O veste rea, o veste bună…

Publicat în Dilema Veche nr. 891 din 6 -12 mai 2021
Lichidarea doctrinei europene de deschidere treptată spre Iran jpeg

Două veşti, ambele avînd legătură cu Europa, mi-au atras atenţia la sfîrşitul lunii aprilie atît prin ramificaţiile lor, cît şi prin modul lor de prezentare. Vestea rea este că America şi Alianţa Atlantică au pierdut un război. Vestea bună este că statul de drept va fi pînă la urmă creat în Rusia.

Decizia preşedintelui american Joe Biden de a retrage total trupele americane din Afganistan pînă pe data de 11 septembrie 2021 a provocat o nouă salvă de comentarii pe marginea unui subiect despre care se ştie deja cam tot. Faptul că americanii au pierdut acest război a fost anunţat de multă vreme, faptul că talbanii vor lua puterea la Kabul după retragerea occidentalilor este prezis de multă vreme. Singurul lucru susceptibil să intrige în legătură cu acest vast subiect este data evocată de Joe Biden. De ce a ales liderul de la Casa Albă exact momentul comemorării a 20 de ani de la comiterea celor mai teribile atentate din istoria Statelor Unite pentru a încheia operaţiunea de retragere din Afganistan? Pentru a răsuci încă o dată cuţitul în rană? Pentru a încerca să prezinte ca o victorie ceea ce este în mod dureros o înfrîngere din toate punctele de vedere?

Alianţa Atlantică a pierdut 3.000 de oameni în Afganistan, operaţiunile au costat 2.000 de miliarde de dolari cheltuiţi şi ei în vînt. Vidul care se prefigurează la orizont în Afganistan după retragerea occidentalilor începe deja să-şi trimită undele negative în regiune şi în Europa. Cotidianul francez Le Monde avrtizează Uniunea Europeană că trebuie să se pregătească pentru primirea unor noi valuri de refugiaţi, dar şi pentru prevenirea unor noi acţiuni teroriste pe sol european. Talibanii au o ideologie, doresc un califat universal pe pămînt şi vor crea o bază pentru toate curentele jihadiste, Două ţări vecine cu Afganistanul, este vorba de Tadjikistan şi de Uzbekistan, au semnat acorduri de securitate cu Rusia pentru a evita propagarea jihadismului pe teritoriul lor. Despre Afganistan se spune uneori că este cimitirul imperiilor. Britanicii şi ruşii pot confirma acest lucru, iar acum şi americanii. Diverşi experţi spun că occidentalii nu au construit destule spitale, şcoli şi şosele în Afganistan pentru a-şi atrage sprijinul populaţiei. Ei uită însă că, în comunităţile tribale, orgoliile pot fi un factor de decizie mai puternic decît raţiunea. Talibanii, în ochii majorităţii afganilor, sînt nişte eliberatori. Strategii occidentali n-au înţeles probabil cum funcţionează acea lume, după cum n-au înţeles cum funcţionează Siria, Irakul, Libia.

Războiul din Afganistan a fost cel mai lung dus vreodată de americani. În anii cînd ruşii erau împotmoliţi în Afganistan, serviciile secrete americane îşi creaseră o reţea solidă în Pakistan de unde îi aprovizionau cu arme, inclusiv cu tehnologie militară sofisticată, pe mujahedinii afgani. Aşa s-a prăbuşit pînă la urmă Armata Roşie în Afganistan şi apoi chiar Uniunea Sovietică. Americanii au fost acum înfrînţi de talibanii avînd bazele tot în Pakistan, o altă ţară căreia nu s-ar spune că occidentalii i-au înţeles modul de funcţionare. După această retragere anunţată pentru 11 septembrie va începe cu siguranţă o nouă pagină de înfruntare între Occident şi islamul radical, dar acest război se va duce altfel, cu alte mijloace. Nu este exclus ca, în secret, echipe de experţi să lucreze acum la inventarea sa. Faptul că occidentalii au pierdut războiul în Afganistan este o veste proastă, dar nu una nouă: unele medii de informare au difuzat-o încă de acum 20 de ani, cînd americanii au intervenit în Afganistan.

