Putin e mai bătrîn decît pare

1 martie 2022
Putin e mai bătrîn decît pare jpeg

Despre Putin chiar nu aveam nici un chef să scriu, să-i fac profilul psihologic, cînd atîta lume s-a căznit să-i scoată la iveală biografia și să-i explice tulburările de comportament prin lipsurile și umilințele copilăriei. Am văzut cum cele mai multe descrieri se învîrt în jurul unei personalități deviante, cu trăsături megalomanice, narcisice și deseori cu accese paranoice, așezate pe soclul unui caracter brutal și al unui temperament coleric. La cum și cît de mult ni s-a înfățișat Putin în ultimii 22 de ani era și greu să scape privirii psihiatrului. Dar, pînă aici, cîți ca el? Cîți psihopați sîngeroși n-au ajuns în vîrful Lumii de-a lungul timpului? Și cîți îi mai sînt contemporani lui Putin, prin Belarus, Coreea de Nord, Turcia sau în Brazilia? E o analiză corectă, descrierea arată bine detaliile, dar asta nu explică totul. Cum se face că o situație care trena de multă vreme s-a precipitat acum? Cum s-a trecut de la o agresivitate de fond la o izbucnire de groază, o dezlănțuire a demonilor din străfundurile cele mai adînci ale acestei personalități accentuate?

Faptul că Putin suferă după vechea hartă a U.R.S.S. ca după o persoană în carne și oase, o mamă sau o iubită, sau faptul că și-a pus toată ambiția în căutarea măreției pierdute a Rusiei, tot în această direcție animistă, nu sînt lucruri noi. Pînă la urmă la asta a lucrat consecvent de peste două decenii, cu perfidie, cu cinism, cu strategii ticăloase, și din multe de vedere i-a și reușit. A reechilibrat parțial economia, a repus țara pe circuitul internațional, a intermediat conflicte, a trimis armate și ajutoare (în această ordine), a organizat competiții mondiale unde și-a arătat mîndria – un campionat de fotbal, o olimpiadă de iarnă, au mai fost cîteva finale de fotbal urmărite de tot mapamondul, toate aceste realizări cu prețul înfloririi corupției și sărăcirii populației, dar nu doar rușii, ci și ceilalți puteau să spună că Rusia de pînă mai ieri e departe bine de marasmul în care căzuse după destrămarea sovietelor. Oamenii de rînd, sărăciți și persecutați, aveau cumva, paradoxal, un sentiment de siguranță. Poate și de mîndrie. Au fost conflicte în țări mai apropiate sau mai îndepărtate, atentate teroriste, intervenții militare costisitoare, dar o țară ca Rusia e tot timpul în război și cumva pierderile umane și de bunuri devin parte din traiul zilnic al unei „superputeri”. Putin le-a promis redobîndirea măreției naționale în schimbul libertății individuale și mulți au acceptat trocul, fiind prea dezorientați și prea speriați ca să se trezească dintr-odată cu ea în brațe și să nu știe încotro să se îndrepte. Dar și Trump a promis Americii să o facă iarăși mare, același discurs găunos. Cînd politicienii promit măreția nației, omul de rînd trebuie să se gîndească automat la sacrificiul personal și să înghită în sec. Așadar lucrurile mergeau așa cum mergeau, către o măreție trudită și tare fragilă, mult lustruită de propagandă și alimentată de nostalgia privitorului. Chiar și conflictul din regiunea Donbas era o supurație cronică, cu care lumea se învățase să trăiască. Și la cele mai multe dintre pretențiile sale teritoriale celelalte mari puteri se arătaseră prea îngăduitoare. Putin era pe orbita lui, deviată rău dar compatibilă cu Lumea, așa de ciudată și de strîmbă cum e ea, și cu Istoria, care a mai acceptat și alte figuri psihopatologice. Și de aceea pe lîngă oroare, comportamentul său de acum aduce și multe semne de întrebare. Un om în poziția lui de putere, avuție și influență își caută locul în Istorie. Iar Putin tocmai i-a dat cu piciorul, s-a demascat ca un criminal fără dubii, un pericol pentru restul Lumii, e pus în același sertar cu Hitler, nici măcar cu Stalin (asta pentru că Stalin a fost un criminal „la el acasă”). Și asta fără să fie amenințat de nimeni și presat de nimic concret. Putin a fost după primii ani de surpriză, ca noutate pe scena politică a Rusiei, un abuziv și un criminal nedovedit din cauza unor vicii de procedură. Și, de parcă această scăpare nu i-ar fi fost de ajuns, s-a grăbit să se arate în flagrant cînd agresează și omoară. Într-o perioadă de aparentă luciditate, Putin își atrage condamnarea istorică și probabil și condamnarea la moarte. De ce ar face asta?

