O veste rea, o veste bună…

Două veşti, ambele avînd legătură cu Europa, mi-au atras atenţia la sfîrşitul lunii aprilie atît prin ramificaţiile lor, cît şi prin modul lor de prezentare. Vestea rea este că America şi Alianţa Atlantică au pierdut un război. Vestea bună este că statul de drept va fi pînă la urmă creat în Rusia.

Decizia preşedintelui american Joe Biden de a retrage total trupele americane din Afganistan pînă pe data de 11 septembrie 2021 a provocat o nouă salvă de comentarii pe marginea unui subiect despre care se ştie deja cam tot. Faptul că americanii au pierdut acest război a fost anunţat de multă vreme, faptul că talbanii vor lua puterea la Kabul după retragerea occidentalilor este prezis de multă vreme. Singurul lucru susceptibil să intrige în legătură cu acest vast subiect este data evocată de Joe Biden. De ce a ales liderul de la Casa Albă exact momentul comemorării a 20 de ani de la comiterea celor mai teribile atentate din istoria Statelor Unite pentru a încheia operaţiunea de retragere din Afganistan? Pentru a răsuci încă o dată cuţitul în rană? Pentru a încerca să prezinte ca o victorie ceea ce este în mod dureros o înfrîngere din toate punctele de vedere?

Alianţa Atlantică a pierdut 3.000 de oameni în Afganistan, operaţiunile au costat 2.000 de miliarde de dolari cheltuiţi şi ei în vînt. Vidul care se prefigurează la orizont în Afganistan după retragerea occidentalilor începe deja să-şi trimită undele negative în regiune şi în Europa. Cotidianul francez Le Monde avrtizează Uniunea Europeană că trebuie să se pregătească pentru primirea unor noi valuri de refugiaţi, dar şi pentru prevenirea unor noi acţiuni teroriste pe sol european. Talibanii au o ideologie, doresc un califat universal pe pămînt şi vor crea o bază pentru toate curentele jihadiste, Două ţări vecine cu Afganistanul, este vorba de Tadjikistan şi de Uzbekistan, au semnat acorduri de securitate cu Rusia pentru a evita propagarea jihadismului pe teritoriul lor. Despre Afganistan se spune uneori că este cimitirul imperiilor. Britanicii şi ruşii pot confirma acest lucru, iar acum şi americanii. Diverşi experţi spun că occidentalii nu au construit destule spitale, şcoli şi şosele în Afganistan pentru a-şi atrage sprijinul populaţiei. Ei uită însă că, în comunităţile tribale, orgoliile pot fi un factor de decizie mai puternic decît raţiunea. Talibanii, în ochii majorităţii afganilor, sînt nişte eliberatori. Strategii occidentali n-au înţeles probabil cum funcţionează acea lume, după cum n-au înţeles cum funcţionează Siria, Irakul, Libia.

Războiul din Afganistan a fost cel mai lung dus vreodată de americani. În anii cînd ruşii erau împotmoliţi în Afganistan, serviciile secrete americane îşi creaseră o reţea solidă în Pakistan de unde îi aprovizionau cu arme, inclusiv cu tehnologie militară sofisticată, pe mujahedinii afgani. Aşa s-a prăbuşit pînă la urmă Armata Roşie în Afganistan şi apoi chiar Uniunea Sovietică. Americanii au fost acum înfrînţi de talibanii avînd bazele tot în Pakistan, o altă ţară căreia nu s-ar spune că occidentalii i-au înţeles modul de funcţionare. După această retragere anunţată pentru 11 septembrie va începe cu siguranţă o nouă pagină de înfruntare între Occident şi islamul radical, dar acest război se va duce altfel, cu alte mijloace. Nu este exclus ca, în secret, echipe de experţi să lucreze acum la inventarea sa. Faptul că occidentalii au pierdut războiul în Afganistan este o veste proastă, dar nu una nouă: unele medii de informare au difuzat-o încă de acum 20 de ani, cînd americanii au intervenit în Afganistan.

