Reinventarea Estului

Publicat în Dilema Veche nr. 936 din 17 – 23 martie 2022
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Dincolo de ambițiile megalomane ale lui Vladimir Putin, numai bune pentru preambulul unui rechizitoriu de tribunal internațional, războiul din Ucraina va fi pentru toate statele de la granița răsăriteană a Occidentului un al doilea moment zero al istoriei contemporane după revoluțiile din1989.   

30 de ani au petrecut țările din această parte a continentului încercînd să se scuture de eticheta de „foste comuniste“. A fost un soi de luptă îndîrjită împotriva geografiei și a istoriei, care pînă nu demult părea aproape cîștigată. Sub numele de „Grupul de la Vișegrad“, Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia se scuturaseră de nefericitul brand echivalent cu sărăcia și imprevizibilul și reușiseră să fie recunoscute ca aparținînd spațiului cultural al Europei Centrale. Mai placide, dar și cu probleme mai mari, România și Bulgaria încă erau calificate ca aparținând Estului, însă unul diferit. Norocos, dacă vreți. Unul integrat în UE și NATO, parte a Occidentului, parte la decizii, beneficiar direct al dividendului democratic.

Ca să ajungă aici, populațiile tuturor acestor state au suportat tranziții dureroase, au operat schimbări uriașe în economiile lor și au îmbrățișat aproape nediscriminatoriu orice venea de la vest de ele. Gesturile de frondă din ultimii ani ale Ungariei sau Poloniei pot fi văzute mai degrabă ca alintături ale unor state care sînt deja sigure de locul lor în lume. Mai precis, Ungaria și Polonia (și Slovenia într-o mai mică măsură) nu simt că apartenența lor la Occident mai poate fi pusă în vreun fel sub semnul întrebării. Așa că își permit să își mai lase orgoliul supradimensionat să se manifeste. Dar, ca în bancul acela, fără să sară gardul.

Și totuși.

Discursurile patetice ale președintelui Zelenski al Ucrainei trebuie luate în serios. Pe fronturile de la Mariupol, Harkov, Herson și Odessa, miza este Europa. O victorie a dictatorului de la Kremlin înseamnă consolidarea Rusiei ca actor relevant în tot Estul occidentalizat al continentului. Unii dintre politicienii din statele aflate la granița răsăriteană avertizau de ani de zile asupra acestui risc, însă, după cum mărturisesc mulți dintre ei – fostul președinte al Estoniei, Tomas Hendrik Ilves, e un exemplu –, erau imediat acuzați că exagerează și că sînt rusofobi. Faptul că estonienilor, românilor sau polonezilor le e teamă de Rusia nu e vreo știre. Singurul lucru care poate fi dezbătut e dacă această teamă e rațională sau irațională. Evenimentele din Ucraina arată nu numai că frica era îndreptățită, dar și că ea e izvorîtă nu numai din traumele trecutului, ci dintr-o analiză lucidă a prezentului.

Nu știm cum se va termina războiul, dar, măcar de dragul exercițiului, putem să conturăm cîteva scenarii. Primul dintre ele ar fi că Ucraina dispare politic și rămîne un soi de stat zombie la dispoziția regimului de la Kremlin. Își închipuie oare cineva că Rusia se va mulțumi cu un cîștig teritorial și politic după care își va relua cuminte locul în civilizație? Putem, într-un astfel de scenariu, să ne închipuim Marea Neagră ca fiind altceva decît un „lac rusesc“, așa cum inspirat a numit-o fostul președinte Traian Băsescu? Putem să ne închipuim cum va arăta Moldova și, pe această cale, ce fel de graniță de est și nord o să aibă România? Cîtă instabilitate va trebui să stăvilească această graniță?

Celălalt scenariu este acela în care războiul încetează în baza unui armistițiu nesatisfăcător pentru ambele părți. Rusia se mulțumește cu o victorie de paradă, Ucraina renunță la o parte din aspirații și din teritoriu. Asta n-ar fi decît o amînare. Ne vom petrece următorii ani întrebîndu-ne în ce formă se va relua conflictul. Și cît de pregătiți vom fi. Dar rușii vor fi învățat ceva din eșecurile de la prima încercare? Și dacă da, unde se vor opri?

Al treilea scenariu este cel al unei victorii ucrainene. În acest caz, Occidentul va fi obligat să consolideze Kievul cu o viteză și o hotărîre care n-au fost posibile în România, de exemplu. Să nu uităm că democrația imperfectă românească e un șantier la care mai e mult de lucru. E greu de crezut că un stat de două ori mai mare, cum e Ucraina, va putea fi transformat peste noapte într-o înfloritoare democrație occidentală. Dar această situație este singura care pune actorii implicați, cu excepția notabilă a Rusiei, pe o traiectorie pozitivă. Statele din estul UE sînt, mai departe un pic, o linie a frontului instabilă și dătătoare de coșmaruri, Ucraina construiește în loc să numere morți, iar Rusia are timp de reflecție și, poate, de reevaluare a propriilor valori. E singura variantă în care pacea ar avea șanse pe un termen mai lung.

În oricare dintre aceste situații, „Estul“ din mințile noastre redevine un spațiu al nesiguranței, al imprevizibilului și al dezastrului care așteaptă să se întîmple. Generația care a dărîmat comunismul a făcut tot ce a ținut de ea ca să nu mai ajungem vreodată în situația asta. Reușitele ei sînt multe și adesea trecute cu vederea, dar printre ele nu se numără și soluția la ambițiile scăpate de sub control ale unei Rusii revanșarde. Nu pentru că n-a existat știință, ci pentru că au avut naivitatea să creadă că de data asta va fi altfel. Au preferat să se concentreze pe propriul lor drum, lăsînd pericolul să fie gestionat de cancelariile occidentale prin tot felul de operațiuni de „reset“ plecate de la prezumția că rușii preferă pacea și comerțul. Adevărul trist e că românii, ungurii, cehii, polonezii și toți ceilalți estici au construit case frumoase, însă ele sînt în lunca inundabilă a Europei.

De asta, politicienii din Estul proaspăt reinventat vor trebui să fie și mai fermi de azi înainte atunci cînd avertizează asupra pericolului rusesc. Atunci cînd cer curaj, asumare și acțiune. De asta, renunțarea la importurile energetice din Rusia e aproape o obligație, de asta încurajarea unei atitudini ferme față de tot ce e Rusia trebuie să fie singura cale. Vor fi costuri? Sigur că vor fi. Dar niciodată o asigurare de viață n-a fost gratis.

Lupta din Ucraina e pentru Europa. Și e mai mult pentru Varșovia, Tallinn sau București decît pentru Paris, Berlin sau Roma. Asta n-ar trebui să uităm nici o secundă, mai ales atunci cînd sîntem tentați să credem că orice fel de pace e mai bună decît războiul. 

Cea mare tragedie a țărilor noastre e că avem experiență în a ne obișnui cu răul. Poate, măcar de data asta, nu va fi așa. 

Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.