Pedagogii volante

Publicat în Dilema Veche nr. 599 din 6-12 august 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Am promis săptămîna trecută că, poate, cîndva, am să mă ocup de felul în care pedagogiile ambulatorii, oferite cu largheţe în trenuri, în autobuze, au curs în pedagogii volante, germinate de noile tehnologii, cu capacitatea lor de a ne teleporta, indiferent cînd şi unde, în alt loc, în altă realitate. Încerc acum să mă ţin de cuvînt, deşi îmi vine tare peste mînă. Mi-e teamă că, în calitate de analfabet digital, aşa cum m-am declarat deja de ceva vreme, o să calc rău în străchini.

Povestea începe tot în autobuz. 

Locuiesc, de cînd m-am născut, într-un cartier (fost) mic-burghez, pe lîngă Bulevardul Mihalache, fost 1 Mai, la două staţii de intersecţia cu Calea Griviţei. E un loc, acolo, care se cheamă şi s-a chemat, pitoresc, Piaţa Chibrit. La vremea copilăriei mele, la Piaţa Chibrit era o cofetărie unde puteai mînca un cataif şi bea un mazagran, erau un cinematograf, niscaiva magazine…, ce mai, era un fel de centru al periferiei în care trăiam. Şi atît de aproape! 

Cînd mă urcam în autobuz – 34, din cîte îmi amintesc – ajungeam în faţa unei taxatoare, plasate pe un scaun înălţat, pe care o salutam respectuos şi o rugam să îmi dea un bilet. „50 de bani“ – îmi spunea invariabil taxatoarea, iar eu aveam deja banii pregătiţi. La întoarcerea de la Piaţa Chibrit era însă mai complicat. „De care?“ – mă întreba taxatoarea. „De 50, de 65 sau de 1 leu?“ Nu-mi era clar de ce, în sens invers, autobuzul avea alte reguli. Şi, după un moment de ezitare, ceream un bilet de 65 de bani. 50 mi se părea meschin, iar 1 leu era deja prea mult. După două staţii mă dădeam jos, contrariat şi totodată mîndru de cum mă descurcasem. 

Pe vremuri, vasăzică, autobuzul era un spaţiu al asumării existenţiale. Mai că-ţi venea să spui „Bună ziua“ la urcare, aşa cum, în trenurile care mai au compartimente, te simţi dator să saluţi cînd intri ca să îţi ocupi locul. 

Primul agent tehnologic care a atentat la statutul ontologic al autobuzului a fost telefonul mobil. Oameni agăţaţi de celular, cu ochii proptiţi în tavan sau în vreun colţ de fereastră prin care oricum nu se vede nimic, din cauza colantelor cu reclame lipite pe dinafară, purtînd, cu voce spartă şi înaltă, conversaţii dintre cele mai felurite cu un interlocutor absent. De pildă, El care o pune la punct pe Ea. Ai zice că e vechea poveste a relaţiilor de cuplu care virează, încet, dar sigur, către confruntări de putere. Însă El pare un pic cam tînăr pentru aşa ceva şi, în plus, tonul vocii, înlănţuirea frazelor arată altceva. El are dreptate, Ea nu. Din păcate, replicile Ei rămîn inaudibile. Dar nu te-ai mira dacă El ar da la un moment dat telefonul pe speaker şi s-ar întoarce în cele din urmă către auditoriul ocazional: „Vedeţi? V-am spus eu?“ În altă parte a autobuzului, Ea stă de vorbă, inconfundabil, cu Ea. Aşezat, cu şart. Mai are cu siguranţă cel puţin patru-cinci staţii pînă să coboare. Are vreme să ruleze relaxat povestea cu „Şi atunci eu i-am spus că…“ 

Pe scurt, călătorii cu mijloacele de transport în comun dotaţi cu

au descoperit, treptat, virtuţile şi binefacerile anonimatului. Te urci, cobori. Nimeni între alţi nimeni. Viaţa ta se petrece, între timp, în altă parte, unde ai ceva de îndreptat, de remediat. Pedagogii volante, volatile. 

Lovitura de graţie dată autobuzului a venit însă odată cu reorientarea telefoniei mobile dinspre oral spre scriptural: SMS, e-mail. Disputelor cu interlocutori absenţi le-a luat locul hîrşîitul şi ţăcănitul discret al buricelor degetelor pe suprafaţa trează a smartphone-urilor. Nu se mai ridică nici voci, nici bastoane. Nu te mai trezeşti cu cineva vociferînd „Ce te-mpingi, dom’le, nu vezi că sînt operat?“ şi nici cu apostrofări de genul „Ce stai, dom’le, cu spatele la mine?“ Toată lumea stă cu spatele la toată lumea, aseptic şi democratic. 

Însă eu vreau să urmăresc mai departe puseul educaţional în acţiune şi nu-mi rămîne decît, vrînd-nevrînd, să mă dau jos din autobuz şi să mă urc pe net. 

Aici voluptăţile anonimatului debordează. Subiectele fiind inflamabile – corectitudinea lingvistică şi educaţia se numără printre ele, nu mai vorbesc de opţiunile politice –, anonimatul dă, într-o primă instanţă, prilejul punerii la punct a semnatarului textului comentat: un pafarist, un urechist, un habar n-am care s-a găsit să dea lecţii ş.a.m.d. Însă reducerea la tăcere a celui care a vorbit deja se sleieşte rapid, profilîndu-se o altă pîrtie, mult mai profitabilă, de descătuşare a impulsului pedagogic reprimat. Cine a avut curiozitatea să urmărească traiectoria comentariilor pe net la vreun text mai fierbinte nu se poate să nu fi observat cum, cu fiecare nouă postare, scrierea-sursă e dată treptat uitării, comentatorii adîncindu-se tot mai mult în polemici personale avînd, în esenţă, acelaşi conţinut: contestarea, pe diverse motive – agramatism, incultură, bădărănie, simpatii politice descalificante etc. –, a dreptului celuilalt de a se pronunţa pe chestiunea în cauză. E fascinant ce hărmălaie voioasă şi sumbră poate produce această incontinentă apologie a tăcerii! 

Cine crede că Marele Tărăboi Virtual e propriu culturii digitale autohtone se înşală. Mi-am vîrît cînd şi cînd nasul şi pe site-uri internaţionale interactive. Aceeaşi poveste. Fraţi români, nu vă speriaţi: nu sîntem singuri! 

P.S. Cu riscul de a fi suspectat de flaterie, îmi permit, totuşi, o ultimă remarcă. Cititorii online ai

par a fi generoşi în

-uri, dar parcimonioşi în comentarii. Să fie un semn de apatie? De bună-creştere? De conservatorism? De discreţie? De indecizie? De plezirism? De dilematită? Cine mă lămureşte şi pe mine? 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.  

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.