Readucerea Poloniei în Europa

Grzegorz SCHETYNA
Publicat în Dilema Veche nr. 787 din 21-28 martie 2019
Readucerea Poloniei în Europa jpeg

Apelul recent al președintelui francez Emmanuel Macron pentru reformarea Uniunii Europene aduce o rază de speranță pentru întregul continent. Chiar dacă avem anumite diferende, sîntem de aceeași părere în ceea ce privește problemele esențiale. Macron are în mod fundamental dreptate atunci cînd spune ce ar trebui Europa să facă, pentru a continua să prospere. Trebuie să revitalizăm UE sporind gradul de coeziune și consolidînd democrația și Justiția. Și trebuie să apărăm Europa de inamicii ei care vor să o uzurpeze – și anume forțele populiste din interior și forțele externe care le susțin.

Cînd populiștii, precum partidul Lege și Justiție din Polonia (PiS), ajung la putere, ei urmăresc să semene discordie între partidele democratice din opoziție. Dar noi am reușit să contracarăm strategia lor cinică, creînd, înaintea alegerilor din mai pentru Parlamentul European, Coaliția Europeană a forțelor de opoziție. Această nouă alianță democratică, pe care o conduc, e deja în fruntea sondajelor și e pe cale să învingă PiS – mai întîi în mai și apoi la alegerile generale din Polonia, în toamna acestui an.

Ambele scrutine sînt esențiale. Polonia are nevoie de un nou guvern care să respecte statul de drept și să joace un rol benefic în UE. Și Europa are nevoie de o Polonie care, afirmîndu-și interesele, să apere cu hotărîre valorile democratice esențiale pentru viitorul UE.

Polonia cunoaște pericolele, pe care Macron le-a descris atît de elocvent, din propria experiență – atitudinile antieuropene și atacurile la adresa statului de drept. Chiar dacă polonezii sînt una dintre populațiile cele mai pro-europene din UE, Jaroslaw Kaczynski, președintele PiS și șeful de facto al guvernului polonez, otrăvește legăturile noastre cu Uniunea. Actuala guvernare a marginalizat Polonia, la nivelul UE, în așa măsură încît vocea sa abia mai contează. De aceea, orice politician polonez cu capul pe umeri vede în reabilitarea statutului respectabil și activ al țării înăuntrul UE un interes național de securitate major.

Asta însă nu se va întîmpla dacă nu învingem PiS în toamna acestui an. Dacă PiS cîștigă un al doilea mandat, Kaczynski va putea administra doza finală a otrăvii sale xenofobe, subordonînd presa și sistemul juridic al Poloniei capriciilor propriului partid. Și poate o țară fără o Justiție independentă să rămînă în UE? Mă îndoiesc.

Un nou guvern polonez, condus de Coaliția Europeană, va căuta să participe la inițiativa lui Macron de reformare a UE. Sîntem de acord cu el atunci cînd spune că UE e capabilă să concureze cu alte puteri globale într-un mod în care nici un stat membru nu o poate face de unul singur. Sîntem, de asemenea, de acord că UE trebuie să-și consolideze granițele externe, să-și protejeze procesele democratice în fața manipulărilor externe și să investească în cercetare și inovație la o scară comparabilă cu SUA și China.

În plus, statele membre, individual, și UE, ca ansamblu, trebuie să înceapă să-și coordoneze politicile economice, de apărare și educaționale. Carențele pe care le avem în aceste domenii le oferă actorilor străini un avantaj și cresc riscul ca aceștia să preia tot mai multe ramuri ale industriei europene.

Nu sînt însă convins că ideea lui Macron de a înființa noi agenții UE este cea mai bună metodă de a combate aceste probleme. UE are deja peste 30 de astfel de agenții. Mai multe agenții ar însemna mai multă birocrație – și e greu de crezut că un astfel de rezultat ar stîrni entuziasm în rîndul europenilor. O soluție mai simplă ar fi consolidarea instituțiilor UE deja existente și asigurarea unei bune finanțări a acestora.

Macron are dreptate atunci cînd sus-ține că „progresul și pacea înseamnă a putea trăi de pe urma muncii tale“. Dar orice încercare administrativă de a egaliza costurile forței de muncă la nivelul UE ar duce la o pierdere de locuri de muncă în Polonia și în alte țări din Europa Centrală, și ar reduce fluxul de capital care ajută la creșterea salariilor și care permite regiunii să ajungă din urmă țările mai bogate. Industria manufacturieră ar continua să părăsească țările UE care nu sînt suficient de competitive, dar va ajunge în alte părți ale lumii, nu în Europa Centrală.

Macron are fără îndoială dreptate atunci cînd subliniază importanța politicilor europene de apărare și securitate. Dacă vom cîștiga alegerile din Polonia, Coaliția Europeană își propune să inițieze o dezbatere strategică în rîndul liderilor UE, în vederea elaborării unor măsuri instituționale efective și a extinderii resurselor de apărare ale UE. UE are nevoie de un buget de apărare substanțial și de o coordonare europeană a producției industriei de apărare, pentru a garanta capacitatea de a îndeplini misiunile pe care și le propune.

