală. Cei din Valea Lungă se uită la peisaj. Pasagerii sînt din Maluri şi Glodeni (de Pucioasa), cu grădini şi livezi pînă la Brătuleşti. Trecem munţii, cum s-ar spune, în Ardeal, să vedem cum au reuşit oamenii „ăia“ să se asocieze şi să o ducă un pic mai bine. În termeni europeni-comunitari, dîmboviţenii din autocar s-ar numi mici fermieri. Unii sînt pensionari, dar au încă putere de muncă. Alţii sînt şomeri sau lucrează în construcţii, fiecare după pricepere. Mihai ştie să toarne fundaţii şi se pricepe la zidărie. Dan este un instalator bun, Gheorghe lucrează excelent în lemn. Toţi au şi cîte o bucată de pămînt de pe care scot o roşie, un ardei, un cartof sau cît mai multe căpiţe de fîn. Au şi mulţi meri, cireşi, vişini sau pruni.
Sînt oameni care, deşi nu se dau în lături de la muncă, trăiesc la limita sărăciei. Orice ban în plus le-ar prinde bine. Cu toate astea, în fiecare toamnă, toate uliţele şi grădinile sînt acoperite de un covor de fructe care putrezesc lent, pînă la venirea zăpezii. O singură excepţie: prunele (nu, nu se folosesc la magiun). Nimeni nu prea culege merele, perele, cireşele, coacăzele sau corcoduşele. Ce să facă cu ele? Nu au aspect comercial, nu se pot vinde ca atare, la piaţă. Pe mine, bucureşteanul-client de supermarket, situaţia mă enervează. Aşa că am dat sfoară-n sat, apoi am primit sprijin de la Consiliul Judeţean (autocarul), am dat un telefon la fundaţia ADEPT din Saschiz şi am plecat în… community trip pentru a studia a success story şi a face transfer de bune practici (scuzaţi expresiile, dar am preluat şi eu din lemnoşeniile de Bruxelles).Cei de la ADEPT au fost ireproşabili. Şi-au prezentat activitatea, ne-au arătat centrul de colectare şi prelucrare legume-fructe. Au insistat pe ideea că asocierea poate fi mama succesului; nici la ei nu a mers deloc uşor, cu toate că Saschizul este o comună de cultură săsească, în care lucrul în comun este mult mai natural decît în Regat. A venit şi primarul, să ne salute şi să stea de vorbă cu noi, cu musafirii. Ba, ne-a mai şi pus la dispoziţie pensiunea lui agro-turistică, să ne facem un grătar şi să îi gustăm palinca. Nu ne-a costat nimic, a făcut-o din pură amabilitate.
În timpul vizitei în bucătăria de gemuri, „ai mei“, dîmboviţenii, au fost interesaţi „pe specializări“. Femeile au făcut rapid schimb de reţete, Dan s-a uitat după detaliile instalaţiilor, dna profesoară Ionescu a vrut să ştie cît de greu a fost să se strîngă oamenii la un loc, într-un proiect comun. Gheorghe era cu ochii la bîrnele construcţiei. „Mama să mă ia, cum au construit ăştia, io băgam trei găleţi de cuie, saşii au tăiat lemnul de s-a îmbinat singur.“ Invidie profesională. S-a făcut un pic de linişte atunci cînd au aflat că toată investiţia a fost de o sută de mii de euro. Au căzut pe gînduri, dar le-a trecut rapid melancolia bănească atunci cînd primarul le-a reamintit că banii europeni pe dezvoltare rurală sînt, în bună parte, nefolosiţi.
După picnicul din grădina pensiunii, pe drumul de întoarcere, n-a mai fost nici un concurs de cultură generală. Părea că le priise excursia. Cei mai mulţi ziceau că se poate, că asocierea nu mai pare o idee trăznită. Meşterii şi-au dat seama că bucătăria de gemuri din Saschiz este, pînă la urmă, doar o bucătărie, nu o staţie spaţială. Femeile au căzut de acord că merele care putrezesc în şanţ sînt semn de risipă şi sărăcie, nu de belşug.
Cred că şi-au dat seama că, dacă vor reuşi să se asocieze, or să trăiască un pic mai bine. Singura dezamăgire a fost nea Neluţă. Deşi programasem „şedinţa de evaluare a acţiunii“ la el, la o bere, Neluţă a dezertat. Era meciul Olanda-Brazilia şi a închis magazinul. Urît din partea lui.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
