Pînă unde se poate merge?

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

E scuza supremă. E felul nostru de a ne minți, să scăpăm basma curată atunci cînd plonjăm în promiscuitate, încercînd să limităm cît mai mult sentimentul de vinovăție. „Vreau să văd pînă unde se poate merge.” Pot să petrec ore în șir în rețeaua socială, citind lucruri de neînchipuit, din abisurile prostiei și răutății dezlănțuite. Pot să stau ore întregi urmărind delirul senzaționalist, alarmist, toxic, de la un post de televiziune. Cînd ești întrebat de ce faci asta, răspunsul e alcătuit dintr-un set de variațiuni pe aceeași temă: „Mă amuză să văd tembelismul dîndu-se-n stambă, e o formă de deconectare pentru că-mi provoacă rîsul, îmi dau seama, uluit, că există oameni care nu mai au nici o limită etc.”. Unii recunosc deschis că fac toate astea, exprimîndu-și liniștiți plăcerile vinovate sau nevoia de a se afla, din cînd în cînd, într-o formă de „contact cu lumea reală”. Alții fac un secret din aceste „coborîri în mundan”, dar de multe ori se dovedesc a fi consumatori avizi de produse media pe care, declarativ, nu le apreciază, ba chiar le disprețuiesc și le critică vehement. E parte din omenescul pe care îl conține fiecare dintre noi. La urma urmei, chiar și serialul de televiziune (unele dintre ele de bună calitate, altele valoroase de-a dreptul), oricît ar fi de izbutit sau ieșit de pe banda de asamblare a produselor de duzină, se bazează pe același mecanism. Stai să vezi „pînă unde poate să meargă”. Celebra serie Santa Barbara a mers pînă la episodul 2.137.  

Istoria lui „Pînă unde se poate merge?” e foarte veche. Dar, după 1990, în noua ei eră, povestea acestei replici începe, probabil, odată cu nopțile de transmisii în direct ale dezbaterilor din CPUN. E vorba despre spectacolul memorabil al primului for care se dorea un organism reprezentativ, democratic, însărcinat cu gestionarea problemelor de natură parlamentară, pe care societatea românească postdecembristă le traversa la acea oră. Mulți dintre noi stăteam ore întregi după miezul nopții, căscînd ochii la televizor, plasîndu-ne de partea unei tabere sau a alteia, susținînd un personaj sau altul și explicînd a doua zi, la serviciu, că sîntem distruși de oboseală, pentru că „am vrut să vedem pînă unde pot ăia să meargă”. Dezbaterea politică aprinsă, discuția în contradictoriu, ridicarea tonului, atacurile la persoană, toate astea erau ceva complet din altă lume pentru noi, la acea vreme. Ne-am obișnuit repejor. Mai puțin cu democrația. A existat o epocă a consumului masiv de presă scrisă, în care se continuau scandalurile de la televizor. Dar unde își găseau locul și lucruri de calitate, rudimentele unei prese profesioniste. Au apărut pe rînd, la foc automat, presa mondenă, revistele dedicate sexului, porcăielii și calomniei, celebrele gazete ultranaționaliste, revistele de astrologie, munții de periodice și volume dedicate „ocultei mondiale”. Apoi a venit vremea primelor telenovele. Una dintre cele mai spectaculoase „scuze” de a le urmări („scuză” care supraviețuiește și acum) este cea conform căreia „mă uit să văd doar decorațiunile interioare și costumele”. Iar mai tîrziu s-au pogorît peste lume Internetul și rețeaua socială, pulverizînd orice tip de concurență, măturînd tot ce le stătea în cale.

Trecuse vremea unor tipuri înduioșătoare de naivitate și curiozitate, perfect explicabile pentru o lume care tocmai ieșise din constrîngerile unei cenzuri ajunse la cote fabuloase de tîmpenie, mai ales la sfîrșitul anilor ’80. „Pînă unde se poate merge” începea să se metamorfozeze. Din replica înțeleasă la propriu, în accepțiuni cu limite foarte clare, a devenit, încetul cu încetul, un teritoriu de explorare, un spațiu al experimentului. De fapt, pe măsură ce încercam să ne potrivim pașii cu „națiunile și culturile civilizate”, la lumea cărora am aderat, a pătruns și la noi un fel de a fi cu care ne obișnuim în mod mecanic. La peste treizeci de ani de la marea schimbare istorică din 1989, deși am traversat modificări majore, încă păstrăm date consistente ale lumii din care venim. De multe ori, așa cum e normal, „îmbunătățim” rețetele „lumii civilizate” cu ingredientele noastre locale. Lipim achizițiile noi pe structuri de gîndire rămase din trecut, într-un proces firesc de păstrare a unui sine de aici, dar și de adaptare la mersul unei lumi care nu numai că n-are timp să aștepte, ci își impune caracteristicile în viteză maximă, cu sau fără voia unora dintre noi. „Pînă unde se poate merge” a căpătat o dimensiune mult mai abstractă, dar și mult mai perfidă.

