Putem rupe blestemul bogăţiilor naturale?

„Eu sînt cel care a rupt orice legătură cu Petromul, ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-a obţinut într-o perioadă de criză“, a declarat preşedintele Traian Băsescu, în interviul său din 11 martie crt., de la PRO TV. „Nu poţi cere unei firme să fie morală, însă nici nu poţi să-mi arunci tot timpul preţul mondial al combustibilului, de 120 de dolari, cînd din România îl extragi cu 16 dolari. Aici mi se pare că este zona de lipsă de fair play“, a continuat preşedintele. În ultimul trimestru din 2011, Petrom a obţinut un profit de 838 de milioane de lei, în creştere cu 8% faţă de perioada corespunzătoare din 2010. Totuşi, vînzările au fost mai mari cu 17%.

Semnalul dat de preşedinte ar putea însemna mai mult decît o simplă „grevă“ la pompele unei companii sau alteia. Putem merge însă cu discuţia mai departe. Pentru că, dacă în cazul Petrom nu par să mai fie multe de făcut – contractul e contract şi mortul de la groapă nu se mai întoarce –, în cazul altor bogăţii naturale mai sînt încă lucruri de reglat.

Nu de mult, românii au primit una dintre veştile cele mai bune ale ultimilor 20 de ani. OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production Romania au anunţat descoperirea în Marea Neagră a unui zăcămînt de gaze naturale estimat la 42-84 de miliarde metri cubi. Aceasta ar echivala cu consumul intern pentru o perioadă de trei-şase ani. Pentru a putea exploata resursele descoperite, cei doi giganţi petrolieri ar putea investi între trei şi zece miliarde de dolari. Şi – aşa cum declara în august 2011 directorul general al ExxonMobil Exploration and Production Romania Ltd., Ian A. Fischer – „toată lumea ar avea de cîştigat, inclusiv România“.

Pare că a dat norocul peste noi, dar lucrurile nu sînt aşa de simple precum par la prima vedere. Dacă, pentru unele naţiuni, descoperirea resurselor energetice poate fi o mană cerească, pentru altele se dovedeşte o adevărată nenorocire. Dimpotrivă, tocmai lipsa resurselor a încurajat destule naţiuni să-şi dezvolte spiritul antreprenorial şi comunitar. Pentru statele africane, descoperirea şi exploatarea unor mari cantităţi de ţiţei nu înseamnă şi ieşirea din sărăcie. În Nigeria, oamenii nu văd un chior de pe urma exploatării petrolului de către marile companii şi nimeni nu ştie exact cîţi bani ar trebui să intre în conturile statului, iar dacă intră, unde se duc. La fel stă situaţia în alte state africane afectate de corupţie şi proastă guvernare – Gabon, Guineea Ecuatorială, Sudan, Angola.

În Venezuela, Hugo Chávez a venit la putere tocmai promiţînd că profiturile de pe urma exploatării petrolului vor fi orientate spre dezvoltarea socială. Rezultatele sînt însă dezamăgitoare – venezuelenii s-au ales în principal cu un lider autoritar, şi mai puţin cu dezvoltarea. La Baku, în Azerbaidjan, s-au ridicat minunate clădiri de birouri, hoteluri luxoase şi mall-uri strălucitoare. Ţara afişează o bunăstare demnă de invidiat, ca urmare a exploatării petrolului. Dar acelaşi petrol a creat o dinastie republicană – puterea se transmite în familia Aliyev.

Anul trecut, José Manuel Barroso şi Herman van Rompuy ar fi trebuit să se ţină de nas cînd l-au primit pe covorul albastru de la Bruxelles pe preşedintele uzbec Islam Karimov. Conduce ţara din 1991. În 1995 a cîştigat cu unanimitate un referendum ce a pus capăt limitării numărului de mandate. Ultima dată cînd a fost reales, pînă şi singurul contracandidat a dat asigurări că l-a votat... Dar uriaşele resurse de gaze îl fac totuşi frecventabil pe Karimov, ca şi pe ceilalţi reprezentanţi ai dictaturilor petro-gazifere din Asia Centrală.

Turkmenistanul este terenul de joacă al lui Gurbangulî Mialikgulîievici Berdimuhamedov, urmaşul mult mai celebrului Saparmurat Niyazov, posesor al unei statui de aur încă din timpul vieţii, în caitala Astana. În Kazahstan, preşedintele Nursultan Nazarbaev continuă să fie reales, din 1991, cu peste 90%. Protestele şi grevele care au izbucnit recent au fost reprimate în forţă.

Ce să mai spunem de Rusia, unde puterea lui Putin se bazează în mare măsură pe exploatarea rezervelor de gaz şi petrol. Tocmai acestea au dus la crearea clasei de mijloc ruseşti, care a susţinut ascensiunea lui Vladimir Putin, printr-un schimb ce părea reciproc avantajos: bunăstare materială contra renunţarea la revendicări de natură democratică. Azi, căsătoria din interes e pe cale să se rupă, dar Putin pare deja consolidat. Există, desigur, cazul monarhiilor din Golf, unde petrolul a adus bunăstare şi dezvoltare. Numai că toate acestea au loc în condiţiile unor limitări de ordin politic şi religios de neconceput în cultura europeană.

Dar sînt şi exemple de succes. În Olanda, Norvegia sau Marea Britanie, descoperirea resurselor de gaze şi petrol a fost cu adevărat benefică pentru toţi. Olandezii au început să extragă gazul, la sfîrşitul anilor ’50. Iar norvegienii şi britanicii au început să exploateze petrolul la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Atunci, democraţiile lor erau îndeajuns de consolidate pentru ca bogăţiile să poată fi puse în slujba bunăstării tuturor.

Pînă la urmă, totul depinde de calitatea liderilor şi de gradul de dezvoltare a democraţiei. Naţiunile cu democraţii puternice pot folosi inteligent resursele. Acolo unde nu există democraţii funcţionale, bogăţiile naturale pot să crească elite politice bolnave de putere şi profund corupte.

Noi ce vom face? Vom constitui un fond suveran, care să contribuie la bunăstarea tuturor, precum Norvegia? Vom vedea cum ni se scurge bogăţia printre degete, ca Nigeria? Sau ne vom mulţumi cu puţin, lăsînd grosul în mîinile unei hiperclase corupte?

Anul 2012 este unul electoral şi ar trebui să punem în dezbatere şi această chestiune. Sau, mai precis, liderii politici ar trebui să vină cu propuneri.   

Ovidiu Nahoi este jurnalist, redactor-şef la Adevărul Europa.