Primul cincinal în Uniune
De curînd, Liliana Nicolae, colega mea de la radioul public (de citit şi în Dilema veche), m-a provocat: ia să fac eu bine şi să-i zic cum e România „la cinci ani după“, adică la exact un cincinal după aderarea la Uniunea Europeană. Sincer, dacă nu era ea, uitam complet ce şi cum cu aniversarea respectivă. De discutat nu prea s-a discutat prin media noastră despre avantajele şi belele aduse de aderare, la aşa număr de ani. Cu atît mai interesant mi-a părut demersul ei jurnalistic.
Mi-a făcut de la început o mărturisire. Majoritatea celor pe care i-a intervievat au arătat o blazare demnă de o cauză mai bună, iar părerea majoritară suna a „mda, e bine că am intrat, numai că ţara nu este mai curată sau mai civilizată, noi nu o ducem mai bine, nu s-a întîmplat nimic bun, iar Uniunea e în criză“. „Bleah“, mi-am zis şi am purces la a-mi exprima recent (re)descoperitul euroentuziasm. Am stabilit să luăm drept reper anul 2001. De ce? Iac-aşa, că era acum un deceniu. Păi, în materie de gropi pe străzi şi gunoi urban (două motive de intens disconfort cotidian), în opinia mea, situaţiunea e mult mai bună. În Bucureşti, cel puţin. Cică nu are legătură directă cu aderarea. Aşa o fi, numai că Europa (în mintea majorităţii românilor) este ceva cu străzi curate şi fără gropi. Aşadar, mai puţine hîrtoape şi resturi pe trotuare înseamnă mai multă „europă“. Să nu uit de coşmarul cotidian-urban numit trafic infernal. Deşi mă enervează rău de tot, nu pot fi prea supărat. Să recunoaştem: traficul aglomerat este un semn al prosperităţii.
Numai că, din aproape în aproape, ajungem la unul dintre motivele blocajelor de circulaţie: nerespectarea regulilor. Poliţiştii sînt rari, amenzile sînt improbabile. Autoritatea ordinii publice este mai mult sugerată şi defel impusă. „O naţiune civilizată este o naţiune amendată“, îmi spunea, prin 2001, Silviu Prigoană. Pe vremea aia nu i-am dat dreptate, acum tind să fiu de acord. Cred că este vorba, mai degrabă, despre timiditatea excesivă a poliţiştilor, ca indicator simbolic al tuturor timidităţilor cumulate ale unui stat încă slab, fără proceduri riguroase, lăsat încă mult prea mult la toanele vreunui funcţionar sau ale altuia, cu o administraţie puternic „personalizată“. Cam ca tricourile acelea pe care ţi le faci la mall, cu poza adusă pe memory stick, aşa arată şi angajaţii statului român. Aici mai e mult de lucru, aici nu găsesc încă suficient de multă „europenizare“. E drept că şi handicapul faţă de „ceilalţi“ pare a fi cel mai consistent.
În rest, zic că acolo unde e „multă europă“, avem şi progresele cele mai vizibile. Pe rînd. Agricultura, singura politică 100% comună, pare a fi sectorul cu cea mai vizibilă creştere în România. E drept că evaziunea fiscală din domeniu (apanajul statului slab) pare că i-a ajutat din plin pe latifundiarii dominanţi, dar asta e, sper să le treacă. Alt capitol, dezvoltarea regională, pare a fi vedetă doar cînd se vorbeşte apocaliptic despre „capacitatea insuficientă de absorbţie“. În general, discuţia are loc din spatele unor laptopuri, în vreun studio de televiziune, fără ca moderatorii să aibă curiozitatea profesională de a trece de kilometrul 36, pentru a vedea cum mai arată ţara. În opinia mea, din ce în ce mai mulţi primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene au învăţat deja că pot căpăta votul electoratului dacă folosesc fondurile europene pentru un spital, un drum judeţean, o şcoală. Nu le-a trecut încă năravul de a da lucrări amicilor politici, dar am certitudinea că asta e o fază trecătoare. Nu înşir aici argumentele, mi-ar trebui mai multe articole.
La „nasoale“ am de enumerat, culmea coincidenţei, exact zonele în care Uniunea nu are politici comune, ele fiind lăsate, carevasăzică, exclusiv la mîna statelor membre: sănătatea, justiţia, educaţia.
Pare-se că României i-ar prinde bine recenta evoluţie, cu „mai multă europă“. Ceva control comunitar în politicile fiscale ar însemna doar începutul, în opinia multora. Gîndul mă-nfioară, dar unii zic că este o soluţie bună pentru administraţii slabe, ca a noastră. Am fost suficient de euroentuziast?
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