În comunism, știai că poți să furi, să raportezi cifre false, să tragi în piept Sistemul, uneori ca să supraviețuiești, alteori pentru că „așa se făcea”, iar în unele cazuri pur și simplu pentru că e ceva ce vine din natura ființei. Acum, nu e mult mai greu să furi Sistemul, nici să minți, nici să raportezi cifre false. Însă poziționarea dinspre care se văd lucrurile s-a diversificat. Vechea școală de a face așa ceva nu a dispărut. Dar au apărut altele, mai sofisticate. A vedea acum „pînă unde se poate merge” a depășit de multă vreme nivelul complicității cu Sistemul. Azi, explorarea asta înseamnă testarea limitelor, lucrul hiperspeculativ la nivelul straturilor și articulațiilor intime ale structurilor care alcătuiesc ceea ce numim „Sistem”. Iar aici nu mai e vorba doar despre rude, complici, beizadele, șmecheri, „căpușe” și „baroni locali”, care parazitează Sistemul. E vorba despre inițiați în mecanismele contemporane, care reușesc să te facă un adevărat complice al lor, determinîndu-te să taci sau să devii inactiv civic, inducîndu-ți senzația că „poate, cîndva, îți vine și ție rîndul la prăjitură”. Iar dacă nu, oricum, n-ai ce să faci. Sistemul comunist a căzut și pentru că, în curiozitatea de a vedea pînă unde se poate merge, ficțiunea nu a mai putut înlocui o biată pîine. Nici acum, în zilele noastre, nu poate. Dar nici nu mai vrea asta. Vrea să înlocuiască ființa însăși.

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

O mare invenție – contractul social jpeg
Se poate trăi și sub dictatură?
Fără această probă, argumentele celor care apără Justiția și judecătorii își pierd credibilitatea.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Resemnare
Turcia e doar încă un teren de luptă dintr-un război care se poartă intens de-a lungul și de-a latul lumii.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Un „dezavantaj” avantajos
Pe scurt: nu sîntem de acord ca, dacă 25 de parteneri ne vor în Schengen și doi nu, dreptatea să fie de partea celor doi.
Frica lui Putin jpeg
Non scholae...
Cîți nu scriu cu duiumul postări agramate și totuși se fac înțeleși, dovadă că primesc like-uri și au și urmăritori din belșug.
index jpeg 5 webp
James Bond și fabrica de ciocolată a lui Charlie
Oricum, ce altceva este un spion la scara istoriei, dacă nu un copil mare care știe cum să (se) joace, nu-i așa?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Pierdut respect. Găsitorului, recompensă!
Ce a produs această schimbare din ce în ce mai accelerată în ultimii zece, douăzeci de ani?
„Cu bule“ jpeg
Curriculum vitae
În perioada comunistă, formula latinească s-a folosit mai puțin.
HCorches prel jpg
Undercover agent
Redați-le profesorilor demnitatea.
p 7 WC jpg
Alunecînd treptat spre distopie
Legea IA europeană, care urmează să fie finalizată în cursul acestui an, interzice explicit utilizarea datelor generate de utilizatori în scopul „clasificării sociale”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
După 30 de ani
Mai sînt destui care cred că americanii nu au fost pe Lună, că totul ar fi fost o mare păcăleală, o făcătură de Hollywood.
index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?

Adevarul.ro

image
Panourile solare, un dezastru ecologic care așteaptă să se întâmple? Ce spun experții
În timp ce sunt promovate în întreaga lume ca o armă crucială de reducere a emisiilor de carbon, panourile solare pot provoca un dezastru ecologic după 25-30 de ani, cât este durata lor de viață.
image
Cauzele cutremurelor din vestul României. INFP: „Asta pune o presiune enormă”
Cutremurul din Arad s-a simțit în Ungaria, Croația și Serbia. Seismologii explică ce cauze produc cutremurele din zona de vest a țării.
image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.