De curînd, a circulat pe rețelele de socializare o poză cu Kim Jong Un rîzînd cu gura pînă la urechi: „Finally I am not the craziest person in the world.” La Hitler se poate spune că a fost un crescendo al decompensării psihice pe măsură ce și-a eliminat adversarii, și-a consolidat puterea, și-a pus la punct mecanismul de îndoctrinare și și-a strîns de partea lui „oligarhii”. În decurs de șase ani a trecut la ofensiva mondială. Dar nu se susține ipoteza și în cazul lui Putin, care ar fi așteptat 22 de ani la putere ca să-și dea arama pe față. De aceea, dacă rămînem în sfera psihologică, răspunsurile pe care le generăm nu ne vor opri din a ne pune întrebări consternate.

La un moment dat, s-a mai întîmplat ceva. Și acolo e probabil cheia din spatele acestei decompensări uluitoare din cazul lui Putin, care pînă atunci a fost un strateg priceput, sîngeros, psihopat, dar mereu cerebral, avînd un simț special de a calcula corect riscurile și de a face plasamente șmechere. Planurile pentru războiul din Ucraina l-au găsit pe Putin la 69 de ani – teoretic mai avea ceva ani în fruntea imperiului, la cum își organizase aparatul de vot și legile, erau destule șanse să moară pe tron, cu lungi coloane de oameni care îl plîng și-l regretă, lăsînd țara în dificultate pentru că nu se zărea în urma lui un alt leu pe măsură. Sau o altă fiară. Dar fiara a început să îmbătrînească, și-a pierdut răbdarea, a lăsat deoparte strategia și a ridicat laba, laba care pe vremuri era puternică. Nu vom ști niciodată, nu știe decît el sau poate cineva din anturajul lui, ce s-a întîmplat cu Putin în ultimele luni. E vorba de un proces lung și discret, care a scăpat atenției următorilor (deși Macron l-a perceput ca „diferit” la ultima întîlnire față în față dinaintea războiului). N-ar trebui să ne mirăm dacă ar fi vorba de un mic incident din viața domestică, un rateu, revelația unor mici slăbiciuni sau neputințe care i-au desfășurat cerebralului Putin spectrul declinului biologic, un fior al sfîrșitului, al drumului pe care leul îl face la umbra unei stînci, după ce a fost izgonit, așezîndu-se cu spatele la piatră ca să poată să mai dea din labe în față în caz că pericolul se apropie. Dintr-un fapt mărunt, aparent lipsit de semnificație, Putin a avut presimțirea că i-au intrat zilele în sac și că n-a apucat să facă Rusia mare așa cum și-a dorit sau măcar să o lase la cîțiva centimetri deasupra pămîntului. Ce-i drept, imaginea aceea a măreției e și ea deformată, caricaturală, de-a dreptul grotescă, tot ca urmare a unui proces de deteriorare cerebrală la debut.

Înainte ca propriile deformări de judecată să-i alerteze instanțele de control, Putin s-a simțit dintr-odată neputincios fizic, animalul din el a tresărit, deși nu pare că ar fi cazul să se îngrijoreze pentru privitorul de la distanță, dar Putin judocanul, el care poza la bustul gol în calendarele rusești, trăgînd peștele din apă, cățărîndu-se pe munți, el poate să deceleze foarte precis fiorul declinului tocmai pentru că și-a făcut o obsesie din forma fizică. Dacă a interpretat corect semnalul de alarmă al corpului sau dacă a superinterpretat o slăbiciune pe care alții ar accepta-o cu seninătate, asta e altceva, putem avea o discuție de finețe psihologică asupra mecanismelor de atribuire și interpretare, dar pînă la urmă vom închide încă un fir într-o buclă mai mare: Putin a ajuns la concluzia că nu mai are timp. O să spuneți că și alți președinți sînt chiar mai vîrstnici decît el, de exemplu Biden e și mai bătrîn, și mai ramolit. Da, dar dacă raportăm durata de viață de la un popor la celălalt, ne putem spune că Putin are cam aceeași vîrstă ca Biden sau chiar un pic mai mult. Apoi deteriorarea cognitivă a lui Biden are mai degrabă aspectul unei fenomen de involuție, de senescență, un declin lent progresiv, pe cînd la Putin se pare că elementele discret clinice țin mai degrabă de o boală cerebrovasculară, cu oscilații timice, valuri de furie provocate de rateuri punctuale, crize coleroase, cu o prezervare îndelungată a nucleului personalității (în cazul său, psihopat din etapele de formare).

