Românii în Europa: o experienţă istorică fără precedent

Publicat în Dilema Veche nr. 757 din 23-29 august 2018
Teatrul – dimensiune  identitară a Europei jpeg

Şi dacă sensul plecării este… întoarcerea? Mă frămîntă de o vreme această idee, sau această interogaţie. S-a infiltrat în mintea mea ca o intuiţie, ca o nevoie de clarificare.

Am întîlnit, din 1987, de cînd trăiesc în Franţa şi de cînd călătoresc mult în Europa, foarte mulţi compatrioţi din diaspora. De fiecare dată m-a interesat să aflu care erau raporturile lor afective cu România. Şi, de altfel, principalul subiect de discuţie în sînul diasporei este România.

Puţini sînt cei care spun „nu mai vreau să aud de România“, şi de fapt şi ei tot de România sînt obsedaţi. Înainte de căderea comunismului am cunoscut la Paris oameni cu statut de exilaţi, reprezentînd cîteva valuri de astfel de expatriaţi din motive politice. Mai toţi trăiau mental în România. Existau însă şi alţi români care îşi păstraseră un statut ambiguu pentru a putea totuşi călători din cînd în cînd în România. Deseori, ei erau consideraţi suspecţi de către exilaţii cu statut clar. Şi unii, şi alţii nu făceau decît să discute, cînd se întîlneau, despre România şi despre şansele ei de a se dezbăra de comunism şi de a intra în Europa.

După 1989 s-a fisurat parcă un baraj şi românii au început să se „reverse“ în Europa. Ciudaţi mai sîntem noi ca structură sufletească! Pe de o parte suferim de un fel de complex de inferioritate (pentru că nu am creat o civilizaţie comparabilă cu cea occidentală), dar pe de altă parte afişăm un complex de superioritate (pentru că am şti, chipurile, să trăim mai intens şi mai visceral decît occidentalii).

În Italia, în Germania, în Franţa, în Marea Britanie am întîlnit români care îşi afişau integrarea cu ostentaţie, din dorinţa de a arăta că deveniseră mai italieni decît italienii, mai germani decît germanii, mai francezi decît francezii şi mai britanici decît britanicii. De cîte ori nu m-am aflat în compania unor astfel de compatrioţi care ţineau să demonstreze că nu le lipseşte nimic, că erau total împliniţi, dar de Crăciun îi vedeam cum încep să tînjească după cîrnaţi de porc, după colinde şi după o petrecere pur românească…

Am discutat de nenumărate ori cu români care, după un an de stat în Italia sau în Marea Britanie, începeau să vorbească româneşte cu accent italian sau englez, amestecînd uneori cuvinte din limbile de adopţie cu româna. M-a înduioşat întotdeauna acest reflex, expresie inconştientă a unei frustrări şi a unei dorinţe profunde de a demonstra o reuşită personală. Românii ştiu să înghită în sec şi să se prefacă de cele mai multe ori că le este bine. În Europa, reuşitele profesionale ale românilor (mai ales ale celor cu studii) sînt numeroase de la intrarea României în Uniunea Europeană. Românii creează asociaţii (în Franţa, în Italia, în Spania, în Germania) şi organizează evenimente legate de România pentru a încerca să prezinte „o altă imagine“ a ţării lor de origine. Într un fel, aceşti români (care sînt medici sau ingineri sau informaticieni) nu se consolează cu ideea că mediile de informare se focalizează în special pe subiectele negative legate de România. Există o altă Românie, frumoasă geografic şi uman, plină de surprize culturale şi sufleteşti, pe care diaspora doreşte să o pună în lumină. Diaspora românească are, pe de o parte, discursul cel mai critic faţă de România şi, pe de altă parte, o idealizează în cel mai înalt grad.

Şi alţi est-europeni sînt marcaţi de acelaşi sindrom: odată ajunşi în Occident reuşesc cu destulă abilitate să se realizeze profesional şi să ajungă la bunăstare materială, dar le lipseşte veşnic ceva. Unii nu vor să recunoască acest lucru, alţii trăiesc între două ţări pentru că nu se poate altfel, iar o a treia categorie tînjeşte după o întoarcere mereu amînată.

Sînt foarte mulţi românii stabiliţi în Europa de Vest care, după ce au prins rădăcini în ţările de adopţie, încearcă să ajute într-un fel sau altul România. Majoritatea îşi cresc copiii încercînd să le insufle un sentiment de apartenenţă la două culturi, cea românească şi cea a ţărilor occidentale în care sînt şcolarizaţi aceşti copii.

Dacă am putea capta, cu un seismograf special, de pe întreaga arie geografică europeană (şi chiar nord-americană) aceste frămîntări sufleteşti ale românilor, am avea probabil imaginea unui cîmp vulcanic în plină activitate. Mişcările par contradictorii, iar sentimentele confuze, dar de fapt românii îşi pun aceeaşi întrebare: ce-i lipseşte României pentru a deveni ţara atractivă pe care şi-o doresc?

Experienţa pe care o trăiesc românii în ultimii zece ani este fără precedent în istoria poporului român. Niciodată, într-un răstimp atît de scurt, atît de mulţi români nu s-au aflat în străinătate, în situaţia de a compara realităţile din Occident cu ceea ce se întîmplă la ei acasă. Personal, am impresia că, pe lîngă forţa gravitaţională afectivă a României care rămîne puternică, o întrebare comună se înfiripă în mintea celor patru sau cinci milioane de români din diaspora. Ea ar putea fi definită cam aşa: ce nod gordian ar trebui retezat pentru ca România, ţară cu un imens potenţial, să scape de blestemul încremenirii în proiect (ca să citez conceptul lui Gabriel Liiceanu) şi să poată evolua spre modelul dorit?

Indignările diasporei exprimă aceste nelinişti, precum şi sentimentul că nimic nu este încă pierdut. Dar mai există şi acest sentiment incipient, că întoarcerea dă sens plecării, şi mi se pare că el molipseşte treptat tot mai multe spirite.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.