Paste, futurism, arheologie

Publicat în Dilema Veche nr. 859 din 24 - 30 septembrie 2020
Paste, futurism, arheologie jpeg

Cred că puțini literați i-au detestat atîta pe arheologi ca fondatorul mișcării futuriste, Marinetti. Unde deschizi colecțiile lui de texte (de pildă, F.T. Marinetti, Critical Writings, ed. G. Berghaus, New York, 2006), dai de ocări pentru această breaslă. El spune că luptă împotriva „tradiționalismului italian în toate formele lui respingătoare: arheologie, academism, pedanterie, sentimentalism, erotomanie ș.a.m.d.”. (Pasajul revine într-o formă aproape identică în diferite publicații și discursuri; într-unul se adaugă acestei liste și „turismul străin”.) Cînd pledează pentru intrarea Italiei în război, futuristul notează diverse avantaje ale războiului, care va încuraja gimnastica și sportul, și o va termina cu „profesorii, filozofii, arheologii, criticii, (…) cu greaca, latina, istoria, senilitatea, muzeele, bibliotecile și industria turistică”. Bombardamentele și trenurile blindate țin de viață, de triumf; poezia pasivă, clasică (din care unul din stiluri este, zice el, poezia arheologică) e moartă. Dorește acum „un cult al progresului și vitezei, al sportului, al vigorii fizice (...) al eroismului și pericolului, împotriva oricărei obsesii cu cultura, educația clasică, muzeul, biblioteca și vestigiile arheologice”. A, mai e și punctul patru din manifestul futurist din 1909, din care rezultă că automobilul de curse care gonește, „împodobit cu tuburi groase ca niște șerpi cu răsuflare explozivă” este mai frumos decît Victoria din Samothrace. O comparație însă în care, cu pedanteria și academismul meu, eu nu văd decît un compliment pentru statuia greacă.

Ar fi trebuit poate să încep tocmai cu acest manifest. Aflăm de acolo că Marinetti și ai lui vor să salveze Italia de „cangrenă”. (Urmez aici varianta celebră a textului, apărută în Le Figaro; văd că în versiunea italiană publicată, din cîte înțeleg, cîteva zile mai devreme, e adăugat și adjectivul fetidă). E vorba de o cangrenă de „profesori, arheologi, ghizi turistici și anticari”. „De prea multă vreme Italia este un tîrg de vechituri, care furnizează lumii mobilierul strămoșilor noștri [partea cu mobilierul lipsește în it.] (…) Noi vrem să debarasăm Italia de nenumăratele muzee care o acoperă ca nenumărate cimitire. (…) Muzee: dormitoare comune unde se zace pentru totdeauna alături de ființe detestate sau necunoscute. Se poate admite să facem o vizită [pelerinaj, în it.] pe an la muzeu, așa cum mergem să ne vedem morții o dată pe an. (…) Dar să mergem să ne plimbăm zilnic prin muzee tristețile, curajul fragil și anxietatea [in it. mai e și morbidă], asta nu admitem. (…) Frecventarea zilnică a muzeelor, a bibliotecilor și academiilor, aceste cimitire ale eforturilor irosite (…) este pentru artiști ca tutela prelungită a părinților pentru tinerii inteligenți, beți de talent (…). Dați foc la rafturile bibliotecilor! Deviați cursul canalelor ca să inundați cavourile muzeelor” [în it., muzeele și atît, deși în ambele variante, puțin mai jos, bibliotecile sînt niște „catacombe”]. Să-i fie rușine oricui deduce de aici că micul Marinetti (care copilărise în Egipt) a fost dus cîndva de părinți la muzeu și s-a speriat de mumii.

Unul din motivele pentru care omul nostru sprijină intervenția Italiei în Africa otomană (războiul italo-turc, 1911-1912) este pentru ca țara sa să nu mai trăiască din gloria antică, ci să-și asigure una modernă. Războiul în sine e dezirabil ca „unica igienă a lumii” și pentru că reprezintă (pace von Clausewitz…) o extindere a artei cu alte mijloace. Dar și în 1915, anul intrării Italiei în război, el se distanțează de naționaliștii care au „o manie pentru monumente și o venerație pentru ruinele atice”, a căror Italie arheologică și culturală pusă pe un piedestal el o vede altundeva ca pe o „patrie a cadavrelor, imens Pompei”.