Continui cu vestea bună, pentru a inocula o doză de „optimism” în acest articol. Această „veste” am extras-o dintr-un interviu acordat cotidianului Le Figaro de un specialist britanic în istoria contemporană a Rusiei, Mark Galeotti. El spune cam aşa: cleptocraţii pragmatici din Rusia vor impune pînă la urmă statul de drept întrucît sînt interesaţi în cel mai înalt grad în conservarea averilor acumulate şi în transmiterea acestora către progeniturile lor. Cînd am citit această frază mi s-au aprins în creier zeci de reflectoare, ca pe o scenă de teatru. Nu trăim noi, de fapt, într-o lumea dramatică, a tuturor paradoxurilor şi contradicţiilor posibile? Nu evoluăm pe o scenă geopolitică unde iraţionalul coabitează cu cercetarea ştiinţifică, iar megalomania cu legile fizicii într-un fel de spectacol stupefiant şi surprinzător zi de zi?

Marx încerca, în secolul al XIX-lea, să insufle clasei muncitoare ideea că victoria ei împotriva burgheziei ţinea de o mişcare aproape mecanică, de legile fizicii sociale, şi că socialismul urma în mod natural să se impună pe planetă. Ceea ce nu s-a întîmplat, tocmai pentru că mişcările sociale nu pot face obiectul unei ştiinţe exacte. De unde şi concluzia că s-ar putea, într-adevăr, ca într-o zi hoţii, mafioţii, profitorii de toate tipurile, marii moguli, marii corupţi şi oligarhii oportunişti, pentru a le crea o viaţă mai liniştită copiilor lor, să aibă nevoie de un stat de drept. Mark Galeotti consideră că Putin suferă de un fel de paranoia şi că, de fapt, se distanţează tot mai mult de treburile cotidiene. Vor accepta oare aceşti noi îmbogăţiţi o politică de confruntare cu Occidentul cînd ei au nevoie de Occident pentru a-şi fructifica banii şi mai ales pentru a-i plasa în securitate?

Mark Galeotti constată existenţa unei rupturi de fond între clanul cleptocraţilor şi regimul autoritar încarnat de Putin, acesta din urmă fiind inspirat de o ideologie patriotardă şi de nostalgii imperiale, convins că occidentalii sînt nişte veşnici conspiratori. Citez din interviul conferenţiarului britanic: „Cleptocraţii pragmatici vor să-şi umple buzunarele şi în nici un caz nu doresc vreo cruciadă împotriva Vestului. Ei vor să poată deturna în continuare bani pe scară industrială, dar şi să poată trăi în superbele lor apartamente din Manhattan sau în castelele lor din Franţa”. Pentru că tot vorbeam de Marx, poate că ar trebui să-l evoc aici şi pe Hegel, cu principiul negării negaţiei. Cei care ieri au încarnat imaginea cea mai brutală a furtului şi a corupţiei în Rusia, mîine vor avea nevoie de un stat de drept în ţara lor pentru a nu se expune arbitrarului şi capriciilor unui „ţar” megaloman. Cei care ieri s-au aflat exact la opusul normelor occidentale, mîine vor avea tot interesul să-şi occidentalizeze sistemul – de dragul copiilor lor, dar şi pentru a-şi asigura o bătrîneţe senină.

