Priorităţile Ivropei
Acum mai bine de un an, am avut privilegiul unei conversaţii private, de vreo douăzeci de minute, cu un foarte înalt funcţionar al Comisiei Barroso. Eram singuri la locul de fumat al unui restaurant bruxellez, aşa că am profitat din plin. Recunosc, în urma acelei conversaţii şi a unei minimale documentări suplimentare, am avut material suficient pentru vreo cinci emisiuni şi cam tot atîtea articole ale prezentei rubrici din
Aşadar, în primăvara anului 2013, ce am aflat? Că Europa se pregătea să iasă cît o putea de bine din criză. Toate analizele au arătat că ţările care şi-au construit economiile pe producţia industrială au ieşit mult mai puţin şifonate din recesiune decît cele care au marşat snob pe marile găselniţe ale începutului de mileniu: serviciile financiare de generaţia „nu ştiu cît“ sau turismul. Prin urmare, îmi spunea cofumătorul, şansa prosperităţii viitoare a Bătrînului Continent nu poate fi găsită în altă parte decît în regăsirea fostei glorii industriale, pierdute în favoarea Statelor Unite, a Chinei, Indiei sau Braziliei. Pe ce baze economice? – îl întreb. La cît costă megawatt-ul ecologic eolian produs de UE sau metrul cub de gaz importat din Rusia, nu văd vreo şansă în a concura gazele de şist americane sau megawatt-ul nuclear produs în Asia. Mi-a dat dreptate. I-ar fi şi zis colegului comisar de la Mediu: „Dacă vom continua în ritmul ăsta, în curînd, europenii vor muri perfect sănătoşi şi cu burta goală.“
, mi-a mărturisit că şansa energetică a statelor membre va fi centrala nucleară. Nu se vorbeşte prea mult pe temă, dintr-un soi de pudoare eco. Conversaţia avea loc cu mult înainte ca Putin să hotărască să anexeze Crimeea.
Pe scurt: prioritatea era producţia şi exportul spre terţe pieţe, producţia industrială bazată pe tehnologii de vîrf, cu oarecare tradiţie în Europa, cu norme dure de calitate, croirea unei uniuni energetice, cu accent pe centralele nucleare sau chiar exploatarea gazelor de şist.
Acum, după un set de alegeri europene, constituirea unei noi Comisii, cu alt şef şi, mai ales după bulversantele acţiuni Putin-iene, mă uit la cum a fost construită echipa în noua configuraţie a portofoliilor şi încerc să îmi dau seama dacă priorităţile s-ar fi schimbat.
IT-ul este la mare preţ. Avem nu unul, ci două portofolii destinate „ramurii“. Unul dintre ele este preluat de neamţul Oettinger, „veteran“ de-al lui Barroso, cu o prestaţie uşor mediocră la Energie. Care portofoliu acum se cheamă ambiţios „Uniune Energetică“ şi a fost încredinţat altui veteran, Maros Sefcovici. Un tip special de funcţionar, cu studii diplomatice la Moscova, aprofundate la Harvard şi al cărui prim post de ambasador a fost în Israel. Posesor, bănuiesc, al unor calităţi de negociator ieşite din comun. Va avea nevoie de ele din plin, dacă încearcă să avanseze pe drumul unei adevărate Uniuni într-ale energiei. Va avea mult de-a face cu un alt comisar, spaniolul Miguel Arias Canete, care se va ocupa de „Climate action and energy“ (traduceţi după propria imaginaţie ce va fi să însemne
). Cred că ibericul va fi responsabil cu vîndutul strategiei nucleare într-un pachet de comunicare cît mai eco-bio posibil. Protecţia mediului mai este ataşată doar denumirii celui care se ocupă cu pescuitul. Nu mai avem de-a face cu un portofoliu de sine stătător. Ceea ce reprezintă un semnal interesant. De-alde economiei se regăsesc şi la un vicepreşedinte (Jyrki Katainen – „Locuri de muncă, Creştere şi Competitivitate“). În rest, multe portofolii cu accent politic sau dedicate drepturilor omului. În general, această comisie este „foarte politică“. Este compusă din mai puţini experţi decît precedenta.
Cît priveşte România, avem o interesantă continuitate. După „Agricultură“ – domeniu problemă, ni s-a încredinţat „Dezvoltarea Regională“. Alt domeniu socotit problematic. Dovadă că prima experienţă a fost socotită un succes.
Eu zic aşa: că priorităţile Ivropei de acum mai bine de un an sînt încă valabile. Trecînd prin alegeri, prin schimbări instituţionale şi prin accesele macho ale domnului Putin. Zic că e bine. Asta aşteptam, în fond, de la Comisie: stabilitate şi predictibilitate.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
