Pîrloaga activă
Pîrloagă (conform DEX, ediţia 1996): teren arabil, lăsat nelucrat unul sau mai mulţi ani, pentru refacerea fertilităţii lui.
Întotdeauna am zis că merită să te uiţi cîteodată în dicţionar, chiar dacă sensul unui cuvînt îţi pare binecunoscut, clar, indubitabil. Aşa se întîmplă să aflu că pîrloaga, în mod curent descrisă ca fiind un teren lăsat de izbelişte, a pagubă, nu este altceva decît o necesară etapă în complicatul flux tehnologic agricol, întru redresarea balanţei de substanţe binefăcătoare din sol. Nu este, aşadar, lăsat în plata Domnului, ci mai degrabă în plata domnului (de la APIA – Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură). Adică este subvenţionat prin sistemul de plăţi directe, de către Uniunea Europeană, prin bugetul alocat politicii agricole comune.
Vă ziceam cît este de complicat să defineşti „fermierul activ“, adică persoana care este cetăţean al unui stat membru, deţine teren arabil undeva pe teritoriul Uniunii Europene şi produce cîte ceva de mîncare pentru piaţa comună sau pentru export. Este complicat pentru că subvenţia destinată sprijinirii respectivului fermier nu se poate acorda ca o cotă parte din producţie, fiindcă ar sări imediat de şapte coţi în sus americanii (de nord sau de sud), africanii, ruşii şi orice altă naţie care a semnat acordurile fondatoare pentru liberul schimb mondial. Aşadar, singura formă de sprijin posibilă a rămas pendinte strict de proprietate. Ai hectare (indiferent ce se întîmplă pe ele), capeţi o sumă direct proporţională cu dimensiunea proprietăţii. De aceea, au apărut recipienţi ai subvenţiei (agricole) care nu au nimic de-a face cu agricultura: terenuri de golf, aeroporturi, mari bănci comerciale, staţiuni turistice, primării sau fabrici care au nişte curţi mai mari. Să nu vă închipuiţi că sumele primite de aceştia or fi niscai firfirici, ci ajung la multe milioane de euro pentru terenuri care nu produc nimic de mîncare. Se vorbeşte despre 30 de milioane de hectare în total, în cele 28 de state membre. O bună parte a acestor pîrloage inactive a apărut din pricina amintiţilor deţinători (legali) de teren şi recipienţi (imorali) de subvenţii. Aşa s-a ajuns ca politica agricolă comună să genereze un sistem de subvenţii prin care banii publici nu asigură preţuri mai mici (ca într-o subvenţie clasică) ci mai mari (pentru că încuraja menţinerea unor terenuri necultivate, adică producţie mai mică).
Două sînt motivele care au forţat Comisia Europeană să încerce schimbarea situaţiunii, adică reducerea numărului de destinatari ai subvenţiilor directe. Primul este înmulţirea criticilor venite dinspre ţări care au mai degrabă interese industriale decît agricole (state membre ca Olanda, Marea Britanie, Cehia, Danemarca sau Austria) şi care îşi doresc realocarea unor sume din bugetul comun înspre capitole dedicate mai degrabă tehnologiilor înalte decît producţiei de cereale. Al doilea motiv ţine de creşterea preţurilor mondiale la mîncare, ceea ce permite Bruxelles-ului să dea liber producţiei agricole, considerînd că falimentul fermierilor europeni nu mai este o grijă majoră cîtă vreme ei capătă din ce în ce mai mulţi bani pe producţia obţinută.
Aşadar, s-au suflecat mîneci la Comisie, s-au cerut statistici, s-au organizat consultări tehnice (cu reprezentanţii agroindustriei) şi politice (cu statele membre şi Parlamentul European) şi s-a ajuns la o concluzie: dacă este imposibil să legi subvenţia de producţie (pentru că nu e voie de la Organizaţia Mondială a Comerţului), măcar să faci o listă de proprietari de teren care nu sînt eligibili. Carevasăzică, nu sînt fermieri activi şi nu produc de mîncare: terenuri de golf, aeroporturi şi parcurile Primăriei. Listei minimale scrise de Comisie i se poate adăuga orice alt set de restricţii la nivel naţional, în cazul în care respectiva ţară doreşte să încurajeze producţia agricolă.
Sună logic: astfel, nu rămîn de subvenţionat decît „pîrloagele active“. Ce aş face dacă aş lucra într-o bancă comercială şi aş auzi de această intenţie a Comisiei? Mă gîndesc o săptămînă şi vă zic în următorul articol.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: V. Dorolţi