„Cred pentru că este absurd” – această frază atribuită lui Tertulian a traversat secolele. Mecanismul descris de Mark Galeotti este şi el încărcat de o solidă doză de absurditate, dar nu avem nici un motiv să nu credem în potenţialul său „progresist”. Mai rămîne tristeţea de tip metafizic care se degajează în aer din toată această teorie: din ea lipsesc cu desăvîrşire ruşii de rînd, adică poporul. Ciudat cum nici unul din marii experţi în Rusia contemporană nu crede că statul de drept ar putea fi creat într-o bună zi printr-o voinţă venind de jos. Nu, în Rusia, s-ar părea, progresul, liberalizarea, democraţia, statul de drept ori vin pentru că aşa vrea o putere luminată, ori pentru că noii îmbogăţiţi vor să se pună la adăpost. Cine ar trebui deci consideraţi, în prezent, în Rusia, adepţii Occidentului şi ai democraţiei? Iată răspunsul corect, în virtudea unei logici absurde: în nici un caz opozantul Navalnîi şi nici reţelele sale deja dizolvate, ci mafia cleptocrată interesată de libertate pentru a se putea bucura de ceea ce a furat.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Autostrada cu tuneluri  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL jpg
România pierde 100 de kilometri de autostradă din planul promis. Problemele care întârzie Autostrada Moldovei
Specialiștii care monitorizează proiectele de infrastructură rutieră estimează că, până la finalul anului, vor fi inaugurați aproximativ 175 de kilometri de autostradă, față de cei 275 de kilometri planificați inițial de autorități.
European Central Bank head, Christine Lagarde
Ce se întâmplă cu ratele și cursul euro după majorarea dobânzii în Europa. Efectele pentru România
Decizia BCE de majorare a dobânzii de politică monetară este importantă și pentru România, chiar dacă BNR nu își stabilește dobânda-cheie în funcție de deciziile instituției europene. Analiștii consultați de „Adevărul” au explicat ce efecte poate avea asupra creditelor și cursului valutar.
beneficii sex freepik jpg
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Iarna se fac copii în România. Statisticile arată că de sărbători, în special, sunt concepuți cei mai mulți copii la noi în țară. Majoritatea se nasc fie la final de august, fie în luna septembrie. Cert este că decembrie este luna sexului la români. „Tradiția” este explicată de specialiști.
sat prahova jpg
Satul din Prahova care i-a făcut pe bucureșteni să se mute la țară. Au cumpărat aproape toate casele disponibile
Satul Plaiu, din județul Prahova, aflat la mai puțin de 100 de kilometri de București, este unul dintre acele locuri care au fost salvate de la depopulare datorită bucureștenilor. Plaiu este, astfel, un exemplu de sat care nu a fost uitat de lume, ci revitalizat de noii proprietari.
Cele mai bune televizoare 2026 Foto Daciana Stoica pentru Ghidul Cumpărătorului Adevărul jpg
Televizorul din sufragerie care îți poate colecta date. Cum limitezi „spionarea” prin Smart TV
Televizorul din sufragerie poate afla ce programe urmărești, ce filme vezi, ce reclame apar pe ecran și, în anumite condiții, ce dispozitive sunt conectate la el. Tehnologia care face posibilă o parte din această colectare de date se numește ACR și este folosită de mai mulți producători.
101 911Reunited Archive 39 jpg
Tragedia care a doborât America. Mărturiile a doi supraviețuitori ai atacului de la Pentagon: „Nu puteam lăsa pe nimeni în urmă“
La 25 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, doi supraviețuitori ai atacului asupra Pentagonului, Lt. Col. Marilyn Wills și comandantul Craig Powell, povestesc în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“ cum au trăit tragedia care a schimbat America și cum au salvat vieți.
pat dormitor depositphotos1 jpeg
10 lucruri pe care le poți depozita sub pat. Trucul simplu pentru a câștiga spațiu în locuință
Când locuiești într-un apartament cu spațiu limitat, fiecare centimetru contează. Iar zona de sub pat, de multe ori neglijată sau folosită haotic, poate deveni un loc de depozitare extrem de eficient - cu condiția să fie organizată corect.
George Simion, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu / FOTO Mediafax Foto
Bolojan exclude ca PNL să intre într-un guvern cu PSD și propune o formulă „de bun-simț”. Ce spune despre AUR: „Are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Premierul interimar Ilie Bolojan precizat joi seară că PNL nu își schimbă poziția privind o eventuală participare la un executiv alături de PSD și susține în continuare varianta unui „Guvern de tranziție”.
oua ochi vecteezy jpg
Nu mai prăji ouăle ochi în ulei sau unt! Ingredientul-surpriză care le face perfecte
Ouă ochi se numără printre cele mai populare și mai ușor de pregătit preparate din întreaga lume. Indiferent dacă le servim la micul dejun sau la un prânz rapid, cu toții am pregătit, de-a lungul timpului, ouă ochi.