Putin e mai bătrîn decît pare

1 martie 2022
Putin e mai bătrîn decît pare jpeg

Despre Putin chiar nu aveam nici un chef să scriu, să-i fac profilul psihologic, cînd atîta lume s-a căznit să-i scoată la iveală biografia și să-i explice tulburările de comportament prin lipsurile și umilințele copilăriei. Am văzut cum cele mai multe descrieri se învîrt în jurul unei personalități deviante, cu trăsături megalomanice, narcisice și deseori cu accese paranoice, așezate pe soclul unui caracter brutal și al unui temperament coleric. La cum și cît de mult ni s-a înfățișat Putin în ultimii 22 de ani era și greu să scape privirii psihiatrului. Dar, pînă aici, cîți ca el? Cîți psihopați sîngeroși n-au ajuns în vîrful Lumii de-a lungul timpului? Și cîți îi mai sînt contemporani lui Putin, prin Belarus, Coreea de Nord, Turcia sau în Brazilia? E o analiză corectă, descrierea arată bine detaliile, dar asta nu explică totul. Cum se face că o situație care trena de multă vreme s-a precipitat acum? Cum s-a trecut de la o agresivitate de fond la o izbucnire de groază, o dezlănțuire a demonilor din străfundurile cele mai adînci ale acestei personalități accentuate?

Faptul că Putin suferă după vechea hartă a U.R.S.S. ca după o persoană în carne și oase, o mamă sau o iubită, sau faptul că și-a pus toată ambiția în căutarea măreției pierdute a Rusiei, tot în această direcție animistă, nu sînt lucruri noi. Pînă la urmă la asta a lucrat consecvent de peste două decenii, cu perfidie, cu cinism, cu strategii ticăloase, și din multe de vedere i-a și reușit. A reechilibrat parțial economia, a repus țara pe circuitul internațional, a intermediat conflicte, a trimis armate și ajutoare (în această ordine), a organizat competiții mondiale unde și-a arătat mîndria – un campionat de fotbal, o olimpiadă de iarnă, au mai fost cîteva finale de fotbal urmărite de tot mapamondul, toate aceste realizări cu prețul înfloririi corupției și sărăcirii populației, dar nu doar rușii, ci și ceilalți puteau să spună că Rusia de pînă mai ieri e departe bine de marasmul în care căzuse după destrămarea sovietelor. Oamenii de rînd, sărăciți și persecutați, aveau cumva, paradoxal, un sentiment de siguranță. Poate și de mîndrie. Au fost conflicte în țări mai apropiate sau mai îndepărtate, atentate teroriste, intervenții militare costisitoare, dar o țară ca Rusia e tot timpul în război și cumva pierderile umane și de bunuri devin parte din traiul zilnic al unei „superputeri”. Putin le-a promis redobîndirea măreției naționale în schimbul libertății individuale și mulți au acceptat trocul, fiind prea dezorientați și prea speriați ca să se trezească dintr-odată cu ea în brațe și să nu știe încotro să se îndrepte. Dar și Trump a promis Americii să o facă iarăși mare, același discurs găunos. Cînd politicienii promit măreția nației, omul de rînd trebuie să se gîndească automat la sacrificiul personal și să înghită în sec. Așadar lucrurile mergeau așa cum mergeau, către o măreție trudită și tare fragilă, mult lustruită de propagandă și alimentată de nostalgia privitorului. Chiar și conflictul din regiunea Donbas era o supurație cronică, cu care lumea se învățase să trăiască. Și la cele mai multe dintre pretențiile sale teritoriale celelalte mari puteri se arătaseră prea îngăduitoare. Putin era pe orbita lui, deviată rău dar compatibilă cu Lumea, așa de ciudată și de strîmbă cum e ea, și cu Istoria, care a mai acceptat și alte figuri psihopatologice. Și de aceea pe lîngă oroare, comportamentul său de acum aduce și multe semne de întrebare. Un om în poziția lui de putere, avuție și influență își caută locul în Istorie. Iar Putin tocmai i-a dat cu piciorul, s-a demascat ca un criminal fără dubii, un pericol pentru restul Lumii, e pus în același sertar cu Hitler, nici măcar cu Stalin (asta pentru că Stalin a fost un criminal „la el acasă”). Și asta fără să fie amenințat de nimeni și presat de nimic concret. Putin a fost după primii ani de surpriză, ca noutate pe scena politică a Rusiei, un abuziv și un criminal nedovedit din cauza unor vicii de procedură. Și, de parcă această scăpare nu i-ar fi fost de ajuns, s-a grăbit să se arate în flagrant cînd agresează și omoară. Într-o perioadă de aparentă luciditate, Putin își atrage condamnarea istorică și probabil și condamnarea la moarte. De ce ar face asta?

