Obiceiuri strămoșești

Publicat în Dilema Veche nr. 905 din 12 – 18 august 2021
Iconofobie jpeg

Am crescut, precum majoritatea compatrioților, într-un mediu superstiţios. Copiii au fost dintotdeauna un izvor nesecat de obiceiuri şi credinţe obscure. Eu şi tovarăşii mei de joacă nu intram decît cu piciorul drept în diversele incinte, juram „pe roşu”, nu călcam pe capace de canal pătrate sau dreptunghiulare, însă le căutam furibunzi pe cele rotunde, cu patru găuri, ca să le atingem vîrtos cu talpa, ne atîrnam aţe în gură dacă mamele ne coseau cumva un nasture cu haina pe noi, păşeam înapoi de trei ori în cazul cînd o mîţă neagră ne tăia calea, ţineam degetele încrucişate cînd, forţaţi de împrejurări, treceam pe sub zidării boltite și puneam mîna „pe verde” dacă vedeam numere de maşină cu cifre dublate sau triplate. Aceste excese ale imaginarului pueril colectiv căpătau, bineînţeles, prin diseminare, expresii individuale. De exemplu, învăţasem de la o fetiţă de pe scară, ceva mai mare decît mine, că, atunci cînd un adult îmi zîmbeşte cu prietenie, mîngîindu-mă eventual pe cap, mă „deoache” de fapt, eu avînd datoria să mă protejez cu o formulă magică, repetată în gînd de trei ori: „Să mă pupi…” (haideţi să atenuăm puţin coloritul mult prea viu al frazeologiei româneşti şi să spunem) undeva!”. Prin urmare, mă întîlneam, la bloc, cu doamna Icsulescu. Ea mă întreba: „Ce faci, puişor?”. Eu, cu mintea crispată, alertată de bipăielile neuronilor de apărare, replicam, salvator-incantatoriu, în ecoul gîndirii: „Să mă pupi undeva!”. Mă aborda domnul Igreculescu: „Cum e viaţa, Codrule?”. Eu murmuram ca un vrăjitor voodoo: „Să mă pupi undeva!”. Cu timpul – şi aici apare contribuţia personală la nevroza generală –, sub influenţa deprinderii temporalităţii verbului la şcoală, răspundeam, mental, oarecum mai complicat, pentru a face „deochiul” ineficient în prezent, în trecut, în viitor şi în vecii vecilor: „Să mă pupi undeva, să mă pupi undeva, să mă pupi undeva!”. Apoi: „M-ai pupat undeva, m-ai pupat undeva, m-ai pupat undeva!”. În final, cu sentiment de apoteoză: „Mă vei pupa undeva, mă vei pupa undeva, mă vei pupa undeva!”. Dacă nu mă înşel, prin gimnaziu, şcolar fruntaş fiind eu la gramatică, am adăugat şi sofisticatele: „Mă vei fi pupat undeva!” şi „Mă vei fi pupînd undeva!”.

