Raiul nu este, totuși, doar o bibliotecă

Publicat în Dilema Veche nr. 893 din 20 - 26 mai 2021
Despre destin, tras la sorți, „orbie” și unde le poți găsi jpeg

– Doamnă/Domnule profesor, vreți să spuneți că nu poți fi fericit fără să citești literatură?

– ...

Sînt curios ce ar spune majoritatea profesorilor de limba și literatura română, ce ar pune fiecare în locul punctelor de suspensie pe care le-am rezervat replicii lor, în dialogul acesta. Eu aș fi pus, în funcție de evoluția mea prin viață, de-a lungul timpului, răspunsuri diferite. Cu siguranță, în tinerețea mea profesorală, aș fi spus: „Da, așa cred, că fără literatură nu poți fi fericit!”. Poate apoi aș fi nuanțat și aș fi adăugat unele completări, argumentînd că literatura te face mai complet, mai complex, îți oferă oportunități de cunoaștere etc. Astăzi, nu aș mai afirma că nu poți fi fericit fără să fii cititor de literatură. Vă veți întreba cum e posibil să afirm asta ca profesor de limba și literatura română, ba mai mult, și ca scriitor. Voi încerca să duc lucrurile spre o concluzie.

Un dialog asemănător îmi relata o colegă, pe care o prețuiesc, dus cu elevii săi. Opțiunea ei era de a le confirma că lectura literaturii nu este, pînă la urmă, o condiție a fericirii sau a situării pozitive în viață, dar de a-i îndemna să nu aibă o asemenea poziție la examene, căci le-ar fi dezavantajoasă, fiind inacceptabilă în viziunea majorității profesorilor și mai ales a celor de limba și literatura română. Vă întreb: nu ați întîlnit, nu aveți prieteni care nu sînt cine știe ce cititori, ba chiar poate nu citesc deloc literatură, dar care sînt oameni interesanți, fericiți, împliniți, deloc imorali și nici anoști, căci, vezi Doamne, lipsiți de cultură generală (chit că cultură generală nu înseamnă vaste lecturi din literatură...)?

Voi veni cu mai multe fire care să-mi lege ideile. Unul dintre ele este experiența mea de comunicare cu o persoană pe care o cunosc de mulți ani. Lucrînd într-un cu totul alt domeniu decît cel umanist, este o cititoare învederată, dar exclusiv de literatură clasică, în speță străină, realistă. Oripilată în general de tot ce se scrie în contemporaneitate, căci i se pare trivial, lipsit de filon moral. Am încercat, pe vremuri, să duc cu ea niște conversații prin care să o conving că există mai multe roluri ale literaturii, că în fond plăcerea estetică nu trebuie delimitată tranșant de jocul hedonist sau de exorcizarea pe care o presupune actul scrisului. Nu am reușit. Am descoperit, încet-încet, că este o persoană de o rigiditate mentală greu de suportat. Căutînd în lecturi doar povețe înalte, își trăiește oricum viața într-un fel de cocon afectiv, cultivînd o răceală emoțională cu sine și cu cei din jur, deși nu e conștientă de acest lucru.

Apoi, deunăzi, am fost la un grătar la un amic, unde am cunoscut o altă persoană, care se specializează acum pentru a deveni psihoterapeut. Din vorbă în vorbă, am mărturisit că în ultima vreme citesc și eu multă psihologie, că sînt preocupat de domeniul acesta al dezvoltării personale și de modul în care literatura îl poate servi. S-a mirat cînd am spus că nu prea mai citesc în ultima vreme literatură, deși spusesem că o consider doar o paranteză care să-mi servească unor scopuri, și mi-a spus că întotdeauna literatura i s-a părut o miză uriașă în raport cu lecturile din domeniul psihologic al dezvoltării personale, deși ea tocmai pentru asta se pregătește. De fapt, persoana în cauză valoriza literatura ca pe un rezervor incredibil, de sondat tocmai din perspectiva aceasta a raporturilor cu sinele și cu lumea.

Mă întorc la întrebarea care străbate aceste rînduri, chiar dacă nu am formulat-o încă (scriu la acest text de dimineață, îl tot tatonez, cu pauze). La ce bun literatura? La ce bun să citești? Și, pe fondul acestei întrebări, la problema care aparent e dezbătută de o sumă de ani: criza lecturii, tinerii nu mai citesc, nu se citește în general. Sigur că răspunsuri la întrebările acestea au dat o grămadă de oameni de cultură, scriitori, critici literari. Majoritatea se învîrt în jurul ideii că literatura îți îmbogățește viața, că prin cărți descoperi experiențe noi la care nu ai acces nemediat, că este o formă de cunoaștere, că îți dezvoltă imaginația etc. Îndrăznesc să spun, cu riscul de a lua ouă și roșii în față, că acestea sînt niște truisme, dar, mai mult, că nu spun nimic și în nici un caz nu ceea ce e esențial. Lectura literaturii, dacă nu duce undeva dincolo de toate acestea, e doar un divertisment la fel ca oricare altul, cu nimic mai bună decît jocul de cărți, jocurile video sau maratoanele de seriale pe Netflix. Și iar mă mir de mine însumi, pentru că, în urmă cu ani, aș fi fost gata să mor de gît cu cineva care ar fi contestat valoarea în sine a literaturii.

Bine, spre ce vreau să mă duc, de fapt. Tot scriu de ceva vreme despre paradigma curriculară a dezvoltării personale și despre faptul că textele literare propuse spre studiu în școală ar trebui citite în această cheie, într-un parcurs didactic acțional dublu orientat, pe de o parte spre dezvoltarea intelectuală centrată pe procese cognitive și acumulare de informație (conținuturi), pe structurarea competenței de a ști să înveți, dar și pe metacogniție, pe înțelegerea sinelui și a prejudecăților (credințelor limitative), de acceptare a propriilor emoții și sentimente, de identificare a limitelor personale și de dezvoltare a abilităților, cu asumarea a ceea ce înseamnă să fii om, cu manifestarea responsabilității, cu empatie față de sine și față de ceilalți, și nu în ultimul rînd pe dezvoltarea morală.

De data aceasta vreau să semnalez însă, în aceeași ordine de idei totuși, o altă carență a programelor școlare de liceu: fiind extrem de aglomerate și disproporționate, nu permit o angajare într-un text mai mult de trei-patru-cinci ore. Și, dincolo de aceasta, nu propun deloc o viziune asupra ansamblului operei unui scriitor, necesară mai ales în cazul poeților (iar mă contrazic pe mine, cel din urmă cu ani, care susținea că nu e necesară o astfel de abordare). Sigur, prin componenta identitară a literaturii, e necesar să bifăm o trecere în revistă selectivă a principalelor repere din diacronie, epoci și curente literare, scriitori reprezentativi. Dar această jalonare cultural-identitară cred că poate fi redusă și restructurată, pentru că uneori – și experiența altor sisteme educaționale europene sau din alte colțuri de lume o dovedește – e mai de folos să străbați cîte un text, mai ales în cazul romanelor, nu patru-cinci ore, ci săptămîni la rînd, poate chiar mai mult. Altfel, rămînem doar cu bifatul, cu jalonări superficiale și cu foarte, foarte superficiale sondaje spre procesul dezvoltării personale. Și la ce duce asta? În nici un caz la formarea unor cititori de literatură.

Aș milita pentru mai puține texte studiate în clasă, dar mai consistent. Fără garanția formării unor cititori de cursă lungă, căci raiul nu e, așa cum spune Borges, o bibliotecă, decît pentru unii. În schimb, într-o altă formulă, care să permită o scufundare în text de pe toate malurile lui, lectura din școală, în speță din liceu, poate fi o lecție reușită, eficientă, de înțelegere a formelor de a fi, inclusiv a fericirii, aici, pe pămînt.           

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.