De curînd, a circulat pe rețelele de socializare o poză cu Kim Jong Un rîzînd cu gura pînă la urechi: „Finally I am not the craziest person in the world.” La Hitler se poate spune că a fost un crescendo al decompensării psihice pe măsură ce și-a eliminat adversarii, și-a consolidat puterea, și-a pus la punct mecanismul de îndoctrinare și și-a strîns de partea lui „oligarhii”. În decurs de șase ani a trecut la ofensiva mondială. Dar nu se susține ipoteza și în cazul lui Putin, care ar fi așteptat 22 de ani la putere ca să-și dea arama pe față. De aceea, dacă rămînem în sfera psihologică, răspunsurile pe care le generăm nu ne vor opri din a ne pune întrebări consternate.

La un moment dat, s-a mai întîmplat ceva. Și acolo e probabil cheia din spatele acestei decompensări uluitoare din cazul lui Putin, care pînă atunci a fost un strateg priceput, sîngeros, psihopat, dar mereu cerebral, avînd un simț special de a calcula corect riscurile și de a face plasamente șmechere. Planurile pentru războiul din Ucraina l-au găsit pe Putin la 69 de ani – teoretic mai avea ceva ani în fruntea imperiului, la cum își organizase aparatul de vot și legile, erau destule șanse să moară pe tron, cu lungi coloane de oameni care îl plîng și-l regretă, lăsînd țara în dificultate pentru că nu se zărea în urma lui un alt leu pe măsură. Sau o altă fiară. Dar fiara a început să îmbătrînească, și-a pierdut răbdarea, a lăsat deoparte strategia și a ridicat laba, laba care pe vremuri era puternică. Nu vom ști niciodată, nu știe decît el sau poate cineva din anturajul lui, ce s-a întîmplat cu Putin în ultimele luni. E vorba de un proces lung și discret, care a scăpat atenției următorilor (deși Macron l-a perceput ca „diferit” la ultima întîlnire față în față dinaintea războiului). N-ar trebui să ne mirăm dacă ar fi vorba de un mic incident din viața domestică, un rateu, revelația unor mici slăbiciuni sau neputințe care i-au desfășurat cerebralului Putin spectrul declinului biologic, un fior al sfîrșitului, al drumului pe care leul îl face la umbra unei stînci, după ce a fost izgonit, așezîndu-se cu spatele la piatră ca să poată să mai dea din labe în față în caz că pericolul se apropie. Dintr-un fapt mărunt, aparent lipsit de semnificație, Putin a avut presimțirea că i-au intrat zilele în sac și că n-a apucat să facă Rusia mare așa cum și-a dorit sau măcar să o lase la cîțiva centimetri deasupra pămîntului. Ce-i drept, imaginea aceea a măreției e și ea deformată, caricaturală, de-a dreptul grotescă, tot ca urmare a unui proces de deteriorare cerebrală la debut.

Înainte ca propriile deformări de judecată să-i alerteze instanțele de control, Putin s-a simțit dintr-odată neputincios fizic, animalul din el a tresărit, deși nu pare că ar fi cazul să se îngrijoreze pentru privitorul de la distanță, dar Putin judocanul, el care poza la bustul gol în calendarele rusești, trăgînd peștele din apă, cățărîndu-se pe munți, el poate să deceleze foarte precis fiorul declinului tocmai pentru că și-a făcut o obsesie din forma fizică. Dacă a interpretat corect semnalul de alarmă al corpului sau dacă a superinterpretat o slăbiciune pe care alții ar accepta-o cu seninătate, asta e altceva, putem avea o discuție de finețe psihologică asupra mecanismelor de atribuire și interpretare, dar pînă la urmă vom închide încă un fir într-o buclă mai mare: Putin a ajuns la concluzia că nu mai are timp. O să spuneți că și alți președinți sînt chiar mai vîrstnici decît el, de exemplu Biden e și mai bătrîn, și mai ramolit. Da, dar dacă raportăm durata de viață de la un popor la celălalt, ne putem spune că Putin are cam aceeași vîrstă ca Biden sau chiar un pic mai mult. Apoi deteriorarea cognitivă a lui Biden are mai degrabă aspectul unei fenomen de involuție, de senescență, un declin lent progresiv, pe cînd la Putin se pare că elementele discret clinice țin mai degrabă de o boală cerebrovasculară, cu oscilații timice, valuri de furie provocate de rateuri punctuale, crize coleroase, cu o prezervare îndelungată a nucleului personalității (în cazul său, psihopat din etapele de formare).

