Relaţia România-Ungaria, la testul de rupere al politicienilor

Măcar cu asta sîntem cu toţii de acord: bunele relaţii dintre România şi Ungaria reprezintă cheia stabilităţii regionale. Şi mai ştim că aceste relaţii nu sînt uşor de menţinut la un nivel liniştitor, date fiind resentimentele de ordin istoric. Cum s-ar spune, o bună relaţie româno-ungară are nevoie de politicieni cu viziune.  

Dar să mergem puţin în trecutul recent. Extinderea NATO şi, mai apoi, a Uniunii Europene ar fi fost de neimaginat fără reconcilierea istorică româno-ungară, o iniţiativă pornită de la Bucureşti, în august 1995, şi care avea să-şi găsească, un an mai tîrziu, o formă juridică în cadrul Tratatului de bază dintre cele două state.  

Criza iugoslavă era încă o realitate şi – se spunea în epocă – doar un miracol făcuse ca lucrurile să nu o ia pe aceeaşi pantă şi în Transilvania – ocazia se şi ivise, la Tîrgu Mureş, în martie 1990. Iar meritul revine în principal transilvănenilor, fie ei români, unguri sau de alte etnii, care au întors spatele politicienilor guralivi şi au ales să-şi ducă vieţile în normalitate. 

Să încercăm să ne imaginăm doar cum ar fi arătat astăzi regiunea noastră fără reconcilierea dintre România şi Ungaria. Adică, încotro s-ar fi îndreptat lucrurile într-o regiune în care mai toate proiectele naţionale sînt „mari“, doar că o naţiune „mare“ presupune unul sau mai mulţi vecini „mici“.

Perspectiva euroatlantică, oferită Budapestei şi Bucureştiului, s-a dovedit mai atractivă decît varianta conflictului. România a făcut multe greşeli în ultimii 23 de ani, dar măcar nu a făcut greşeala fundamentală de a se arunca într-un conflict deschis cu vecinii de la vest.

Pînă la urmă, premiul a fost cîştigat. România şi Ungaria s-au întîlnit în NATO şi în Uniunea Europeană – e drept că ungurii au intrat primii în aceste prestigioase organizaţii, dar fiecăruia i s-a dat după meritele proprii... În curînd, formalitatea controlului la frontiera dintre cele două state va dispărea şi ea. Pentru aceasta, România trebuie să adere la Spaţiul Schengen, un obiectiv pe care şi Ungaria şi l-a asumat cu toată convingerea, cînd a deţinut preşedinţia Comisiei Europene. Doar că nu a depins de ea.  
Privind în urmă, Bucureştiul şi Budapesta pot spune, cu mîna pe inimă, că a meritat efortul. Fiindcă o relaţie bună între România şi Ungaria nu se menţine uşor. Iar rezistenţa ei la rupere este testată de politicieni aflaţi în goană după voturi ieftine.

Aşa şi cu recentele declaraţii ale liderului Jobbik, Vona Gabor, şi cu replica neobişnuit de dură din partea preşedintelui Traian Băsescu. Declaraţii care au deja cîţiva cîştigători.

Primul este chiar Vona Gabor. A obţinut exact efectul pe care şi l-a dorit în faţa electoratului ungar – iată patriotul neînfricat, de care ţara are nevoie în aceste momente. Iar reacţia venită din partea chiar a şefului statului român nu a făcut decît să-l ridice şi mai mult pe liderul Jobbik. În fond, alegătorii partidului său nu vor da niciodată credit declaraţiilor unui lider de la Bucureşti...  

Şi guvernul lui Viktor Orbán are de cîştigat, căci Jobbik este exact opoziţia care-i trebuie. Cu discursul său, Vona Gabor poate atrage mulţi adepţi, dar niciodată atît de mulţi cît să transforme Jobbik într-un partid de primă linie – majorităţile, în general, evită stridenţele. Partidul naţionalist reprezintă cea mai comodă opoziţie pentru guvernul de la Budapesta. „Nu vă place politica mea?“ i-ar putea întreba Orbán pe liderii europeni. Ei bine, poate atunci v-ar fi mai bine cu Jobbik!

Dar cîştigător este şi preşedintele Traian Băsescu, aflat într-o puternică ofensivă politică internă. Există, în România, un bazin de aproximativ 20% al electoratului naţionalist, extremist şi antisistem. Iar acest electorat este acum orfan. Partidul România Mare a intrat în colaps,  Gigi Becali este în închisoare, Partidul Poporului – Dan Diaconescu este şi el în disoluţie. Iar electoratul rămas fără lideri avea nevoie de un semnal.  

Ei bine, anul 2014 este important, din punct de vedere electoral, atît în Ungaria, cît şi în România: alegeri europene în ambele ţări, alegeri prezidenţiale în România şi parlamentare în Ungaria. Reacţiile politicienilor sînt, cumva, de înţeles. Doar că miza lor este atît de mică în comparaţie cu cea a relaţiilor româno-ungare.

De pierdut pierd, în primul rînd, cele două mari comunităţi din Transilvania. O escaladare a tensiunilor şi o deteriorare a relaţiilor dintre România şi Ungaria nu vor face din Transilvania un loc în care să se investească mai mult şi în care să se facă afaceri mai profitabile. Pînă la urmă, transilvănenilor nu le rămîne decît să se roage ca oameni precum Vona Gabor şi – din păcate – Traian Băsescu să nu fie luaţi în serios în Occident. Ceea ce, probabil, se va şi întîmpla.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.