Continui cu vestea bună, pentru a inocula o doză de „optimism” în acest articol. Această „veste” am extras-o dintr-un interviu acordat cotidianului Le Figaro de un specialist britanic în istoria contemporană a Rusiei, Mark Galeotti. El spune cam aşa: cleptocraţii pragmatici din Rusia vor impune pînă la urmă statul de drept întrucît sînt interesaţi în cel mai înalt grad în conservarea averilor acumulate şi în transmiterea acestora către progeniturile lor. Cînd am citit această frază mi s-au aprins în creier zeci de reflectoare, ca pe o scenă de teatru. Nu trăim noi, de fapt, într-o lumea dramatică, a tuturor paradoxurilor şi contradicţiilor posibile? Nu evoluăm pe o scenă geopolitică unde iraţionalul coabitează cu cercetarea ştiinţifică, iar megalomania cu legile fizicii într-un fel de spectacol stupefiant şi surprinzător zi de zi?

Marx încerca, în secolul al XIX-lea, să insufle clasei muncitoare ideea că victoria ei împotriva burgheziei ţinea de o mişcare aproape mecanică, de legile fizicii sociale, şi că socialismul urma în mod natural să se impună pe planetă. Ceea ce nu s-a întîmplat, tocmai pentru că mişcările sociale nu pot face obiectul unei ştiinţe exacte. De unde şi concluzia că s-ar putea, într-adevăr, ca într-o zi hoţii, mafioţii, profitorii de toate tipurile, marii moguli, marii corupţi şi oligarhii oportunişti, pentru a le crea o viaţă mai liniştită copiilor lor, să aibă nevoie de un stat de drept. Mark Galeotti consideră că Putin suferă de un fel de paranoia şi că, de fapt, se distanţează tot mai mult de treburile cotidiene. Vor accepta oare aceşti noi îmbogăţiţi o politică de confruntare cu Occidentul cînd ei au nevoie de Occident pentru a-şi fructifica banii şi mai ales pentru a-i plasa în securitate?

Mark Galeotti constată existenţa unei rupturi de fond între clanul cleptocraţilor şi regimul autoritar încarnat de Putin, acesta din urmă fiind inspirat de o ideologie patriotardă şi de nostalgii imperiale, convins că occidentalii sînt nişte veşnici conspiratori. Citez din interviul conferenţiarului britanic: „Cleptocraţii pragmatici vor să-şi umple buzunarele şi în nici un caz nu doresc vreo cruciadă împotriva Vestului. Ei vor să poată deturna în continuare bani pe scară industrială, dar şi să poată trăi în superbele lor apartamente din Manhattan sau în castelele lor din Franţa”. Pentru că tot vorbeam de Marx, poate că ar trebui să-l evoc aici şi pe Hegel, cu principiul negării negaţiei. Cei care ieri au încarnat imaginea cea mai brutală a furtului şi a corupţiei în Rusia, mîine vor avea nevoie de un stat de drept în ţara lor pentru a nu se expune arbitrarului şi capriciilor unui „ţar” megaloman. Cei care ieri s-au aflat exact la opusul normelor occidentale, mîine vor avea tot interesul să-şi occidentalizeze sistemul – de dragul copiilor lor, dar şi pentru a-şi asigura o bătrîneţe senină.

„Cred pentru că este absurd” – această frază atribuită lui Tertulian a traversat secolele. Mecanismul descris de Mark Galeotti este şi el încărcat de o solidă doză de absurditate, dar nu avem nici un motiv să nu credem în potenţialul său „progresist”. Mai rămîne tristeţea de tip metafizic care se degajează în aer din toată această teorie: din ea lipsesc cu desăvîrşire ruşii de rînd, adică poporul. Ciudat cum nici unul din marii experţi în Rusia contemporană nu crede că statul de drept ar putea fi creat într-o bună zi printr-o voinţă venind de jos. Nu, în Rusia, s-ar părea, progresul, liberalizarea, democraţia, statul de drept ori vin pentru că aşa vrea o putere luminată, ori pentru că noii îmbogăţiţi vor să se pună la adăpost. Cine ar trebui deci consideraţi, în prezent, în Rusia, adepţii Occidentului şi ai democraţiei? Iată răspunsul corect, în virtudea unei logici absurde: în nici un caz opozantul Navalnîi şi nici reţelele sale deja dizolvate, ci mafia cleptocrată interesată de libertate pentru a se putea bucura de ceea ce a furat.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.