POSDRU, un scandal şi o dilemă
Ştirea este clară şi seacă. România este la un pas de a pierde în acest an 100 de milioane de euro şi 1,1 miliarde, în anul următor, ca urmare a suspendării de către Comisia Europeană a plăţilor pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Şi cîteva mici clarificări: în februarie, Comisia anunţase Bucureştiul că întrerupe plăţile aferente POSDRU din cauza unor nereguli constatate în desfăşurarea programelor. Un audit realizat de autorităţile române a scos în evidenţă greşelile şi a propus măsuri pentru remedierea problemelor apărute în unele proiecte, astfel că, la începutul lui aprilie, plăţile au fost reluate.
Numai că, între timp, un control – realizat, de această dată, de Comisia de la Bruxelles – a scos în evidenţă, se pare, probleme sistemice. Spunem „se pare“, întrucît nimeni nu a văzut pînă acum raportul celor de la Bruxelles. Iar premierul Ponta, care a făcut luni anunţul pe un ton grav, nu fusese informat oficial de către Comisie. Se pare însă că suspendarea plăţilor este iminentă, fapt confirmat şi de ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
O precizare: dacă în februarie-martie a fost vorba de o întrerupere, acum vorbim de o suspendare. Ceea ce, potrivit limbajului sec al Comisiei Europene, este un pas în direcţia rea. După suspendare poate urma dezangajarea, adică pierderea cu totul a sumelor alocate.
De aici încolo, terenul devine un pic alunecos. În primul rînd că tonul pe care premierul Ponta a făcut dezvăluirile nu poate fi înţeles în afara perioadei electorale pe care o traversăm. Într-adevăr, auditul european se referă la perioada 2010-2011. Iar „muniţia“ din mîna liderului PSD pare a fi de bună calitate, ceea ce explică reacţia încurcată a fostului ministru al Muncii, Sulfina Barbu.
Nu este pentru prima dată cînd despre POSDRU se spun lucruri urîte. Acest program a venit pur şi simplu mănuşă celor puşi pe sifonat fonduri europene. Bani mulţi, 3,5 miliarde de euro, acordaţi după principiul „primul venit, primul servit“, pentru programe de pregătire a resurselor umane. Aşa şi-au făcut loc proiecte fantasmagorice, multe şi mărunte, în care femei de peste 60 de ani urmau cursuri pentru salvamari. Sau în care tineri defavorizaţi din mediul rural, unii care de-abia ştiau să scrie bine româneşte, erau pregătiţi să-şi dezvolte abilităţile de comunicare. Cum balta s-a dovedit bogată în peşte, beneficiarii şi-au şi asigurat salarii de manageri din sectorul bancar, unii dintre ei cumulînd atîtea proiecte, încît orele de lucru zilnice depăşeau bine de tot 24 de ore.
„Acolo nu mai sînt relaţii transpartinice. Acolo este România“, spune un înalt responsabil guvernamental, încercînd să descrie situaţia din cadrul POSDRU. Profesori de toate gradele, din şcoli, licee şi universităţi, lideri sindicali, inspectori, funcţionari locali şi ministeriali, cu toţii şi-au dat mîna în această horă. Aşa se explică faptul că, şi să vrea să rupă pisica, membrii Guvernului par mai curînd legaţi de mîini şi de picioare. Le-ar rămîne doar „şansa“ blocării cu totul a programului şi reacreditarea Agenţiei de Management. Ceea ce ar însemna pierderi financiare sigure, dar măcar ar putea să ne asigure mai multă credibilitate în ochii instituţiilor europene. Dar şi aici este o problemă: proiectele deja aprobate de autoritatea de management sînt deja contracte valabile şi trebuie plătite, chiar cînd beneficiarii şi-au pus din burtă salarii de 10.000 de euro pe lună. Iar dacă nu plăteşte Comisia, va trebui să plătească România – cum s-ar spune, ne vom finanţa noi pe noi. Doar un şir lung de procese ar putea clarifica lucrurile, undeva pe la Sfîntu-aşteaptă.
Adevărul este că nici nu se putea un moment mai prost pentru izbucnirea unui asemenea scandal – fiindcă un scandal este, şi încă de proporţii europene. La Bruxelles ne aflăm în mijlocul „negocierilor sîngeroase“ pentru bugetul 2014-2020. Percepute la Bucureşti drept „niveluri minime accceptate“, propunerile Comisiei Europene sînt văzute în capitalele marilor state contributoare mai degrabă ca extravagante, în această perioadă de criză. Un lucru e cert: liderii de la Berlin, Londra, Haga şi din alte capitale care contribuie din greu la finanţarea politicilor Uniunii nu le pot prezenta electoratelor proprii altceva decît un buget european mult amputat. De ce să contribuim noi la finanţarea mafiilor din Estul Europei? – se întreabă tot mai mulţi cetăţeni ai „vechii Europe“, apăsaţi de criză. E clar, dacă vor fi operate reduceri – şi vor fi – acestea vor viza şi politica de coeziune.
Imaginaţi-vă ce ar însemna izbucnirea la Bruxelles a unui scandal cu românce de-abia ieşite la pensie, urmînd cursuri de salvamari pe banii contribuabilului european! Ce marfă de primă calitate pentru tabloidele din Marea Britanie! Ce-ar mai rîde ei, ţinîndu-se de burtă de „prietenii coeziunii“, grupul de ţări beneficiare ale Bugetului UE, iniţiat chiar de România! Şi nu doar România ar fi pusă în cauză, ci întreaga Comisie, întreaga „birocraţie de la Bruxelles“ care a permis ca asemenea abuzuri să aibă loc.
Astfel că, la Bucureşti, se găsesc şi voci care înclină spre o punere a batistei pe ţambal, pentru a minimiza pierderile. Adică, Ponta ar fi făcut mai bine să se uite la consecinţele europene ale scandalului, şi nu la interesul său electoral de a lovi în fosta administraţie PDL. „În definitiv, cîţi sînt cei care şi-au fixat salarii de 10.000 de euro? Puţini! Pe aceia să-i dea de exemplu şi să lase restul proiectelor să meargă“ – afirmă cineva din sistem.
Ar fi o rezolvare dîmboviţeană, care ar conveni însă şi multor urechi sensibile de pe la Bruxelles – dar ar fi încă un mod de a ne fura căciula. Să o facem, spre „liniştea“ negocierilor pentru bugetul european? Aceasta chiar că este o dilemă!
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni economice la The Money Channel.