Acum cîțiva ani am văzut un documentar despre un arhitect finlandez bătrîn care proiectase un bloc pentru 50.000 de oameni, era evident o idee nebună și dezgustătoare în același timp, dar el nu-i sesiza aceste „calități”, se baza doar pe dimensiunea utilitară (deși și asta era ilogică). Trebuie să remarcăm aici că omul era în deplinătatea capacităților cognitive, era un arhitect bun, care își făcea proiectele cum trebuie, nu greșea calcule sau desena piramide răsturnate, și totuși era fundamental greșit orientat. Spunea ceva de genul – eu nu mai am timp să aștept, în Finlanda, birocrația mi-ar putea încetini enorm realizarea. A fost refuzat peste tot în Europa, așa că s-a dus în China, unde a găsit un investitor interesat, unul dintre primii magnați chinezi care își luase avion personal în anii ’90, cel care își adusese Luvrul acasă, îi făcuse replica pe un cîmp nesfîrșit, dar locuia într-o vilă vizavi și în fiecare dimineață privea clădirea muzeului pe geam, cînd își bea ceaiul. Finlandezul era febril, nu mai avea răbdare să dea drumul la construcție. Sfîrșitul documentarului i-a găsit rătăcind pe niște cîmpuri, cu capul gol, bătuți de vînt.

„Cu cît mai vast timpul pe care l-am lăsat în urmă, cu atît mai irezistibilă e vocea care ne cheamă în urmă”, nota Milan Kundera în Ignoranța. „Această idee pare o evidență, și totuși e falsă. Îmbătrînim, sfîrșitul se apropie, fiecare clipă devine tot mai prețioasă și nu mai e timp cu amintirile. Trebuie să înțelegem paradoxul matematic al nostalgiei: ea este mai intensă în prima tinerețe, cînd volumul de viață trecută e absolut neînsemnat.” Nostalgia e străină de Putin, ea a rămas doar în sufletele oamenilor care au suflet, Putin păstrează amintirea unei senzații, impetuozitatea tinereții, cînd ar fi făcut și mai mult rău decît face acum, doar că pe atunci nu-și construise aparatul de control al puterii și nu se înconjurase de această camarilă odiosă.

Îmbătrînirea lui Putin se vede și din tactica de cucerire pe care și-a ales-o, o tactică greoaie, sovietică, intră cu tancurile și infanteria în orașe și își omoară 5.000 de oameni în cîteva zile, băieți tineri și neinstruiți, asta după ce a pregătit invazia luni de zile. Dar asta nu e nici măcar tactica lui, e opera lui Gerasimov și a altor generali din Statul Major, dinozauri înghețați în războiul rece, care probabil n-au ieșit niciodată din Rusia, care cred că țara lor e un continent înconjurat de oceane polare. Putin de abia acum realizează cît de multe lucruri i-au scăpat, cum vigilența lui dădea rateuri ca un radar defect de mai multă vreme, de fapt un radar depășit tehnologic, și de asta se cutremură de spaimă. Și atunci întinde mîna după focoasele nucleare. Pe Putin nu-l mai impresionează acum nimic, și dacă va fi judecat și condamnat, ucis la palat sau pe stradă, sau mort de moarte bună în patul lui, absolut nimic de pe lumea asta nu-i va schimba credința că el a fost un patriot, că a făcut asta pentru viitorul glorios al Rusiei, că la cîte averi a strîns și cîtă domnie a avut, cum să-l mai intereseze altceva decît visul pe care și l-a făcut în tinerețe?

Pe Putin nu-l impresionează soarta propriului popor pe care îl condamnă înainte de oprobiu istoric la suferință imediată, sărăcie și disperare, cum să-l impresioneze Biden, Boris Johnson sau Ursula von Leyden? Dacă e cineva care are trecere la el acum, acesta pare să fie Macron. „Am avut un schimb bărbătesc de păreri” – au fost declarațiile la finalul unui schimb telefonic prelungit, imediat după începerea războiului. Macron, pentru că acolo Putin își proiectează cumva persoana, nu în altcineva, net diferit de el, într-o altă alură, nu, nici vorbă, ci în etapa aceea de viață și în poziția aceea care cumva i se pare similară – conducătorul tînăr al unui stat puternic, acolo de unde ar vrea Putin să-și facă drumul din nou. El nu-și dorește doar un nou mandat (asta e cumva de la sine înțeles), ci o nouă domnie, un nou început de domnie, să fie acolo, în vîrful piramidei rusești, iarăși la 40 și ceva de ani, și să-și ducă mai departe visele psihopate. Într-o secundă, Putin a realizat că biologia nu i-a conferit un statut special, așa cum și-a făurit el unul în Rusia. Putin a realizat că timpul nu mai are răbdare cu el, cînd de fapt ceilalți oameni nu mai au deloc răbdare cu el.

