Probleme mari pentru întreprinderi mici

Prescurtat, ele s-ar chema IMM-uri, adică întreprinderi mici şi mijlocii. Ele reprezintă, prin toată lumea, o bună parte din totalul locurilor de muncă şi suficient de mult din producţia globală, astfel încît să fie des invocate în discursurile politice de pretutindeni. În final, discuţiile se cam blochează cînd vine vorba de accesul la bani, deoarece capitalul necesar dezvoltării este, în general, în bănci iar acestea nu ascultă guvernele. E drept, americanii mai au fonduri de investiţii specializate în plasamente de risc mai mare sau oameni de afaceri care din asta îşi cîştigă existenţa: din sprijinirea ideilor noi care pot aduce profituri mari. Pe la ei, se cheamă business angels. Aş traduce prin „îngeri păzitori ai micilor întreprinzători, aflaţi la început de drum.“ Deoarece majoritatea europenilor (nu îi vîr aici pe englezi) se uită cruciş spre fondurile de risc (riscul este un cuvînt de speriat în cultura economică a continentului) şi nu sînt prea dispuşi să finanţeze idei aparent trăznite (doar de aia sîntem Bătrînul Continent, pentru a fi mai conservatori), IMM-urilor nu le rămîne decît să apeleze la băncile comerciale, aflate la ananghie.

În atari condiţii, ce mai rămîne de făcut? Simplu. Salvezi băncile din bani publici pentru ca, mai apoi, acestea să treacă hotărît la creditarea firmelor mici, aflate în mare nevoie de bani. Comisia europeană aşa zice. Eu cred că planul nu are şanse de reuşită. Argumentul meu se numeşte Jeremie. Mama lui este tot Comisia europeană. A avut trei fraţi, dar familia s-a tot mărit şi acum sînt, în total, şase vlăstare cu nume care încep cu J. Toţi ar fi trebuit să atragă băncile comerciale în caruselul finanţării europene. Jaspers, de exemplu, s-a dezvoltat frumuşel. El se ocupă de proiecte mai măricele, de infrastructură. În el s-au implicat Banca europeană pentru reconstrucţie şi dezvoltare şi Banca europeană de investiţii. Ele cu greu pot fi numite bănci comerciale, dar asta e tot ce s-a găsit. Jessica ar fi trebuit să fie prietena primarilor din toată Uniunea. Nu prea i-a ieşit. În cei aproape şase ani de viaţă, amabila Jessica nu a fost curtată. A rămas cu un proiect la Londra, unul prin Germania şi cam atît. Restul activităţilor se află la nivel de studii de prefinanţare. Jeremie, săracul, a fost cel mai urgisit. El ar fi trebuit să implice băncile în finanţarea întreprinderilor mici. N-a fost să fie. În orice vremuri (fie de criză, fie de prosperitate), banca trebuie să judece în termeni barbari numiţi „profit“, „risc bancabil“ sau „sustenabilitatea planului de afaceri“. De aceea, trebuie să ia la puricat documentele cu care vine petentul pentru a susţine împrumutul. Asta cere muncă de evaluare pe care banca o socoate scumpă. Pentru un credit de zece mii de euro sau pentru unul de zece milioane, volumul de muncă într-ale evaluării este relativ similar. Cu alte cuvinte, ideea creditelor mici şi destul de riscante pentru întreprinzătorii la început de drum nu a surîs băncilor care au evaluat propria muncă de evaluare la sume măricele. Colac peste pupăză, a mai venit şi criza care a inhibat puternic dorinţa de risc a bancherilor, mult mai interesaţi de planurile de salvare din bani publici. Pentru a complica şi mai tare viaţa anemicului Jeremie, a mai apărut şi o cruntă nepotrivire de caracter între mami (Comisia) şi tati (sistemul bancar). După cum se ştie, mămoasa Comisie vrea să îi ajute pe copiii mai amărîţi, cu şanse mici de reuşită, în numele unui principiu pur european: coeziunea, adică reducerea diferenţelor între săraci şi bogaţi. Dacă un plan de afaceri arată prea bine, riscă să fie socotit „bancabil“ şi respins de la finanţare. Tati îi creşte pe copii în stil spartan. Cei musculoşi capătă de mîncare. Cei nevolnici sînt îndrumaţi, politicos, să-şi ia gîndul de la creditare.

De aceea, nu cred în ruptul capului că tati îşi va schimba comportamentul, după ce mami îşi va jertfi banii de coşniţă pentru a-şi feri partenerul de la faliment. Nu cred că băncile vor finanţa IMM-urile mai mult, doar pentru că guvernele le-au salvat din bani publici. Mi se pare total nerealist să îţi închipui aşa ceva.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.