Revenirea franceză?

Michel ROCARD
Publicat în Dilema Veche nr. 377 din 5-11 mai 2011
Revenirea franceză? jpeg

Cît este de greu să uiţi trecutul unei puteri coloniale? Independenţa Tunisiei durează de 55 de ani, a Coastei de Fildeş de 51 – şi totuşi Franţa joacă încă un rol important în aceste ţări. Bineînţeles că sînt mulţi cetăţeni africani care nu sînt convinşi că Franţa acţionează doar pentru a proteja viaţa celor cîtorva mii de cetăţeni francezi, ci mai degrabă cred că urmăreşte interesele strategice şi economice, care pentru unii sînt neglijabile, pentru alţii – de-a dreptul nule. Daunele pe care sclavia şi colonialismul le-au provocat acestor ţări au lăsat urme adînci. Şi, deşi s-a descurcat foarte bine timp de decenii, Franţa are o datorie de prietenie care nu o lasă să uite şi care îi cere să adopte o anumită conduită.

Coasta de Fildeş se bucură de o mare bogăţie agricolă (alături de zăcăminte de aur, diamante şi fier); Tunisia posedă largi depozite de fosfat; Libia are petrol; şi toate trei au parte de o climă moderată. Dar nici una nu a beneficiat de un sprint economic cînd li s-a declarat independenţa. De ce? Istoricul şi sociologul francez Emmanuel Todd este de părere că, peste tot în lume, boom-ul economic se declanşează de obicei la 60-70 de ani după ce 50% din populaţie este alfabetizată. În plus, cu cît creşte media de vîrstă la care se căsătoresc femeile, cu atît creşte şi se răspîndeşte alfabetizarea. Cu cît o femeie trăieşte mai mult timp singură, şi cu cît acumulează mai multă cunoaştere, cu atît îşi doreşte mai mult ca educaţia să fie transmisă copiilor ei. 

Germania de Nord şi partea sudică a Scandinaviei au fost primele regiuni care au simţit beneficiile alfabetizării în masă, alfabetizare urmată de o dezvoltare economică puternică, cîteva decenii mai tîrziu. În aceste zone, media de vîrstă a măritişului a fost fixată în jurul vîrstei de 23 de ani. În lumea arabă şi în cele mai multe părţi din Africa, media este de 15 ani. 

Tunisia, Egiptul şi Libia sînt trei cazuri elocvente pentru furia populară provocată de subdezvoltarea economică şi de dictatură (blamată, în mod just, pentru starea economică). Dar, pe cînd în Tunisia şi în Egipt dezvoltarea economică a crescut îndeajuns de mult, pentru a susţine micul comerţ, şi a asigura o salarizare decentă a clasei de mijloc, cea care a iniţiat de fapt revoltele şi care, pentru că este destul de numeroasă, a reuşit cel puţin să răstoarne dictatura, în ceea ce priveşte Libia, aici este cu totul altă poveste. Furia acumulată, alimentată de sărăcie şi de lipsa hranei, este o furie populară, nu burgheză. Forţele rezistenţei sînt limitate, în timp ce puterea militară – un instrument-cheie pentru avansarea socială a oamenilor săraci – rămîne loială dictaturii. Revolta nu a putut reuşi doar pe propriile puteri; de la bun început era de aşteptat o represiune sîngeroasă. 
Coasta de Fildeş nu are nimic în comun cu Africa de Nord; problemele sale sînt locale, etnice şi religioase. Primul preşedinte al Republicii, Félix Houphouet-Boigny – care a fost ales după declaraţia de independenţă în 1960 şi a rămas în funcţie pînă la moartea sa, în 1993 –, a fost mereu atent să îşi construiască guvernul cu reprezentanţi ai tuturor triburilor, echilibrînd balanţa dintre catolicii din Sud şi musulmanii din Nord.

