Opțiuni de criză
Ploua tare în Nessebar şi toata lumea se înghesuise în barul hotelului, transformat ad-hoc în Kinder-Disco şi loc de pierdut vremea pentru adulţi. Zăceam alene pe o canapea şi sorbeam din gin-tonicul bulgăresc decent. Mă amuzam privind la turiştii care încercau să îşi petreacă o seară de concediu într-o înghesuială demnă de o cauză mai bună. Alţi doi români jucau ping-pong şi era tare nostim să vezi cum jocul se transformase în altceva. Din cauza înghesuielii, unul dintre jucători (cel dinspre culoarul de trecere) se lovea tot timpul de oamenii care treceau pe lîngă el, cu pahare în mînă. Respectivul se scuza cînd lovea vreun trecător şi continua să joace cu pasiune. A doua zi îl regăsesc pe lîngă piscină. Intru în vorbă. Îl felicit pentru perseverenţa cu care jucase ping-pong. „Am de gînd să mă simt bine“, îmi spune. „Am strîns greu banii pentru concediul ăsta şi nu vreau să mi-l ruinez doar pentru că plouă afară sau din cauza cafelei care, vezi Doamne, nu e suficient de fierbinte. Îmi place totul în hotelul ăsta. Trebuie să-mi placă. Dacă aş sta să cîrcotesc non-stop, ce aş rezolva? Ar însemna că-mi bat joc de banii mei.“ Am mai stat mult de vorbă, în seara aia. Omul era (este) medic (chirurg) într-un orăşel mediu de prin Moldova. Îşi iubea la nebunie meseria pe care o practica exact cu aceeaşi pasiune cu care încerca să joace ping-pong în înghesuială. „Dacă aş sta să-nnebunesc pentru că am salariul mic(şorat), sau că nu am bani de investiţii sau că nu-s medicamente în spital, ce aş rezolva? Nici eu nu aş fi mai fericit, nici pacienţii nu ar duce-o bine“, părea a spune. Om la vreo 40 de ani, cunoştea în amănunt sistemele de sănătate din Germania sau Anglia. Nu avea de gînd să emigreze pentru că „la mine la spital sînt prea ocupat să mă mai gîndesc la aşa ceva“. Era şi el agasat de sistemul de tip feudal din învăţămîntul medical. Ştia bine cum se „ung“ rotiţele în favoarea companiilor farmaceutice. Nu era defel naiv. Ştia ce se petrece, dar nu vroia să se amărască din cauza asta. El avea oameni de operat, o meserie de făcut şi o viaţă de trăit.
După cam o lună, şedinţă editorială cu „ai mei“, pentru emisiune. Căutam idei de conţinut editorial pentru o ediţie despre CAP (acronimul Politicii Agricole Comune, în engleză). „Jale“, aud. „Ţăranii nu pot să îşi depună actele pentru subvenţia directă pentru că sînt furaţi“. „Preţurile o iau razna în pieţe pentru că Guvernul nu face nimic“. „Politica aia agricolă o fi bună în Vest, la noi e doar furăciune“. Şi tot aşa. Colegul care răspunde „de ramură“ (Grigore Vîrsta) şi cu mine rămînem uşor perplecşi. Cu greu, după vreo oră de dezbateri, cu argumente de tot felul, reuşim să aflăm că depresia care îi apucase pe colegi se baza mai ales pe irefutabilul „ştie toată lumea, voi sînteţi orbi, nu vă uitaţi la televizor?“ Degeaba dădeam noi cu „nu-i opreşte nimeni pe ţărani să se asocieze, sînt atîţia şi atîţia care iau bani de la APDRP (nu intru în amănunte, e o agenţie care distribuie fonduri europene), vă dăm noi grămezi de exemple de oameni care se descurcă decent din agricultură“. Degeaba. Ei ştiau mai bine.
Pînă la urmă, ne-am zis, e o chestiune de atitudine. Poţi să bombăni încruntat, cu mîinile în sîn şi să dai vina pe complotul între incompetenţa guvernului naţional şi birocraţia europeană. Combinaţia este, din păcate, al naibii de plauzibilă şi reprezintă alibiul perfect pentru propria lene. Sau poţi, ca medicul dintr-un mic oraş moldovean, să te încăpăţînezi să îţi faci treaba cît mai bine, să cauţi (cu lumînarea, de multe ori) motive să mergi mai departe, încăpăţînat în vrerea ta de a-ţi trăi bine viaţa. Peste Ocean, în eterna şi fascinanta Americă, alegerea respectivă face, de cele mai multe ori, diferenţa între loseri şi cei care reuşesc. Cred că recesiunea asta forţeaza opţiunea. Faimoasa variantă căldicică „merge şi-aşa“ a intrat în criză de resurse. În penultima seară, după multe gin-tonic-uri decente, bulgăreşti, îl întreb pe amicul medic de unde îşi trage optimismul. Dă din umeri. „Habar n-am, aşa sînt eu făcut. În plus, nu mă mai uit la televizor de ani buni“.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