Treptat, mi-am atras şi familia în jocul talismanelor şi al formulelor magice. Nu mai era suficient că mergeam la şcoală, invariabil, pe acelaşi drum (foarte întortocheat în comparaţie cu strada principală, lină şi umbrită de copăcei, ce lega direct blocul nostru de liceu), drum pe care, de altfel, nu l-am părăsit nici cînd s-a deschis un şantier în mijlocul lui, preferînd să fac echilibristică, pe scînduri, deasupra unor gropi imense şi printre betoniere sinistre, în strigătele „binecuvîntătoare” ale muncitorilor (anihilate, se-nţelege, cu cîte un „Mă vei pupa undeva!” articulat rapid, la înghesuială). Nu mai părea de-ajuns nici că mă opream întotdeauna, în excursia aventuroasă către şcoală, în faţa unui panou pentru a citi, în viteză, afişele cu titluri de concerte ale Filarmonicii (îmi băgasem în cap că, în mod cert, cu cît voi reuşi să parcurg mai multe cuvinte de pe anunţurile în cauză, cu atît mai bine îmi va merge, în ziua respectivă, la „mate” sau la „fizică”; i-am învăţat atunci, bezmetic, pe toţi regizorii de opere şi operete şi m-am familiarizat cu numele tuturor sopranelor şi tenorilor; în plus, ştiam pe dinafară datele evenimentelor teatrale şi muzicale, fiind în stare să funcţionez, cu brio, ca un mic birou de impresariat artistic). Nu, efortul ocult trebuia să devină mult mai amplu. Ca atare, ajunsesem să cred că, dacă taică-meu nu folosea la despărţire, dimineaţa, o anumită formulă („Pa, tăticu’”), omenirea era ameninţată de spectrul Apocalipsei. Aşadar, la presiunile mele stranii, omul îmi zicea, de cîteva ori la rînd şi pe intonaţii diferite, „Pa, tăticu’”, pierzîndu-şi frecvent ritmul respirator, sub stricteţea repetiţiei. Cînd trebuia să plece pentru un timp din oraş, cu o seară înainte, se posta sobru în mijlocul sufrageriei şi începea să turuie: „Pa, tăticu’, pa, tăticu’, pa, tăticu’, pa, tăticu’”, de zeci, poate chiar sute de ori, ca să-mi ajungă pe mai multe zile. Interesant, eu nu dădeam semne că aş fi priceput grotescul situaţiei, stînd senin în faţa sa (cu mîinile uşor depărtate, precum yoghinii cînd încearcă „să prindă” Spiritul Universal) şi umplîndu-mă benefic de „pa-tătici” ocrotitori (la cîţi mi-a oferit în acele idilice timpuri, cred că mai am şi astăzi vreo două-trei sute de mii, de rezervă, pentru zile grele). Mă mir că nu cădeam în transă în momentele menţionate, de la atîţia „pa-tătici”, şi, cu ochii daţi peste cap, spume la gură şi voce cavernoasă, să dezvălui marile enigme ale umanităţii... Ceea ce – să fim bine înţeleşi – nu însemna că mie îmi mergea bine la „mate” şi la „fizică”. După ieşiri scurte şi complet lipsite de triumf la tablă, profesoarelor nu le rămînea decît să mă expedieze, în felul lor neconcesiv, spunîndu-mi: „Pa, tăticu’!”.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Filozofia lucrurilor mici, Editura Junimea, 2020.