Nu trecutul Italiei în sine e dezgustător pentru Marinetti, ci valorizarea obsesivă a trecutului (numită passatismo), care împiedică țara, după el, să se deschidă spre o vivace, violentă modernitate. Cum nu te poți lupta cu ceva abstract, el dă obsesiei cel mai la îndemînă corp – al celor care descoperă în săpături obiecte vechi și al celor care au grijă de ele în muzee. Nu e nici singurul care gîndește așa. Oribilul portret pe care îl face Veneției (văzută ca prostituîndu-și peisajul urban și istoria) nu e departe de ce zice Papini de Florența, încremenită în Renaștere, a cărei măreție e azi o povară și ai cărei specialiști din universități, academii și muzee ar fi nimerit să fie aruncați în rîul Arno. (Ca unul născut pe Dîmbovița, recunosc că nu înțeleg foarte bine cum e să te strivească, ca pe florentini, moștenirea culturală a orașului tău, deci n-ar trebui să mă grăbesc să judec.) Cei doi nu sînt singurii care critică muzeele. În 1910, un alt futurist, Boccioni, vorbește de „fanatismul religios... hrănit de existența periculoasă a muzeelor” și critică admirația pentru statui vechi și alte lucruri roase de viermi și erodate de vreme. Marcel Iancu povestește că dadaiștii lui simțeau același lucru: că totul trebuia demolat, ideile burgheze despre artă, opinia publică, instituțiile, muzeele, bunul gust.

Ca să fiu drept, lui Marinetti nu i-a cășunat doar pe muzee și arheologi, de care uneori uită și se ocupă de altceva. Critica pe care o adresează patriei lui este complexă; ea include și pastele, „absurda religie gastronomică italiană”. Spune că cei care consumă paste le duc „ca pe o ghiulea de plumb în stomac, ca pe o ruină, asemenea prizonierilor ce execută o pedeapsă pe viață sau arheologilor”. E ultima lovitură pe care ne-o dă, prin surprindere, Marinetti: arheologii și ocnașii sînt ejusdem farinae.

În romanul lui Mafarka futuristul (1909), văd totuși că autorul nu e chiar deasupra istoriei și arheologiei romane de care se văita atît. Eroul principal este un african cu pielea „de culoarea frumoaselor statuete de teracotă”. Mai important e că Mafarka își alcătuiește singur, fără să ne explice prea exact cum, un copil, un supraom cu aripi. Într-un pasaj absolut dezolant, Marinetti exaltă posibilitatea de a face copii sans le concours et la puante complicité de la matrice de la femme. Calea asta fusese deschisă de un discurs ținut cîndva de Augustus în Senat, în sprijinul legislației lui pentru căsătorii și creșterea numărului de copii, în care cita un cenzor republican care zisese că toți romanii ar evita neajunsul de a-și lua o soție dacă neamul s-ar putea perpetua și fără ele (Titus Livius, Per. 59; citatul exact la Aulus Gellius I, 6).

Nu vreau să-i reproșez lui Marinetti fleacuri, cum ar fi că pînă la urmă a încercat și a reușit să devină academician. Știu că retorica avangardei barbare care regenerează o civilizație epuizată – osuarul unei lumi de esteți – nu era ceva nemaiuzit, nici, luată de una singură, prea periculoasă. De acord că muzeele nu sînt ceva tineresc și eroic – nu ăsta e scopul lor – și de acord că gloria trecutului, băgată pe gît cu forța de mic, poate să te sastisească. M-aș bucura, în plus, să se poată demonstra că futuriștii au virat spre fascism doar din speranța de a asigura artei un rol mai important în societate. Dar, așa cum istoricii literari au spus-o, moștenirea estetică a futurismului italian s-a dovedit benignă, iar cea politică, malignă.

Înțeleg că ceea ce zic manifestele literare – inclusiv despre arheologi – trebuie, probabil, luat în spirit, nu în literă. Dar asta numai dacă ai o minte deschisă; în obtuzitatea mea, rămîn în continuare ofensat. Ceea ce e cu atît mai grav cu cît eu îmi înec supărarea în paste.

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal, Humanitas, 2019.  

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.