Trebuie spus, aici, că UE ar trebui să dovedească mai multă inițiativă cu privire la cooperarea viitoare din cadrul NATO. Ar trebui să urmărească reafirmarea alianțelor transatlantice și să consolideze conexiunile operaționale dintre capacitățile militare ale celor două organizații. Cheia succesului nostru reunit este capacitatea de apărare – transatlantică, acolo unde se poate, și europeană, la nevoie.

De asemenea, nu trebuie uitată sarcina importantă de a continua integrarea europeană. Trebuie să le urăm bun venit țărilor din Balcanii de Vest, atunci cînd acestea vor fi pregătite. Și să respectăm aspirațiile Ucrainei, care are o însemnată importanță strategică pentru Polonia și pentru UE. Solidaritatea europeană trebuie să se întindă pînă spre orașele ucrainene; dacă nu o va face, Europa nu va fi niciodată o entitate sigură.

Cu treizeci de ani în urmă, polonezii au respins în mod răsunător comunismul și subordonarea față de Uniunea Sovietică, trecînd peste diviziunile interne. Ceea ce a dus, în cele din urmă, la căderea Zidului Berlinului și la sfîrșitul comunismului în Europa. Astăzi, confruntați cu un guvern populist care vrea să ne divizeze, trebuie să rămînem la fel de uniți pentru cauza democrației și împotriva autoritarismului nelegiuit, cum am fost în 1989.

Apelul lui Macron pentru o reînnoire europeană vine la momentul potrivit. Sîntem hotărîți să readucem Polonia pe locul binemeritat, într-o Europă democratică, și sîntem gata să îndeplinim sarcina comună de a reforma Uniunea Europeană. 

Grzegorz Schetyna este președintele Platformei Civice – principalul partid de opoziție din Polonia – și al Coaliției Europene a forțelor unite ale opoziției poloneze. 

© Project Syndicate, 2019

www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEȘU

În imagine: autorul. Sursa: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Presedintele Senatului Mircea Abrudean1 FOTO Facebook Mircea Abrudean jpg
Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne din partid, în contextul în care mai multe voci din platforma conservatoare cer alegerea rapidă a unei noi conduceri.
shutterstock 1550406647 jpg
Experiment: Ce se întâmplă cu creierul dacă renunți la zahăr timp de o lună?
O jurnalistă a renunțat la zahăr timp de o lună și a relatat cum îi influențează această schimbare starea de spirit, nivelul de energie și claritatea mentală.
ten fara imperfectiuni jpg
Adio, exagerări! Ce se poartă acum în medicina estetică. Un dermatolog explică de ce naturalețea este noul trend
Acneea, rozaceea și petele pigmentare sunt printre problemele care îi determină pe tot mai mulți oameni să caute soluții pentru aspectul pielii. Înainte de tratamentele estetice, însă, identificarea cauzei și stabilirea unui diagnostic corect sunt esențiale.
CSM la forumul JustAI   Facebook CSM jpg
Inteligența artificială ajunge în justiție. Avertismentul CSM privind drepturile cetățenilor
Consiliul Superior al Magistraturii atrage atenția asupra rolului pe care trebuie să îl păstreze profesioniștii dreptului în contextul dezvoltării inteligenței artificiale.
king charles gif gif
Furia Regelui Charles în mijlocul furtunii. Camilla a fugit cu umbrela, iar suveranul a rămas dezorientat în ploaie. „Îmi crește năsturel pe pantaloni”
Regele Charles al III-lea și Regina Camilla au fost surprinși de o ploaie torențială în timpul ceremoniilor dedicate celei de-a 45-a aniversări a independenței statului Antigua și Barbuda, iar reacțiile cuplului regal au atras atenția presei britanice.
14395130 jpg
Scandal în jurul „Balonului de Aur”, suspiciuni în privința unor pariuri frauduloase
Editor și proprietar al cotidianului „L'Equipe” şi al revistei lunare „France Football”, care a inițiat și acordă în fiecare an „Balonul de Aur”, Grupul Amaury intenţionează să depună o plângere oficială în urma unor acuzaţii privind „scurgeri de informaţii şi pariuri potenţial frauduloase".
banner Raluca Guslicov jpg
Ce a învățat-o Stela Popescu pe Raluca Guslicov? Primul sfat pe care i l-a dat când a călcat în cabina de la teatru! Ce i-a spus Cristina Stamate la divorț?
Actriță a Teatrului „Constantin Tănase”, Raluca Guslicov își amintește și acum cu drag ce sfaturi prețioase i-au dat regretatele ei colege, marile actrițe Stela Popescu, Cristina Stamate și Paula Rădulescu la început de drum.
Gabi Badalau  jpg
„S-a umplut paharul!” Gabi Bădălău, reacție dură după ce Claudia Pătrășcanu a cerut ordin de protecție și decăderea sa din drepturile părintești
Conflictul dintre Gabi Bădălău și fosta sa soție, Claudia Pătrășcanu, atinge un nou punct critic. Revoltat de noile acțiuni deschise în instanță de artistă, omul de afaceri a publicat o serie amplă de mesaje și documente oficiale pe contul său de Instagram, susținând că limitele au fost depășite.
12593880 jpg
Erik ten Hag spune că n-ar fi imposibil ca Manchester United să retrogadeze
Fost antrenor al echipei engleze de fotbal Manchester United, Erik ten Hag a declarat că retrogradarea este o posibilitate reală în condițiile echilibrului valoric din Premier League.