index jpeg webp
Sindromul „greaua moștenire”
În cele mai multe cazuri, însă, politicienii se străduiesc să arate că ei sînt inițiatorii proiectelor
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Cadavre și steaguri
De fapt, avem de-a face cu o tactică de evaziune.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Despre vorbitul în public
O cauză frecventă a derapajului oratoric este confuzia, mai mult sau mai puţin conştientă, a genurilor.
Frica lui Putin jpeg
Oglinda
El privi în oglindă și, firește, se văzu pe sine însuși.
index jpeg 5 webp
Republica Turcia de o sută de ani
În rîndul turcilor s-a conturat o nouă filozofie, chiar ideologie: kemalismul. Mustafa Kemal Atatürk a schimbat mentalități.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Cu bule“ jpeg
Fotbal și futbol
Să fi fost mai curînd (cum s-a mai presupus) o manifestare de pudibonderie comparabilă cu cele produse de alte obsesii românești mai vechi și mai noi, precum teama de cacofonii?
HCorches prel jpg
Este multă tristețe în sufletul lor
Și totuși, cînd intră la ore, încearcă să aibă zîmbet pe buze. Și totuși, cînd ies de la ore, adesea au zîmbet pe buze.
IMG 8779 jpeg
p 7 WC jpg
O lume a reluărilor nedorite
Inteligența Artificială e, în cele din urmă, un instrument, care poate fi folosit în scopuri bune
Comunismul se aplică din nou jpeg
Crimă și pedeapsă
După eliberare, Bogdan Stașinski a fost preluat probabil de serviciile secrete occidentale și nu se mai știe nimic clar despre el.
O mare invenție – contractul social jpeg
Ce fel de magistrați?
Rostul profund al întregului sistem judiciar constă în realizarea și menținerea armoniei sociale.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Discuția despre extremism
Nu, interzicerea unui partid nu e soluția. Pentru incidente specifice există Codul Penal. Pentru tot restul e vorba de bun-simț.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Ce știu și ce pot economiștii (O întrebare pe care mi-am pus-o prin 2008 și la care încă aștept răspuns...)
Ne lăsăm sau nu ne lăsăm pe mîna „experţilor”? N-avem de ales. Ne lăsăm. Dar pe mîna căruia dintre ei?
Frica lui Putin jpeg
La ce e bună literatura
După ce, săptămîni, luni, ani, ai citit o sumedenie de cărţi și de autori, ba chiar o bibliotecă întreagă, încă nu ți s-a aprins becul?
index jpeg 5 webp
Bujorul, zeii greci și familia de’ Medici
Ce ar fi crezut doamna de’ Medici despre asta oare?
A F portait Tulane 23 1 jpeg
Limba lui Dalai Lama. Ce nu-i șade lui bine?
Te împărtășești, bine, nu, nu. Cînd am încercat să le explic grecilor cum e cu „paștile” la români, s-au… crucit!
„Cu bule“ jpeg
A fi paletă
E posibil ca de la asemenea metafore glumețe să se fi extins folosirea lui paletă, atît cu sensul mai general „prost”.
HCorches prel jpg
Premii sau condamnări la tristețe?
Pare că și-ar putea lua zborul în orice clipă, că s-ar putea înălța de la pămînt, așa firavă cum e și plină de emoție.
IMG 8779 jpeg
p 7 White Cube WC jpg
A lua în serios trauma colonialistă a Europei de Est
Cînd e vorba de a construi un asemenea domeniu anti-imperialist, Vestul european are multe de învățat de la Est.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Profesori de neuitat din liceu
Astăzi nu găsesc răspuns la întrebarea dacă, dintre mulții profesori pe care i-am tot avut, o fi fost vreunul mai bun decît el.
image png
Cum peticim ruptura stat-privat
Mai mult, creșterea salariilor în sectorul public din ultimii ani a creat o concurență neloială cu mediul economic.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Te poți desprinde de tehnologie? (2)
Ne putem despărți de tehnologie? Nu. Dar tehnologia ne poate despărți de oameni. Sau măcar încearcă.

Adevarul.ro

image
Profesor la Stanford: „Sunt 100% sigur că extratereștrii sunt pe Pământ de mult timp”. Când ne-ar putea contacta
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
image
Noua modă la nunțile românești. Mirii renunță la o tradiție consacrată, tot mai greu de digerat
Sezonul nunţilor este în toi și viitorii miri trebuie să fie la curent cu tot ce e nou în materie de organizat evenimente. Tinerii vor să se modernizeze, fără să-și supere prea tare familiile care țin la tradiții.
image
Liniștea vieții la țară, spulberată de vecini cu apucături de oraș. „Dacă-ți ia foc casa, vecinii sting incendiul sau filmează cu telefonul?“
Comunitatea „Mutat la țară - viața fără ceas” l-a impresionat chiar și pe europarlamentarul Dacian Cioloș care vorbește despre „bucuria unei vieți simple și așezate”. Un membru al comunității povestește despre o situație care pare, aparent, incredibilă la sat.

HIstoria.ro

image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.
image
„Dubletul seismic“ din mai 1990 - Ultimele cutremure majore care au afectat România în secolul XX
Pe 30 și 31 mai 1990, la doar câteva zile după primele alegeri libere (20 mai 1990), în România s-au produs alte două cutremure puternice. Fenomenul de la sfârșitul lunii mai a anului 1990 este cunoscut sub numele de „dublet seismic”.
image
De ce nu mai merg oamenii azi pe Lună? De ce în 1969 s-a putut și azi nu
În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Jumătate dintre ei au călcat pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului. Eugene Cernan şi Harrison Schmitt au fost ultimele persoane care au intrat în acest club select. Sunt mai bine de 40 de ani de când un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii