Ridicol, scump

Publicat în Dilema Veche nr. 754 din 2-8 august 2018
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Dacă îi lipsește ceva României, atunci acel ceva e, cu siguranță, un aparat de măsurat ridicolul. Prestația stînjenitoare a Ministerului de Interne în cazul acelui excentric cu număr preferențial la mașina înmatriculată în Suedia ar fi dat peste cap orice măsurătoare și ar fi fost suficientă pentru demisia întregii conduceri a instituției, cu ministrul Carmen Dan în frunte.

În treacăt fie spus, nefasta prezență a doamnei Dan în fruntea uneia dintre cele mai importante instituții a statului e mult prea puțin discutată. O dispariție a sa din funcția publică, orice funcție publică, se impunea încă din februarie 2017, cînd doamna Dan pășea periculos de stupid în lumina scenei, promovînd o listă de jurnaliști vinovați că ar fi încurajat protestele împotriva Ordonanței 13.

Un an mai tîrziu, doamna Dan s-a aflat în mijlocul crizei care a dus, în cele din urmă, la demisia Guvernului Tudose. E neclar cum reușește un astfel de personaj să pătrundă în interiorul Puterii. Venind de nicăieri, fără nici un background real sau preocupări dovedite pentru zona tematică de care trebuie să se ocupe. Și mai neclar e cum supraviețuiește acolo și de ce nu există anticorpii necesari pentru a interveni atunci cînd o numire nepotrivită într-o funcție se dovedește a fi undeva la granița dintre ridicol și toxic.

Iar ridicolul nesancționat la timp aduce după sine și mai mult ridicol. Așa s-a ajuns ca, la un anume nivel, alegerea unui număr de înmatriculare să devină aproape un act de eroism. Nu rețin în sarcina proprietarului amintitei mașini nimic greșit. Excentricitatea în libertate e semn de sănătate a societății. Dosarul penal pentru excentricitate e semn de boală.

În aceeași zonă a stînjenelii imposibil de înlăturat sînt și multe alte instituții. Aș aminti în treacăt doar felul în care primarii unor importante orașe folosesc Facebook-ul. De asemenea, rămîne pe un loc special decizia de acum cîțiva ani a DIICOT de a porni o anchetă împotriva unor jurnaliști britanici acuzați că afectează securitatea națională a României. Firesc, și relativ neceremonios, guvernul de la Londra i-a trimis la plimbare pe vajnicii români care cereau ajutor pentru respectiva anchetă.

Nu cred că mai are rost să înșir aici și lunga serie de gafe emise de premierul României. Doamna Viorica Dăncilă e deja o legendă a comediei involuntare, cu șanse reale ca într-o zi să fie menționată cu duioșie în edițiile revizuite ale Almanahului Perpetuum Comic. O să remarc totuși că, dincolo de stîngăcii lingvistice, doamna premier comite gafe și în discursuri pregătite de consilieri. N am auzit încă de vreo concediere la Palatul Victoria.

Problema cu toate aceste prostii de dimensiuni variabile comise de oficiali ai statului român este că ele costă. Și costurile nu sînt cuantificate de nimeni. Orele de muncă ale polițiștilor care au tot urmărit acea mașină suedeză sau necazurile ușor de verificat pe care șoferul ei le are de întîmpinat, probabil, pentru ani de zile. La fel în cazul procurorilor de la DIICOT. Și ei muncesc și sînt plătiți din bani publici. Ba chiar au o misiune teribil de importantă. Or, dacă aleg să piardă vremea cu niște ziariști de la Sky News în loc să caute infracțiuni reale, putem bănui că cel puțin un dosar de crimă organizată a fost amînat sau abandonat în fața priorităților aiuristice ale conducerii instituției.

Iar costurile efective sînt relativ ușor de calculat, presupunînd că instituțiile publice și-ar respecta misiunea. Mai greu e cu acelea simbolice – efectele în timp ale festivalului de caraghioslîc care trece drept politică publică și administrație în România.

Lăsate nesancționate, aceste evoluții tind să se normalizeze, să se transforme din excepții în manifestări firești ale reprezentanților statului. Un demnitar incapabil să vorbească decent limba statului pe care vrea să îl administreze creează senzația că respectivul teritoriu a fost colonizat de idioți.

Un alt efect al banalizării ridicolului este că riscă să alimenteze discursuri nefericite. Ca să dau doar un exemplu, șirul de gafe ale premierului dă apă la moară unui anume misoginism care n-a dispărut niciodată cu adevărat din România. Modelul pe care ar trebui să îl reprezinte primul premier femeie din istoria României este, din păcate, ratat.

Și mai e lehamitea. Sînt oameni care renunță să se mai preocupe de orice presupune viața publică din România. Cei care vorbesc adesea de emigrare și cei care chiar se țin de cuvînt.

Nu se va inventa acel aparat de măsurat ridicolul, dar, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să ne întrebăm serios cum de sînt posibile toate aceste lucruri. Au să apară răspunsuri care nu vor conveni tuturor.

Se va vorbi despre lașitatea funcționarilor și a polițiștilor, despre lipsa de orientare a procurorilor sau despre cinismul politicienilor care mimează confortabil democrația și pervertesc legitimitatea. Și se va vorbi mai ales despre cum, adesea, cei mai mulți dintre noi preferăm confortul atunci cînd nu sîntem afectați direct. Despre cum preferăm să rîdem atunci cînd ar trebui să ne enervăm. Și să considerăm aproape tot ce ni se întîmplă inevitabil. Nu e. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

incendiu in chiajna png
Două case din Chiajna, cuprinse de flăcări. Opt autospeciale intervin la fața locului
Un incendiu a izbucnit duminică, 8 noiembrie, la două case din Chiajna, județul Ilfov. Până în acest moment, nu au fost raportate victime.
image png
Tragedie în Italia: O româncă de 27 de ani a murit după ce mașina sa s-a ciocnit cu un camion. Ce au descoperit anchetatorii
O tânără româncă în vârstă de 27 de ani a murit în urma unui accident rutier produs în provincia L'Aquila din Italia. Roxana Pușcașu se afla la volanul unui Ford Focus când autoturismul a intrat în coliziune cu un camion care transporta o macara.
Cupru FOTO SHUTTERSTOCK
Trei tineri au furat 2.000 de metri de cablu de cupru dintr-un parc fotovoltaic din Făgăraș. Unul dintre ei a fost reținut
Trei tineri, cu vârste între 15 și 18 ani, sunt cercetați după ce ar fi furat aproximativ 2.000 de metri de cablu de cupru dintr-un parc fotovoltaic aflat în construcție, în Făgăraș. Tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore.
Cristina Bâtlan cununie civilă
Ce meniu a avut și cine a cântat la nunta Cristinei Bâtlan. 250 de invitați, trandafiri roșii și distracție până la 4 dimineața
Cristina Bâtlan a avut parte de o petrecere ca în povești. Află ce a avut în meniu și cine a întreținut atmosfera.
Insula Șerpilor  WIKIPEDIA (2) jpg
Alertă în apropierea Insulei Șerpilor. Două ținte aeriene, detectate de radarele MApN
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis duminică, 8 noiembrie, că sistemele radar au detectat două ținte aeriene în apropierea Insulei Șerpilor, în spațiul aerian al Ucrainei. Două elicoptere NH-90 ale Forțelor Armate Spaniole au decolat de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Nicolae Stanciu (Sportpictures) jpg
Stanciu, campion în China: liderul naționalei se impune în fotbalul asiatic
Experimentatul fotbalist a cucerit al șaptelea titlu de campion.
kiev lovituri jpg
Atacurile Rusiei au lăsat peste 850.000 de persoane fără electricitate în Ucraina. Zelenski anunță amploarea bombardamentelor din ultima săptămână
Atacurile rusești asupra sistemului energetic ucrainean au provocat noi întreruperi masive de electricitate. Peste 850.000 de consumatori din regiunile Dnipropetrovsk și Harkov au fost afectați de bombardamentele desfășurate în timpul nopții.
andrada fata gasita moarta in valcea jpg
Ea este Andrada, tânăra de 21 de ani găsită moartă într-un apartament din Râmnicu Vâlcea. Ce au descoperit legiștii
Ce s-a descoperit în cazul Andradei, tânăra de 21 de ani găsită moartă într-un apartament din Râmnicu Vâlcea.
image png
Câștig de peste 3.000 de euro din creșterea gâștelor! Povestea botoșăneanului care a ales o rasă rară
Andrei Ciobanu crește 40 de gâște Holmogor în Botoșani. A vândut boboci cu aproximativ 100 de euro bucata și a câștigat peste 3.000 de euro.