România, pe calea iliberală?

„Cum de a fost posibil ca antieuropenii să organizeze un congres în România?“ Am auzit această întrebare formulată de mai mulți jurnaliști de TV (și nu numai) în zilele care au urmat reuniunii de la Sinaia. Ei bine, a fost posibil, fiindcă România este (rămîne încă) o țară liberă și, da, liberală, în care tuturor le este permis să se exprime. Întrebarea este: cît timp va mai rămîne așa?

Probabil întîmplător, prezența în România a liderei Frontului Naţional din Franța, Marine Le Pen, alături de alți promotori ai demolării construcției europene, a coincis cu un moment ce poate însemna o cotitură în politica internă: acceptarea aproape unanimă de către PNL a candidaturii lui Marian Munteanu pentru funcția de primar general al Capitalei.

Nu este greu să privim un pic în urmă pentru a observa că Marian Munteanu este un reprezentant al opțiunii iliberale, naționaliste, fundamentalist-religioase. Avem deja modelele în Ungaria și Polonia, cu decizii administrative în economie, cu înăbușirea libertăților presei și creației culturale, cu privilegierea agendei clerului, cu blocarea mecanismelor de decizie la nivel european.

Desigur, Marian Munteanu poate candida pentru orice funcție publică din această țară. Este tot atît de liber să-și afirme opțiunile pe cît de liberi au fost, la Sinaia, prietenii doamnei Le Pen să‑și susțină punctele de vedere, inclusiv cu argumente preluate din arsenalul propagandistic al Kremlinului. Problema nu este Marian Munteanu. Problema este PNL. Și, mai mult decît atît, problema este că opțiunea iliberală, pînă acum marginală în peisajul politic românesc, tocmai a preluat un vehicul de primă mărime, așa cum este PNL.

Foarte probabil, nu PNL îl va asimila și „cuminți“ pe Marian Munteanu. De data aceasta, mai degrabă peștele mic îl va înghiți pe cel mare. De ce? Fiindcă la ora actuală, PNL este un partid cu structuri slabe, în care spaima de DNA blochează inițiativele și gîndirea. O personalitate puternică, așa cum este Marian Munteanu, ajutat probabil de o serie de prieteni de nădejde, va deveni foarte repede liderul de facto al formațiunii. Sau ne agățăm de iluzia că descinderea lui Marian Munteanu în PNL este despre RATB și RADET, despre salubrizare și piste pentru bicicliști, despre inele și străpungeri?

Iar opțiunea iliberală poate fi interesantă pentru destui politicieni. Firește, nu doar din PNL. Și știți de ce? Fiindcă doar un regim iliberal, de genul celui din Ungaria sau Polonia, ar putea bloca ofensiva DNA, dar, mai ales, ar putea elimina presiunea Comisiei Europene. Desigur, în numele statului român suveran.

Tot în numele acestei suveranități, Guvernul de la Varșovia și-a permis o veritabilă criză constituțională în încercarea de a prelua controlul asupra Tribunalului Constituțional. Iar în Ungaria, acum aproape doi ani, premierul Viktor Orbán și-a permis să-i trateze cu ironii pe diplomații occidentali care reclamau un uriaș scandal de corupție ce mergea pînă la vîrful Fiscului. Unde a fost Uniunea Europeană în toate acestea? Nicăieri. Or, nu ne spun nouă cu satisfacție adepții iliberalismului că Europa e „varză“ și instituțiile ei sînt „kaput“?

Pare atractiv, dar dacă lucrurile vor merge în această direcție, va avea de pierdut chiar România. Mai întîi că Uniunea Europeană este încă acolo, iar proiectele noastre de dezvoltare depind de banii comunitari. Să nu ne imaginăm cumva că, dacă politica o ia razna, funcționarii de la Bruxelles se vor grăbi să vireze fondurile la timp. Există o multitudine de tertipuri birocratice pentru a bloca finanțările. Iar blocarea ofensivei anticorupție chiar poate fi un motiv serios pentru asta.

Apoi, situată pe o falie geopolitică, România se va putea trezi fără prieteni importanți și doar un naiv ar putea crede că Statele Unite vor veni de la sine să-i înlocuiască, atîta timp cît lupta anticorupție se va opri. Nu, nu-i putem șantaja pe americani și pe vest-europeni cu poziția noastră geopolitică, nu le putem spune de la obraz că „dacă voi nu ne luați așa cum sîntem, atunci vor veni rușii“. Nu. Confruntarea actuală este între sistemul liberal de tip occidental (subminat din interior de formațiuni de tipul celor care s-au reunit la Sinaia) și sistemul iliberal al Kremlinului. Depinde de noi ce alegem.

Cît despre PNL, liderii săi ar trebui să‑și reamintească, măcar în al treisprezecelea ceas, că în spatele acestor trei inițiale se află un secol și jumătate de modernizare a României în spirit european. Că ultimii 26 de ani, în care PNL a jucat un rol politic de prim rang, au adus, totuși, progrese importante, au schimbat fața acestei țări și au așezat-o în Occident.

E adevărat, lucrurile nu au mers cu viteza dorită, progresele au fost adesea parțiale și inegale, iar de roadele acestora nu s-au bucurat toți în aceeași măsură. Dar, cum-necum, în toți acești ani, România a mers înainte pe calea europeană.

Ar fi cutremurător ca tocmai din PNL să vină acum semnalul întoarcerii din drum.

Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.