Războiul lumilor: DNA vs moaşte
După cum se ştie, istoria se repetă ori de cîte ori alegerile prezidenţiale sosesc tiptil în ograda românilor. Cu acea ocazie, candidaţii, înotînd într-un şuvoi gros de insulte şi acuzaţii declamate cu volubilitate, pot fi observaţi expunîndu-şi, cu o fină meticulozitate, programele plicticoase în lumina reflectoarelor, în vreme ce majoritatea televiziunilor şi a presei, asudînd furibund în favoarea unuia sau altuia dintre concurenţi, pedalează pe o retorică stridentă şi agresivă. Singurul personaj fără reacţie este cel pentru care se zbat toţi aceştia, recte populaţia care, cuprinsă de o detaşare aproape de acalmie şi învăluită în moleşeala plăcută a unui creier pe jumătate lobotomizat de spectacolul buf la care asistă, îşi joacă cu voioşie eternul grand rôle du martyr.
Prin urmare, ca să animăm puţin aceste alegeri anoste, mi-am luat libertatea să introduc un element de noutate, analizînd ipoteza în care celor 14 candidaţi li s-ar fi adăugat DNA-ul şi moaştele preasfintei cuvioase Parascheva. Amîndoi ar fi fost nişte concurenţi redutabili şi, din punctul meu de vedere, cu şanse sporite de a-şi surclasa, fără drept de apel, contracandidaţii în primul tur de scrutin. De ce? Pentru că, în comparaţie cu restul, arată ca nişte crini imperiali într-o grădină cu păpădii.
DNA-ul e pe val de cînd anchetele sale au început să bage la zdup tot felul de şnapani dubioşi ai vieţii dîmboviţene. Ea face ravagii printre corupţii patriei, trimite la ţuhaus pe cine nu visai că va ajunge vreodată, şi bagă în sperieţi o duzină de mahări care, pînă deunăzi, păreau intangibili. Acestea sînt fapte concrete, verificabile, înfăptuite la lumina zilei, ce valorează mai mult decît toate lozincile abracadabrante ale oricărui contracandidat. DNA-ul gîdilă setea de justiţie a poporului sau, mai bine zis, răzbună sărăcia şi frustrările acestuia împrumutînd alura unui Robin Hood modern, care îi despoaie pe bogaţi de bani şi trufie şi-i aruncă la bulău, laolaltă cu borfaşii de drept comun. Prin urmare, românii, a căror fizionomie morală poartă încrustată în ADN dorinţa (veşnic refuzată) de înfăptuire a dreptăţii pe plaiurile mioritice, ar avea, în sfîrşit, un motiv convingător să iasă la vot şi să pună ştampila pe DNA.
Pe de altă parte, moaştele făcătoare de minuni ale Paraschevei umplu, la orice oră, orice stadion al ţării şi, prin simpla apariţie, înflăcărează zeci de mii de credincioşi, care sînt dispuşi să se calce în picioare doar ca să o implore să aibă grijă de ei. Ar fi suficient ca departamentul de PR al preacuvioasei să-i creeze un cont de Facebook în care să anunţe pe wall că azi vine la Timişoara, mîine la Calafat şi săptămîna viitoare la Cugir, şi admiratorii înfocaţi ai moaştelor îşi vor face apariţia încă de dimineaţă, ba mulţi o vor urma, benevol, în toate localităţile, precum fanii înrăiţi ai Rolling Stones, care-şi însoţesc idolii la turneele formaţiei. Faptul că singura lor dorinţă e să o pupe drăgăstos pe raclă, deşi sfînta nu-i învredniceşte vreodată cu un feedback, o face cu atît mai dezirabilă pentru această funcţie. Nici un alt contracandidat nu se bucură de atîta popularitate, cu toate că toţi se dau peste cap să-şi asigure alegătorii că, de vor fi aleşi, vor face minuni cu prosperitatea naţiei şi a cetăţeanului. Un alt avantaj indiscutabil al Paraschevei e acela că, deşi ea nu promite nimic nimănui şi pe majoritatea îi lasă cu buza umflată, nimeni nu se supără din pricină că se alege praful de rugăminţile lor fierbinţi, un lux pe care, la fel, nu şi-l permite nici un alt aspirant la Cotroceni.
Aşa că, de ce nu ar fi Parascheva preşedinte al ţării? În acea funcţie, ar avea şi mai multe pîrghii la dispoziţie, să le mîngîie şi să le oblojească durerile. Dacă moaştele ascultă necazurile fiecăruia în parte, de ce ar manifesta sictir cînd ar veni vorba de vindecarea suferinţei milenare a unui popor întreg?
Prin urmare, cum să nu ajungă aceste două simboluri naţionale să se dueleze în marea bătălie finală?
Acum, că am stabilit cine va juca în ultimul tur, să vedem care din cele două ar avea şanse să se instaleze în jilţul prezidenţial! Iar eu previzionez după cum urmează: moaştele vor cîştiga detaşat.
Şi, ca să demonstrez, să începem din nou cu DNA. Descinderile acesteia, trîmbiţate puternic în mass-media, sînt aclamate pătimaş dintr-un colţ în altul al ţării, condamnările ei, îndelung comentate, îi sporesc prestigiul, iar aura de intransigenţă neîndurătoare pe care o revendică prin acţiunile sale o transformă în ochii poporului obidit într-un justiţiar pus pe fapte mari, dacă nu incoruptibil, şi care, la o adică, nu ar sta pe gînduri să-i vină de hac Paraschevei, în cazul în care un cetăţean suspicios din fire ar dovedi că minunile cu care preacuvioasa se bate peste moaşte sînt făcături grosolane, de adormit votanţii slabi de înger, atenţionînd că sfînta e fix ce se vede, o mînă de oscioare manevrate cu abilitate de o ceată de bărboşi, pentru a întări puterea unei industrii dumnezeiesc de profitabile.
Adevărat, dar la fel de adevărat este şi că, oricît şi-ar întinde DNA-ul tentaculele peste fărădelegile din interiorul patriei, moaştele şi numai moaştele vor fi dispuse să asculte, cu răbdare, nedreptăţile ce împroaşcă sufletul gingaş al creştinului mioritic. Mai sînt şi psihologii, veţi spune, dar ăştia iau o căruţă de bani pentru treaba asta. Şi nu ai garanţia că, în sinea lor, în ciuda mutrei preocupate, nu se prăpădesc de rîs pe seama problemelor tale. Pe cînd moaştele o fac moca şi nu judecă. Nu pretind decît post, puţină evlavie, donaţii la cutia milei, bani pentru acatiste şi să nu fii bîtă cu privire la datinile ortodoxe. După care, ca un făcut, rugăciunile îşi vor face loc către ciocănelul, nicovala şi scăriţa din racla Paraschevei: Prince Charming nu apare, deşi tu eşti virgină şi ai 30 de ani? Şopteşte-i preacuvioasei să ţi-l scoată-n cale! Nu te mai ajungi cu banii? Îngenunchează în faţa sfintei şi roag-o să-ţi vîndă un pont la Loto! Medicamentele sînt scumpe? Pupă cu nesaţ moaştele de zece ori şi-o să primeşti reţete compensate! Copilul nu a luat pentru a cincea oară bacalaureatul, deşi e băiat cuminte, pîinea lui Dumnezeu? Imploră duios pe tante Parascheva să-ţi lumineze plodul cu ştiinţa de a ghici subiectele anul viitor!
Ei bine, DNA-ul nu poate concura cu Parascheva la capitolul ăsta, oricîţi baştani şi şmenari ar vîrî la mititica!
În plan extern, DNA-ul, cu intransigenţa sa căpoasă, va trage înapoi diplomaţia cînd interesele economice ale altor state vor căuta, prin mijloace mai puţin protocolare, să-şi instaureze influenţa în spaţiul mioritic, stîrnind animozităţi şi consternare printre aliaţi şi vecini. În schimb, preacuvioasa, spre bucuria Franţei şi a altora, nu va rata nici o ocazie să tacă, atunci şi la summit-urile importante, iar la întîlnirile cu şefii de state, cutuma va impune acestora, în buna tradiţie, să o pupe ceremonios, fără ca ea (sic!) să le întoarcă gestul. La o adică, preşedintele american însuşi, depăşit de evenimentele din Orientul Mijlociu, după ce se va închina Paraschevei, va apela la legendarele-i minuni, rugînd-o să-i intermedieze cu Papa o împăcare între palestinieni şi evrei. Ea va pleda pentru ceea ce japonezii numesc „zenhoi heiwa gaiko“ (diplomaţia paşnică omnidirecţională), urmărind ca România să convieţuiască în pace cu toată lumea, iar unei eventuale incitări din partea lui Rogozin îi va răspunde, de la înţelepciunea celor cîteva secole petrecute-n raclă, printr-o tăcere profundă, ce va da roade, dacă incitările Rusiei vor continua, la fel ca rezistenţa pasivă a lui Gandhi în confruntarea cu Imperiul Britanic. Cîştigul de imagine va fi evident.
De asemenea, oriunde va apărea, oamenii se vor descoperi în faţa ei şi, în loc de a-i reproşa Paraschevei datoria publică a ţării, o vor ruga umil să-i ierte pe ei, leneşii şi păcătoşii, că nu s-au zbătut mai mult să crească PIB-ul naţiei. Cînd vor da în gropi, cetăţenii nu se vor mai plînge moaştelor că au necazuri cu infrastructura, ci necazurilor le vor spune că au nişte moaşte preşedinte.
Cu preacuvioasa în tribuna oficială, echipa de fotbal a României va juca fără emoţii şi va cîştiga la scor de maidan. Iar dacă nu se va petrece asta, pentru o ţară care se închină neobosit la moaşte va fi clar că ori ne lăsăm de sportul ăsta, ori recunoaştem, în sfîrşit, că sîntem un popor de atei sub acoperire creştin-ortodoxă.
Modestia Paraschevei va fi un prilej de meditaţie pentru toţi vanitoşii care cred că politica e o rampă spre căpătuirea personală, iar oamenii o vor simţi şi mai aproape cînd, la apariţiile oficiale, nu vor găsi asupra ei, o singură dată, o geantă Vuitton, un ceas Montblanc, bijuterii Chopard sau un taior Chanel.
Fireşte, DNA-ul ar putea contracara acest exces de popularitate, întrebînd votanţii de ce dispreţuiesc politicienii cînd îi fraieresc cu promisiuni, dar în faţa moaştelor, care le dau ţeapă rugăciunilor an de an, se prosternează continuu? Măcar politicienii nu au pretenţia să fie pupaţi, ba sînt dispuşi ei înşişi să pupe, numai să le ofere votul, pe care şi aşa îl irosesc aiurea!
Paradoxal, semnalarea acestei fracturi de logică în gîndirea alegătorului pro-moaşte, în loc a-i trezi un minim discernămînt, îl va înverşuna şi mai rău, întrucît i-ar demonstra că IQ-ul său nu-l depăşeşte pe al Paraschevei, ceea ce, pentru cineva care venerează moaştele acesteia, ar fi ca un vis devenit realitate.
Eventual, DNA-ul va putea supralicita adăugînd că ea nu vrea să fie nici pupată şi nici să pupe, ci doar să-şi facă treaba şi că, în calitate de preşedinte, va instaura domnia legii. Astfel, locurile de muncă ale cetăţenilor, nemaifiind furate de piloşi şi beizadele, vor fi ocupate de specialişti şi de oameni dedicaţi unei cariere cinstite. Contrar aşteptărilor, e posibil ca această promisiune să lucreze tot în defavoarea DNA-ului, deoarece mulţi alegători cu frică de Dumnezeu, deşi oficial se plîng de incompetenţa care şubrezeşte statul, şi mai mult se tem, neoficial, de posibilitatea ca profesionalismul, pregătirea şi onestitatea să devină trăsăturile dominante pe malul Dîmboviţei.
În cadrul confruntării finale, DNA-ul va acuza voalat precuvioasa că cere mită prin interpuşii bisericii şi că nu ar ajuta un şomer să-şi găsească un post de manager, pe măsura masterului obţinut la facultatea din Filiaşi, dacă nu ar primi anticipat un sfert din ajutorul de şomaj. Moaştele, puse în faţa unei asemenea inepţii, nici nu vor catadicsi să răspundă, iar absolvenţii de master din Filiaşi & Co., speriaţi de bănuiala că ar mitui pe cineva, vor vota clar împotriva DNA-ului, care i-ar obliga să urmeze cîţiva ani un MBA într-o universitate cu circuit închis, unde profesori le-ar fi alţi manageri de top de pe meleagurile mioritice.
Carevasăzică, Parascheva preşedinte! Iar DNA-ul să facă bine să se ducă în moaştele mă-sii! Ca să ne fie bine!
Mihnea Rudoiu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Dear Darlin’ Namor, Editura Tracus Arte, 2014.
