Rochiile, capsatoarele şi embargoul

Să fie vreo săptămînă de cînd am stat în faţa televizorului, şocat de vestea pe care televiziunile de ştiri mi-o prezentau ca fiind şocantă: judecătorul de la Curtea Constituţională Toni Greblă şi finul său de sorginte socială mai degrabă modestă (îmi scapă numele) au fost chemaţi la anchetă de către DNA pentru tot soiul de grozăvii incredibile. Cum ar fi: trei rochii cadou, la care se adaugă 150 de capsatoare (şi capsele aferente), plus următoarea învinuire: „Împreună cu alte persoane, suspectul Toni Greblă a constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeaă. În acest sens, membrii grupului s-au întîlnit de mai multe ori, atît în ţară, cît şi în afara ţării, acţionînd coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.“ (citat exact din comunicatul DNA)

Despre faptul că judecătorul Greblă are o fermă cu vreo şase struţi, nu mă pronunţ. Se pare că respectiva clădire nu avea nici măcar autorizaţie de construcţie! Primarul se declara şocat sîmbătă seara, pe vreo trei posturi de televiziune. Vă daţi seama? El abia atunci afla că s-a construit ditai „ferma“ în raza sa de acţiune, fără acordul comunităţii (avizul Primăriei). Nu zic nimic nici despre cele 150 de capsatoare pe care finul exotic şi putred de bogat le-a donat echipei de lipitori de afişe a candidatului la deputăţie (nu judecătorului CCR) Greblă, în timpul campaniei sale electorale. Bănuiesc că trebuie să fie ceva legi care să oblige la transparenţă toate ajutoarele pentru candidaţi, inclusiv capsatoarele. Nu mă pricep nici la numărul maxim de rochii pe care soţia unui politician are datoria să le declare la ANI, pentru a nu fi considerată suspectă de corupţie. La ieşirea de la audierile DNA, finul a declarat, cu destul umor: „Doar trei rochii i-am făcut cadou lui naşa? Vai de mine, dar zgîrcit mai sînt! Cum ajung acasă, îi mai fac cadou vreo trei, că mă fac de rîs.“ (citat din memorie) 

Am pretenţia, însă, că ştiu cît de cît cum stau lucrurile în relaţia Putin – Comisia Europeană. Aici, am o părere. Care mă face să mă îndoiesc de buna-credinţă şi seriozitatea acestui dosar „şocant“. Recitiţi, vă rog, citatul de la DNA, reprodus la începutul acestui articol. Ce să vezi? Dacă au constituit un „grup de infracţiune organizată“, domnii Greblă & finul, ce făceau, de fapt? Doreau să vîndă, pe şest, pateu de ficat sau slăninuţă tradiţională în Rusia. Încălcînd, carevasăzică, embargoul impus de domnul Putin. Altfel spus, ei l-ar fi călcat pe bătături pe Suveranul de la Kremlin, fără a aduce nici un prejudiciu financiar ori politic statului român sau Uniunii Europene (e drept: ar fi făcut un fals în acte, declarînd drept ţintă a exportului Turcia, şi nu Rusia, pentru a păcăli embargoul

; tot nu văd care era paguba statului numit România) 

Ascultam discuţii docte pe felurite ecrane: „Cum va vedea Bruxelles-ul asemenea încălcare a embargoului? Iar s-a facut România de rîs!“ Îmi venea să zbier la dragii de moderatori: „Bruxelles-ul nu are cum şi de ce să reacţioneze! Doar nu o să dea diplomă de bun european unuia pe care l-au prins autorităţile!“ În rest, numai de bine, pentru un om de afaceri din UE care încearcă să păcălească Rusia, în favoarea producătorilor locali. 

În sfîrşit… Năucit un pic de unanimitatea breslei jurnalistice autohtone, strîns unite în jurul justeţei acuzelor DNA, am avut prilejul să stau la o tacla cu mai mulţi colegi de breaslă (zona de ştiri sau specializaţi în politicile europene), exact în zilele în care domnii Greblă & finul umpleau ecranele televiziunilor. Stupoare! Nimeni nu părea a fi băgat de seamă fractura logică a acuzării DNA. Unii nu erau convinşi cine pe cine a pus embargo. Alţii reţinuseră doar cuvintele „încălcarea embargoului“, şi nici că îi preocupase cine pe cine „încalcă“.

Aşa că m-am dat bătut! DNA-ul are mereu dreptate, mai ales dacă ţinta sa este un personaj (prea) bine plasat, avînd „ghinionul“ unei rude exotice, de extracţie socială modestă. 

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.