Acum cîțiva ani am văzut un documentar despre un arhitect finlandez bătrîn care proiectase un bloc pentru 50.000 de oameni, era evident o idee nebună și dezgustătoare în același timp, dar el nu-i sesiza aceste „calități”, se baza doar pe dimensiunea utilitară (deși și asta era ilogică). Trebuie să remarcăm aici că omul era în deplinătatea capacităților cognitive, era un arhitect bun, care își făcea proiectele cum trebuie, nu greșea calcule sau desena piramide răsturnate, și totuși era fundamental greșit orientat. Spunea ceva de genul – eu nu mai am timp să aștept, în Finlanda, birocrația mi-ar putea încetini enorm realizarea. A fost refuzat peste tot în Europa, așa că s-a dus în China, unde a găsit un investitor interesat, unul dintre primii magnați chinezi care își luase avion personal în anii ’90, cel care își adusese Luvrul acasă, îi făcuse replica pe un cîmp nesfîrșit, dar locuia într-o vilă vizavi și în fiecare dimineață privea clădirea muzeului pe geam, cînd își bea ceaiul. Finlandezul era febril, nu mai avea răbdare să dea drumul la construcție. Sfîrșitul documentarului i-a găsit rătăcind pe niște cîmpuri, cu capul gol, bătuți de vînt.

„Cu cît mai vast timpul pe care l-am lăsat în urmă, cu atît mai irezistibilă e vocea care ne cheamă în urmă”, nota Milan Kundera în Ignoranța. „Această idee pare o evidență, și totuși e falsă. Îmbătrînim, sfîrșitul se apropie, fiecare clipă devine tot mai prețioasă și nu mai e timp cu amintirile. Trebuie să înțelegem paradoxul matematic al nostalgiei: ea este mai intensă în prima tinerețe, cînd volumul de viață trecută e absolut neînsemnat.” Nostalgia e străină de Putin, ea a rămas doar în sufletele oamenilor care au suflet, Putin păstrează amintirea unei senzații, impetuozitatea tinereții, cînd ar fi făcut și mai mult rău decît face acum, doar că pe atunci nu-și construise aparatul de control al puterii și nu se înconjurase de această camarilă odiosă.

Îmbătrînirea lui Putin se vede și din tactica de cucerire pe care și-a ales-o, o tactică greoaie, sovietică, intră cu tancurile și infanteria în orașe și își omoară 5.000 de oameni în cîteva zile, băieți tineri și neinstruiți, asta după ce a pregătit invazia luni de zile. Dar asta nu e nici măcar tactica lui, e opera lui Gerasimov și a altor generali din Statul Major, dinozauri înghețați în războiul rece, care probabil n-au ieșit niciodată din Rusia, care cred că țara lor e un continent înconjurat de oceane polare. Putin de abia acum realizează cît de multe lucruri i-au scăpat, cum vigilența lui dădea rateuri ca un radar defect de mai multă vreme, de fapt un radar depășit tehnologic, și de asta se cutremură de spaimă. Și atunci întinde mîna după focoasele nucleare. Pe Putin nu-l mai impresionează acum nimic, și dacă va fi judecat și condamnat, ucis la palat sau pe stradă, sau mort de moarte bună în patul lui, absolut nimic de pe lumea asta nu-i va schimba credința că el a fost un patriot, că a făcut asta pentru viitorul glorios al Rusiei, că la cîte averi a strîns și cîtă domnie a avut, cum să-l mai intereseze altceva decît visul pe care și l-a făcut în tinerețe?

Pe Putin nu-l impresionează soarta propriului popor pe care îl condamnă înainte de oprobiu istoric la suferință imediată, sărăcie și disperare, cum să-l impresioneze Biden, Boris Johnson sau Ursula von Leyden? Dacă e cineva care are trecere la el acum, acesta pare să fie Macron. „Am avut un schimb bărbătesc de păreri” – au fost declarațiile la finalul unui schimb telefonic prelungit, imediat după începerea războiului. Macron, pentru că acolo Putin își proiectează cumva persoana, nu în altcineva, net diferit de el, într-o altă alură, nu, nici vorbă, ci în etapa aceea de viață și în poziția aceea care cumva i se pare similară – conducătorul tînăr al unui stat puternic, acolo de unde ar vrea Putin să-și facă drumul din nou. El nu-și dorește doar un nou mandat (asta e cumva de la sine înțeles), ci o nouă domnie, un nou început de domnie, să fie acolo, în vîrful piramidei rusești, iarăși la 40 și ceva de ani, și să-și ducă mai departe visele psihopate. Într-o secundă, Putin a realizat că biologia nu i-a conferit un statut special, așa cum și-a făurit el unul în Rusia. Putin a realizat că timpul nu mai are răbdare cu el, cînd de fapt ceilalți oameni nu mai au deloc răbdare cu el.

Augustin Cupșa este psihiatru și scriitor.