Succesorul lui, Henri Konan Bédié, nu a avut nici talentul, nici curajul predecesorului. Bédié şi-a întărit puterea pe catolici, iar guvernul – pe membrii tribali. Şi a inventat şi legitimat conceptul de „identitate ivoriană“, concept pe baza căruia  musulmanii din Nord au fost etichetaţi drept străini, pentru că triburilor lor aveau extensie în Mali şi Burkina Faso. 

Această politică a aprins un conflict latent, care s-a finalizat cu o lovitură de stat în 1999, prin care generalul Robert Gueï a luat puterea. Dar Gueï a rezistat doar trei ani, pentru că în 2002 a fost asasinat, împingînd ţara în război civil. 
În acest climat conflictual, candidatului părţii de Nord, Alassane Ouattara, de religie musulmană, un fost oficial al FMI, i-a fost negat dreptul de a participa la alegerile prezidenţiale din 2005. Cîştigătorul alegerilor de atunci, sudistul Laurent Gbagbo, a refuzat mai apoi să-şi recunoască înfrîngerea din 2010, în faţa lui Outtara, ducînd astfel la conflicte violente, născînd temerile unui îndelungat şi potenţial genocid armat. 

Atît în Libia, cît şi în Coasta de Fildeş, masacrul civil a fost previzibil. În ambele cazuri, întrebarea, pusă la Paris şi în alte capitale, a fost dacă să se intervină sau nu. Şi, în ambele cazuri, Franţa a avut un interes evident să nu o facă, pentru a-şi şterge trecutul colonialist (mai mult în Coasta de Fildeş, decît în Libia, unde Italia fusese colonialistul european). Dar zeci de mii de cetăţeni francezi locuiesc în Coasta de Fildeş. Franţa trebuia să-i protejeze.  În Libia, violenţa răzgîiată a colonelului Muammar el-Gaddafi a dus situaţia în colimatorul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, proclamîndu-se aşa-numita „responsabilitate a protecţiei“ pentru cetăţenii ameninţaţi de propriile guverne. Civilii libieni sînt în prezent protejaţi de legi internaţionale. Şi doar o decizie internaţională putea să realizeze acest lucru. Într-adevăr, votul Libanului pentru o intervenţie militară în Libia nu doar că a întărit această legitimitate, dar a sugerat cum că şi Iranul a condamnat brutalitatea lui Gaddafi.
 Odată luată decizia de intervenţie, şi avînd alături Regatul Unit şi Statele Unite, vizibilitatea Franţei, ca cea mai mare forţă armată din Mediteana, a crescut. Din păcate, solidaritatea internaţională pentru protejarea armată a populaţiei aflate în pericol, de fapt, nu există.  Pericolul este acela că, în multe regiuni din Africa, foştii imperialişti sînt suspectaţi de a fi încă imperialişti, ceea ce ar putea face ca legea internaţională să pară doar un joc al puterii. Acest lucru este şi mai clar în Coasta de Fildeş: Naţiunile Unite au cerut în mod explicit Franţei, singura prezenţă străină, să implementeze rezoluţia care l-ar ratifica pe Outtara ca preşedinte ales, iar pe Gbagbo, ca urzurpator. Franţa a procedat destul de bine, lăsînd arestarea lui Gbagbo la îndemîna forţelor lui Ouattara. Războiul civil fiind astfel evitat. 

Ar fi o prostie, de fapt, să credem că Franţa încearcă să-şi restaureze imperiul din trecut. Imperialismele terminate nu mai sînt viabile. Problemele reale de azi diferă enorm de vremea cînd imperiile coloniale aveau influenţă, şi trebuie tratate într-o manieră non-imperialistă. Şi, ceea ce e absolut necesar în zilele noastre este un gardian internaţional eficient al păcii şi al drepturilor omului.

Michel Rocard a fost prim-ministru al Franţei şi lider al Partidului Socialist.

traducere de Stela Giurgeanu 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.