Ratări muzicale

Publicat în Dilema Veche nr. 966 din 13 octombrie – 19 octombrie 2022
Comunismul se aplică din nou jpeg

Armata, evident, nu e un loc plăcut și nici confortabil. În vremea în care „îmi satisfăceam serviciul militar”, cum se spunea pe atunci, și eu, și mai toți colegii mei deprinseserăm obiceiul ca, de fiecare dată cînd se ivea ocazia, să adormim imediat, indiferent de loc sau condiții. Dormeam în postul de gardă, pe ploaie sau pe ninsoare, cu șubele alea mari și ude pe noi, dormeam cînd eram puși de planton pe holurile unității militare, pe niște scaune tari și incomode, dormeam la bucătărie cu capul pe mese, între două sesiuni de curățat cartofi, dormeam în sălile de cursuri, crezînd că ofițerii care ne țineau prelegeri nu ne vedeau, dormeam în porumb cînd eram scoși la prășit sau cules, ațipeam de-a-npicioarelea chiar și în timpul marșurilor de noapte. Organismul nostru reacționa astfel, într-un mod reflex, aproape animalic, la regimul dur de viață care ne era impus. 

Într-o zi, pe cînd umblam prin curtea unității cu un coș de nuiele pe cap, ca negrii de pe plantație, cum se zice, un subofițer mi-a strigat numele spunînd că mama mea a venit la poartă să mă viziteze. Am alergat într-un suflet s-o văd. Era o mare bucurie. Ne-am îmbrățișat și am stat de vorbă. La despărțire, mi-a spus, așa, într-o doară, că în seara aceea avea bilete la Operă, se ducea cu o prietenă. Mie mi-au dat lacrimile. Față de ce trăiam noi acolo, Opera era ceva dintr-o altă lume. Ea a observat și, cînd am avut prima permisie, a avut grijă să-mi cumpere și mie bilet, iar seara am mers împreună la Operă. Era o schimbare bruscă, de la trezirea într-un pat metalic suprapus, în răcnetele unui gradat, urmată de „făcutul sectorului” (adică spălatul pe jos), apelul de dimineață cu ploaia de absurdități debitate de comandanții de atunci și alte asemenea momente neplăcute, la intrarea într-o sală impresionantă, bine luminată, cu doamne frumos îmbrăcate, cu o scenă plină de culoare și o instalare cît se poate de comodă într-un scaun acoperit cu pluș moale, în acordurile unei muzici minunate. Era Tosca, dacă îmi aduc bine aminte. Am dormit într-o fericire, de la început și pînă la sfîrșit. Mama m-a lăsat în pace.

Un al doilea moment s-a petrecut la Satu Mare. Eram în primul an de muncă (1989), repartizat cu o echipă de prospecțiuni în comuna Seini, aflată între Satu Mare și Baia Mare. Și acolo trebuia să îndurăm frigul, întunericul, lipsa confortului și noroaiele. Într-o zi, nu mai știu cum, am aflat că la Satu Mare se ținea un concert de muzică simfonică, solist fiind violonistul Ștefan Ruha. În ciuda oboselii provocate de mersul zilnic cu echipa pe munții din apropiere, am hotărît pe loc, împreună cu o colegă, că trebuia să ne ducem neapărat la concert, să mai ieșim din ruralitatea aceea comunistă și mizerabilă. Am pornit după amiază, încheind ceva mai repede ziua de lucru și, mergînd întîi cei cîțiva kilometri pînă la gară pe un drum desfundat, călătorind apoi cu o cursă, într-un vagon care putea avea și o sută de ani, am ajuns la Satu Mare, pe care-l vedeam prima oară. Era și pe atunci un oraș frumos, iar splendida sală de concert în stil Secession (nu cred că știam de așa ceva pe atunci) m-a lăsat cu gura căscată. Avea și o acustică excepțională. Pe scenă, Ștefan Ruha mi se părea de-o virtuozitate extraordinară. Încet-încet, însă, contururile artistului au prins a se estompa, imaginea lui începînd să semene cu a unui greiere. Muzica se transforma și ea parcă într-un zumzet. Picoteam și ciuda care m-a cuprins că mi se întîmpla asta, la care se mai adăuga și rușinea față de colega mea, nu au fost îndeajuns încît să mă scoată din toropeală. Carevasăzică, am cam ratat acel concert. M-am consolat peste ani, auzindu-l pe Alexandru Tomescu spunînd că nu-l deranjază cînd vede de pe scenă un spectator adormit, ba chiar din contra, se simte mulțumit că muzica lui a reușit să-l adoarmă. 

În vara aceasta, am stat cîteva zile la Bologna. Ne propuseserăm să vizităm și Verona, aflată la vreo 150 de kilometri distanță. Ba chiar ne-am luat bilete la unul din spectacolele festivalului de operă care se ținea acolo, în vestitul Colosseum veronez: Nabucco de Verdi. Italia e, nu-i așa, țara operei, de acolo vine bel canto, iar Colosseumul din Verona e un adevărat templu al muzicii. Ei bine, după o zi întreagă de colindat prin Bologna, spre seară ne-am urcat în mașină și am luat drumul Veronei. Spectacolul începea la ora nouă, cînd se lăsa întunericul. Intrați în amfiteatru, am aflat că urma să țină aproape patru ore. Chiar așa? Și după aia aveam să ne întoarcem, 150 de kilometri, înapoi la Bologna? La ce oră tîrzie din noapte avea să se întîmple asta? Mi-am adus aminte atunci că am o oarecare problemă cu muzica de operă. Îmi place doar cînd o ascult în anumite condiții. Altfel, poate chiar să mă enerveze. Locurile din amfiteatru erau în partea de sus, pe piatra antică a Colosseumului, nu tocmai comode. Montarea operei era cît se poate de spectaculoasă, dar după primul act am înțeles de ce urma să dureze atît de mult. Se făceau pauze între toate cele patru acte, pauze care durau cîte 25 de minute fiecare, timp suficient pentru spectatorii versați să iasă afară și să dea cîte o raită pe la restaurantele din apropiere, să mai bea cîte o șampanie și să comenteze ce au văzut. Eu eram însă și cu grija drumului de întoarcere. Era clar, condițiile mele de vizionare și audiție ale unei opere nu se prea îndeplineau. Am început să nu-mi mai găsesc poziția și să mă plictisesc. Pe scenă, soldații se împușcau și se băteau (era o viziune mai modernă a poveștii lui Nabucodonosor). De data asta însă, cu toată oboseala, n-am adormit. Mă împiedica poate și marmura aceea cam rece pe care stăteam. În schimb, eram pe cale să disper. 

Cîțiva stropi de ploaie m-au făcut atent. Era un fel de salvare divină. Nu se putea cînta pe ploaie, orchestra trebuia să-și protejeze instrumentele. Spectacolul s-a oprit la jumătate. Toată lumea era dezamăgită. Mai puțin eu.

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.