Augustin Cupșa este psihiatru și scriitor.

Foto: adevarul.ro / EPA-EFE

index jpeg 6 webp
„Poleiala” de pe Selly
În ultimii doi ani, am ciulit urechile la știrile despre Selly, încercînd să-i urmăresc traiectoria.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
De ce se depărtează românii de UE
Niciodată în istoria ei n-a avut România o perioadă așa lungă de prosperitate și dezvoltare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Feminitate și destin
Destinul converteşte „ordinea“ naturală (şi pe cea divină?) în viaţă, în dinamism imanent, în armonie de inanalizabile.
Frica lui Putin jpeg
Telefonul mobil
Ca să rezumăm printr-o imagine totul: ducem o viață de anexă a telefonului mobil.
index jpeg 5 webp
Una dintre cele mai inteligente femei din secolul al XIX-lea
Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci să fi fost, și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Iconofobie jpeg
Despre „dinamicile” literare
Dinamica trecutului face loc unei noi dinamici analitice, mult mai sofisticate decît odinioară.
„Cu bule“ jpeg
De la pivniță la cîrciumă
Circulă în ultima vreme, în articole jurnalistice și în postări care le preiau conținutul și formulările, o explicație fantezistă pentru originea expresiei beat criță.
HCorches prel jpg
Dragul meu fiu,
Cînd Selly avea vîrsta ta, avea în cont mai mulți bani decît valorează tot ce familia ta a adunat de-a lungul timpului.
IMG 8779 jpeg
Dacă xenofobia nu-i rasism, fotbalul e sport?
Aşa că, o fi fotbalul un sport, doar că voi, care intraţi, lăsaţi orice toleranţă! Dacă ar fi privit mai atent, Virgiliu ar fi găsit în dantesca lui coborîre cohorte de driblangii.
p 7 WC jpg
Va reconsidera Biserica Catolică doctrina despre contracepție?
Unii dintre teologii catolici de prim rang care au participat la dezbatere au sugerat că utilizarea anticoncepționalelor poate fi, în anumite circumstanțe, legitimă.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Diferențe
Dacă ar fi să fac o comparație, Val Gardena, de exemplu, e o zonă de schi în Italia în care pîrtiile legate între ele însumează 500 de kilometri.
O mare invenție – contractul social jpeg
Subiect de drept și drept subiectiv (III)
Expresiile subiect de drept și drept subiectiv par să aibă o nuanță tautologică sau să trimită la o definiție idem pe idem.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Turcia fără Erdogan?
Recep Tayyip Erdogan este de atîta vreme la putere încît nimeni nu poate spune cu siguranță cum va arăta Turcia după o eventuală plecare a sa din palatul prezidențial.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Cum de nu există din partea instituțiilor aferente reacții prompte, severe, susținute juridic, împotriva unei astfel de imposturi?
Frica lui Putin jpeg
Centrali
Cîte unul se crede central fiindcă e bătăușul clasei; un altul, fiindcă e al planetei.
AFumurescu prel jpg
Inteligență artificială; cu materialul clientului
…a trecut întîi o boare pe deasupra știrilor: există inteligență artificială! Mai întîi ni s-au deșteptat telefoanele.
index jpeg 5 webp
Amelia Earhart și Eleanor Roosevelt, o cină și un zbor cu stelele
„Este începutul unei noi epoci, nu-i așa, cînd o femeie în rochie de seară pilotează un avion noaptea?”, a spus retoric și entuziast Eleanor Roosevelt.
Iconofobie jpeg
Poezia continentelor
Ce surprinde la Whitman este uşurinţa cu care transferă ideea poetică (transcendentalistă) spre geografia culturală a umanităţii.
„Cu bule“ jpeg
Zgubilitic
Cuvîntul zgubilitic nu s-a răspîndit prea mult, dar își păstrează expresivitatea prin felul în care pare să parodieze o terminologie medicală (psihiatrică), prin contrastul comic între simbolismul lipsit de eufonie al primei sale părți și terminația savantă.
HCorches prel jpg
Două tristeți și o așteptare
Le transmit, din experiența personală, că vor simți îmbunătățiri semnificative ale vieții lor, pe toate planurile!
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
Cum spargem balonul chinez
Dacă relațiile sino-americane ar fi un joc de cărți, s-ar putea spune că avem o mînă bună. Dar chiar și o mînă bună poate pierde, dacă e jucată greșit.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Scrisori regăsite
Montefiore spune că nota aceasta, găsită după moartea lui Stalin în seiful său personal, a avut efectul scontat.

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un șofer care a sărit la bătaie cu bâta, pus la respect de victimă VIDEO
În baza datelor strânse de polițiști, șoferul a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.