Foto: adevarul.ro / EPA-EFE

15893136202 0a2c4f1f4b c jpg
Nici o asemănare între Comisia Europeană și regimul Ceaușescu
Contextul actual face ca, după 30 de ani, românii, alături de ceilalți europeni, de această dată, să se afle în situația în care să suporte o serie de restricții de consum nepopulare și dificile care le vor afecta nivelul de trai.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
À la guerre...
Campania declanșată împotriva Amnesty International este în cel mai bun caz ineficientă, în cel mai rău – dăunătoare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știi să faci?
Spiritul ciocoismului renaşte (supravieţuieşte) viguros pe scena noastră politică şi are la bază aceeaşi congenitală inaptitudine a noilor ciocoi pentru orice meserie determinată.
Frica lui Putin jpeg
Cele șapte zile ale miracolului
Miracolele sînt prin definiție nu numai încăpățînate, ci și cad nepoftite peste gazde.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Deșteptul proștilor
Mediul cel mai propice pentru a observa legătura fascinantă dintre prost și deșteptul lui și, în consecință, mediul de viață cel mai propice pentru deșteptul proștilor este Facebook.
04 Lord and Lady Somers + Prince Michael on Eastnor Castle Terrace  1937  jpg
Istoria în turneu
Istoria este vie. Și continuă. Trebuie doar să știi să surprinzi cadrele potrivite.
Iconofobie jpeg
Ego-disecții
Ce își cunoaște omul mai bine decît proprietatea, posesiunea (simbolică sau materială) cu care generează, gradual, raporturi de consubstanțialitate?
„Cu bule“ jpeg
Ciao, ciau, ceau
Probabil că la răspîndirea formulei de salut au contribuit, în anii de după al Doilea Război Mondial, muzica și filmele.
HCorches prel jpg
Orice sat are nevoie de bătrînii săi înțelepți
Cum să-i fidelizăm și să le oferim bucuria de a mai dărui din ceea ce au acumulat o viață?
p 7 Sediul Bancii Centrale Europene WC jpg
Sfîrșitul „mesei gratuite” în Uniunea Europeană
Pînă nu demult, Banca Centrală Europeană (BCE) putea să arunce realmente cu bani, pentru gestionarea problemelor din zona euro.
Un sport la Răsărit jpeg
Fotbalul nostru trece printr-o secetă sau, dimpotrivă, băltește?
Fotbalul nostru e ca un trenuleţ electric de jucărie. Arată bine, se mişcă bine şi reproduce destul de bine realitatea.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Summit NATO la Telega
Mergînd într-o zi la unele dintre aceste băi din Telega, la Șoimu, cu toată istoria asta în cap, nu mică mi-a fost mirarea să întîlnesc niște personaje interesante.
O mare invenție – contractul social jpeg
Dincolo de costul și eficiența sancțiunilor internaționale
Sancțiunile împotriva Rusiei nu au fost suficiente pentru a o descuraja.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Țară mică fără viitor
Serbia reușește permanent să provoace dureri de cap Vestului.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A mînca sănătos
Ezit, de cînd mă ştiu, între asceză şi lăcomie, între Yoga ierbivoră şi Michel Onfray.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Hai, că ne-ați speriat, bată-vă să vă bată....
Ne-au fost suprimate drepturile? Sigur! Excesiv? Nu mă îndoiesc.
AFumurescu prel jpg
Anti-apocalipsa melcilor
Pînă la data de 31 iulie, scrisoarea adunase peste 240 de semnături de susținere, din toate colțurile lumii.
1024px Piaggio, Vespa con accessori, 1948   san dl SAN IMG 00003403 jpg
Zumzzzet de viespe
Silueta îngustă și elegantă, brațele ghidonului și sunetul pe care îl scotea noul scuter îl asemănau cu o viespe.
Iconofobie jpeg
Echilibristică metafizică
Ce enigmatic morb psiho-social poate infecta atît de grav o generație, retezîndu-i pofta de a trăi?
„Cu bule“ jpeg
Longevivi
Adjectivul „longeviv” este folosit tot mai des cu un sens extins, pentru a caracteriza nu numai durata lungă a unei vieți umane, ci și pe aceea a unei activități oarecare îndeplinite de o persoană.
HCorches prel jpg
Cum să nu mori de ciudă, cînd ai atins culmile succesului
Cred că în școli instituția psihologului școlar ar trebui să capete o mult mai mare vizibilitate și importanță.
Un sport la Răsărit jpeg
Mai există ceva de strigat pe stadioanele de fotbal?
Există o teorie imbecilă conform căreia la stadion poţi face mai orice, „nu sîntem la teatru“, e bine să existe un loc unde să se descarce flăcăii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Turismul ne e străin
Morișca merge oricum și mereu apar alți clienți fraieri.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce lipsește pe piața politică
Tejghelele vieții noastre politice, deși multicolore în aparență, sînt, de fapt, goale.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.